Nu-i suficient să-I spui mulţumirile, rugăciunile, recunoaşterea vinei, greşelile, să-I ceri iertare, ci trebuie să respecţi ce te-ai angajat, să-I respecţi cerinţele transmise ţie, şi pe care le-ai consimţit a le respecta.
Da, se-ntîmplă din avînt, neatenţie să mai greşeşti, e omeneşte , dar imediat să tresari cînd vezi ca-i luat-o pe arătură, că I-ai greşit, să te căieşti, şi să cauţi să nu mai greşeşti .
Căinţa, e o formă de exprimare a părerii de rău, adîncă, fermă, clară, din suflet siceră, să suferi sincer, că ai greşit, şi ve-i simţi o uşurare, pentru că EL te iartă, dacă cererea ta de iertare e adevărată din toată fiinţa ta .
De eşti începător în ale credinţei, şi-n general om aşezat, cît de cît corect, om simplu, muncitor, cu simţul datoriei, responsabil, un om dintr-o bucată, adevărat, greşelile tale vor fi mai uşor iertate de EL .
Mai complicat e la cei avansaţi în ale credinţei, de greşesc, pentru că şi greşelile lor, sînt mai dichisite, ei nu greşesc oricum, sinplu, ei îşi i-au măsuri de acoperire, precauţiuni, şi cu toate acestea dacă tot greşesc.
Îs pedepsiţi exemplar, nu ca la un om simplu, la ei nu merge cu căinţa, ci trebuie să se trezească de-a binelea şi definitiv, nu mai merg iertările simple, ca o uşurare, nu la ei atenţionarea durează mult, pentru că de la ei EL are aşteptări mari, şi e vai de iei de mai greşesc, amarnic e EL .
De fapt EL, te avertizează dinainte de a te pedepsi că ai început să calci în străchini , de eşti niţel mai credincios ca ceilalţi, şi simţi asta, e bine să nu mai continui în greşeală, să-ţi revizuieşti acţiunile, să te reţii .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu