Dacă un fals admis şi tolerat cred şi încurajat de EL( am explicat de ce), a strîns atîta interes în jurul NT, mai mult şi impus la începutul creştinismului.
Oare ce se va întîmpla cînd omenirea va afla în sfîrşit ADEVĂRUL despre ADEVĂRATUL DUMNEZEU CREATORUL UNICUL Universul.
Cred că va fi o nebunie totală, o beţie de încredinţare fulger, şi totul pentru că EL doreşte o trezire în bine a omenirii întregi.
Va aduna masele, mulţimile pentru ale încredinţa în EL aici pe pămînt, din timp se va afla prin NET peste tot globul indiferent de meridian ori paralelă.
Toţi vă veţi da seama de greşeala făcută mii de ani, de a nu-L respecta ci denatura şi renega mai permanent.
Vă va ierta încorpore, şi vă va primi cu mare bucurie aI LUI, fiind FERICIT şi pentru voi.
Se va isca mare sărbătoare în CER şi pe pămînt, va fi fericire unanimă, după care cred că încet încet se va instala o nouă ordine mondială ce-L va şti, respecta şi de frică, cumva apariţia SA va fi şi înfricoşătoare minunată , măreaţă, dar de atunci omenirea îL va crede fără echivoc.
Noua ordine nu va mai funcţiona pe bojbăială, ci va fi cu reguli precise, ce EL le va împămîntăni pe veci, şi continuu, pentru a nu ne mai scăpa din MÎNĂ, ca de cînd ne ştim fără STĂPÎN.
Nu va fi teruare ci ordine bună, cu bun simţ, onorabilă, desăvîrşită, adevărată, respectată în veci.
Vor dispărea pedepsele, toţi vor înţelege de bună voie, va fi o armonie universală, tolerantă, îngăduitoare.
Pămîntul va înflori peste tot, viaţa bună va triunfa, descoperirile ştiinţifice vor duce omenirea grabnic în spaţiul cosmic alături de LUMEA LUI, unde ne e locul.
Raiul se va instala pe terra permanent, aşa văd eu Doamne toate, şi cred în realizarea aceasta multifuncţională, cu sprijinul TĂU, în comuniune permanentă cu tine TATĂ CERESC.
Doamne ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu