Lupta

   Chiar de-i binele foarte firav, năcăjit, oropsit de soartă, neajutorat, trebuie să-i fim alături orice ar fi, nu trebuie să ne orbească amploarea falsă strălucitoare a răului, pînă atunci biruitor, şi să căutăm cu puterile noastre adevărate, pure, curate, chiar mai firave să îndreptăm nedreptatea, măcar în dreptul nostru, de nu putem peste tot.
   Să nu ne uităm în jur orice ar fi, cît de cumplit, şi nedrepte ar fi anturajul, înprejurările, condiţiile să dorim îndreptarea spre bine cu toată forţa de care sîntem în stare, şi să nu ne lăsăm pentru că EL va fi cu noi.
   "Nepăsarea, sau chiar obiectivitatea, în lupta dintre bine şi rău e inadmisibilă"(N.Steinhardt). Obiectivitatea, imparţialitatea, echilibrul e necesar în viaţă în general dar nu cînd e vorba de bine şi rău, atunci nu se stă pe gînduri, ştiind binele ce e, răul trebuie stîrpit imediat .
   Să nu-i faci cît trăieşti vreo nedreptate binelui orice ar fi, chiar de uneori nu-l poţi ajuta să te-ntorci cît poţi de repede şi să-l  ajuţi, pentru că te ajuţi pe tine, prin exemplul dat, cu ori fără martori, îndreaptă-te în continuu, nu ezita orice ar fi, asumă-ţi existenţa ta bună.
    Deci cînd e vorba de lupta dintre bine şi rău, şi asta permanent vedem şi auzim pretutindeni, să nu stăm pe gînduri prea mult, doar ştim să apreciem singuri nu sîntem neputincioşi, să tranşăm imediat de partea binelui disputa fără răzgîndeli păguboase, care dau cîştig uneori răului, din cauza oscilantei noastre firi .
   De regulă se ştie demult răul şi binele ce reprezintă fiecare, îndreptîndu-te, nu mai greşi ca pînă acum şi fă dreptatea necesară imediat ce poţi, nu aştepta la nesfîrşit să cadă pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă.
   Chiar de uneori binele nu e prea conturat iar răul desăvîrşit demult, să nu greşeşti în aprecierea ta şi să ajuţi binele să se desăvîrşească, dominînd şi înfrîngînd răul ,urîtul, delăsarea, deruta, dezordinea, anarhia, intoleranţa, dictatura, teruarea, etc.
    În preajma răului, a urîtului, trebuie să ne trezim imediat şi să îndreptăm nedreptatea orice ar fi, uneori răul e dibaci, intuitiv, descurcăreţ nevoie mare, ca şi românul la greu, şi găseşte portiţe de scăpare ce par corecte, dar nu-s, cu răul nu se discută nimic niciodată orice ar fi, se acţionează pentru anihilerea lui imediat.
   Ne poate întinde curse, capcane răul şi urîtul, trebuie să le aflăm să-I cerem LUI de nu-i chip altfel, ajutor şi EL ne va ajuta acţionînd pentru îndreptarea în bine a noastră şi a tuturora.
   Lupta dintre bine şi rău e de cînd lumea, veşnică, perpetuum, cam netranşată încă, uneori în istorie a fost tranşată de partea răului, aşa a vrut EL, pentru a ne pedepsi să-L înţelegem măcar cunva, dar degeaba încă, e o luptă aprigă, trebuie să participăm cum o fi la acestă luptă ne priveşte neapărat, nu avem încotro , pentru că urmările îs pentru toţi la fel, şi se-ntîmplă uneori un bine neînsemnat la un moment dat să cîntărescă greu în balanţa timpului, doborînd pe ansamblu răul definitiv.

 

Natura

   Să ne respectăm reciproc noi şi natura, ea ne e dată să ne ajute în vieţuirea noastră, îngrijînd-o, respectînd-o, şi colaborînd cu ea la bunul mers al costrucţiei acesteia ce EL a făurit-o.
   Francis Bacon : nu dominăm natura decît supunîndu-ne ei. E necesar să cunoaştem natura cît mai bine pentru a culege roadele ei, în concordanţă cu cerinţele ei.
   În armonie cu planeta trebuie să vieţuim fără ai mai aduce daune ireparabile, ca pînă acum, şi să ni le îndreptăm urgent stricăciunile cauzate, pentru a nu fi pedepsiţi de EL.

Cum vrea EL

   Am vrea să fim dirijaţi de EL, cum ar fi mai bine, să avem obţiuni la alegere, cel puţin trei : bine, neutru şi rău, dar nu e aşa trebuie să ne căznim cu firea noastră să aflăm îndreptarea.
   Fără să ştim reacţiile LUI, la faptele şi gîndurile noastre, şi la final vom vedea nota, se poate să primim note rele şi în viaţă prin pedepse mai grele ori avertismente, prin uşoare pedepse.
   Pentru îndreptarea ce EL o vrea cît mai sinceră, adevărată, adîncă fermă fără întoarcere
   Dumnezeu, atotştiutor, are preştiinţa reacţiilor şi purtărilor noastre, dar nu ne sileşte să reacţionăm şi să ne purtăm într-un anumit fel. Avem, neîcetat, obţiuni : N. Steinhardt.

EL şi tu cerinţe şi dezbateri

  Nu-i suficient să-I spui mulţumirile, rugăciunile, recunoaşterea vinei, greşelile, să-I ceri iertare, ci trebuie să respecţi ce te-ai angajat, să-I respecţi cerinţele transmise ţie, şi pe care le-ai consimţit a le respecta.
  Da, se-ntîmplă din avînt, neatenţie să mai greşeşti, e omeneşte , dar imediat să tresari cînd vezi ca-i luat-o pe arătură, că I-ai greşit, să te căieşti, şi să cauţi să nu mai greşeşti .
  Căinţa, e o formă de exprimare a părerii de rău, adîncă, fermă, clară, din suflet siceră, să suferi sincer, că ai greşit, şi ve-i simţi o uşurare, pentru că EL te iartă, dacă cererea ta de iertare e adevărată din toată fiinţa ta .
   De eşti începător în ale credinţei, şi-n general om aşezat, cît de cît corect, om simplu, muncitor, cu simţul datoriei, responsabil, un om dintr-o bucată, adevărat, greşelile tale vor fi mai uşor iertate de EL .
   Mai complicat e la cei avansaţi în ale credinţei, de greşesc, pentru că şi greşelile lor, sînt mai dichisite, ei nu greşesc oricum, sinplu, ei îşi i-au măsuri de acoperire, precauţiuni, şi cu toate acestea dacă tot greşesc.
   Îs pedepsiţi exemplar, nu ca la un om simplu, la ei nu merge cu căinţa, ci trebuie să se trezească de-a binelea şi definitiv, nu mai merg iertările simple, ca o uşurare, nu la ei atenţionarea durează mult, pentru că de la ei EL are aşteptări mari, şi e vai de iei de mai greşesc, amarnic e EL .
   De fapt EL, te avertizează dinainte de a te pedepsi că ai început să calci în străchini , de eşti niţel mai credincios ca ceilalţi, şi simţi asta, e bine să nu mai continui în greşeală, să-ţi revizuieşti acţiunile, să te reţii .