3831...Trăiri ce ne cară pe plaiuri

  E o teorie ce nu cred că-i corespunzătoare, dar în fine, mă văd nevoit și eu. Cum e cu lupta în vederea înfăptuirilor ce-ți stau în față, de a nu da bir cu fugiții. Și ați vedea de treabă indiferent de învingi ori ba, nu prea-s de acord. Dar văd că nu-i încotro și nu-mi place defel, o luare la mijloc mereu a muncii ce vrei să-ți fie de învingător.
  Și se vede treaba că nu-i prea cum vrem unii, mai ambițioși, ci să ne vedem de lungul nasului. Că nu știm nimica și ne dăm rotunzi pe gratis, poate, alții vor afla. Unii-s de părerea mea cu învingător orice ar fi, chiar de e mai de durată munca. Dar ce contează o părere ori alta, sîntem oameni și oameni și nu ne putem afla. În afară să ne apreciem deocamdată și sînt simțiri și lăuntrice parazite.
  Ce ne induc trăiri și trăiri ce ne cară pe plaiuri de alte nevoințe și nu prea știute încă.

1531.Vadă ce puteam da bine şi util

   Să ne înverşunăm conştienţi de nevoia de dreptate şi adevăr şi să nu acredităm nerozia că mai bine murim înainte de a ne cotropi nedreptatea lumii. Deci fără luptă, nu se poate, care-i mai întîi cu noi înşine lupta cea mai grea şi după ce învingem, îndreptîndu-ne. Să ne conştientizăm şi cu alte realităţi, a SA şi a noastră în raport cu EL. Cît putem, prea multe nu ne dau şanse nedrepţii ordinari să cunoaştem, din nevoia noastră de aflare a lumii
   Cel mai greu e în cenuşiul zilnic să rezistăm, frecuşului obişnuit şi nedrept mereu, ce te scoate din sărite de te potriveşti. Nepăsarea, lipsa implicării în netrebnicia lumii ci să-L afli şi îndreptaţi înspre bine să te cureţi de nedreptate şi rele mereu. Să cauţi doar ce-i binele şi să-L ştii corect. Să nu ne credem invincibili ci neînfricaţi că-L avem alăturea şi nu-L folosim la nedreptăţi ci în aflarea adevărului şi ceea ce trebuie. Văzîndu-ne de treburile fireşti şi lăsîndu-I LUI viitorul să ni-L rezolve cînd e timpul.
   Să nu credem în bazaconii, că nu-I Dumnezeu şi ne facem de cap. EL ne veghează şi chiar de nu se implică mereu în existenţa noastră, ne mai lasă o marjă de manevră. Ne încearcă să vadă ce putem da bine şi util. Numai de ne înrăim atunci ne atenţionează după un timp de răbdare şi de nu reacţiomîm cum vrea se poate să ne mai atenţioneze ori chiar părăsi şi suferim corecţii tot de îndreptarea cerută de SUS.
   Sîntem creaţia SA şi a Lumii SALE, astfel că nu ne va părăsi niciodată pînă nu se va încheia Programul dedicat nouă. Şi pe picioarele proprii într-o existenţă ce n-o ştim încă, vom fi mai departe ce trebuie să fim.
   Pînă atunci să ne vedem de noi cum ni se cere înspre îndreptarea dorită SUS. Că numai astfel vom putea păşi mai departe în cunoaşterea necesară nouă şi care acuma n-o ştim. Ni se cere toleranţă cu toate că îndreptarea ni-i necesară tuturora, să nu-i silim pe nedrepţii ce nu pricep încă. Pînă ce nu-şi vor da seama singuri de necesitatea schimbării felului de a fi, înspre morală şi bine.
   Îngăduinţa e cuvîntul de ordine, avem toţi capul pe umeri, gîndire şi spirit Divin în noi şi să nu dormim. Ci dezmeticiţi, conştienţi de calea SA să nu mai fim nărăviţi în rele şi urîte înfăptuiri.

Vecinul

   D.M. vecinul meu om în vîrstă, peste 80 de primăveri, foarte bolnav de inimă, atenţionat de EL de curînd în cel mai teribil mod, cu chiu cu vai, o scăldat-o şi şi-a revenit cumva ; azi îl văd cu sapa înfiinţînd culturile de primăvară, cînd şi cînd, dar nu se lasă, în grădina de lîngă casă, o femeie chemată să-i ajute îi atrage atenţia că de se oboseşte îi va fi rău, dar el îi dă îainte, cum mai poate.
   E o imagine dată cu încetinitorul, ca la reluări, dar continuă, e de admirat cum nu se lasă, vrea să ajute şi el cumva, şi se prea poate să nu mai apuce..., dar continuă. Pămîntul, pămîntul e o chemare, o datorie pe care EL ne-a făcut-o a ne însoţi cît existăm şi-L ascutăm poate şi inconştient, din subconştientul începuturilor noastre.
   E şi lupta pentru viaţă, dar nu oricum, ci cu nevoia de a fi util, de a munci, cerinţa LUI dată omului cît va exista să caute  prin muncă cu sudoare, deci în orice condiţii, aşa vrea EL, omul să I se supună existenţei prin muncă, şi nu să taie frunze la cîini.
   D.M. are din ce trăi, pensionari amîndoi, copiii în străinătate ce o duc mulţumitor, deci ar trebui să se cruţe cît mai mult, şi să se odihnească, dar nu vrea,  sieşi să-şi demonstreze că nu se lasă şi la chemarea naturii încălzite după iarna ce se du, face act de prezenţă, onorabilă demonstraţie ce se pendulează nesigur dar mai face şi mişcări necesare lucrului, e o luptă, şi-i o primăvară ce a venit năvalnic, cotropitoare, promiţătoare.
   Cred că CEL de sus încă îl susţine, şi-i dîrz omul, oare cît va mai putea? Numai EL ştie, încă nu ştiu prea multe despre el, e un tip mai retras cumva, şi are multe-n cîrcă de purtat şi nu se lasă, îşi face datoria şi-n faţa LUI cum mai poate, nu se dă bătut defel, de-ar avea şi credinţă nu ştiu, EL da, pe cît de luptător e ar fi minunat, poate s-o fi trezit de la ultima atenţionare, ar fi ceva.

Lupta

   Chiar de-i binele foarte firav, năcăjit, oropsit de soartă, neajutorat, trebuie să-i fim alături orice ar fi, nu trebuie să ne orbească amploarea falsă strălucitoare a răului, pînă atunci biruitor, şi să căutăm cu puterile noastre adevărate, pure, curate, chiar mai firave să îndreptăm nedreptatea, măcar în dreptul nostru, de nu putem peste tot.
   Să nu ne uităm în jur orice ar fi, cît de cumplit, şi nedrepte ar fi anturajul, înprejurările, condiţiile să dorim îndreptarea spre bine cu toată forţa de care sîntem în stare, şi să nu ne lăsăm pentru că EL va fi cu noi.
   "Nepăsarea, sau chiar obiectivitatea, în lupta dintre bine şi rău e inadmisibilă"(N.Steinhardt). Obiectivitatea, imparţialitatea, echilibrul e necesar în viaţă în general dar nu cînd e vorba de bine şi rău, atunci nu se stă pe gînduri, ştiind binele ce e, răul trebuie stîrpit imediat .
   Să nu-i faci cît trăieşti vreo nedreptate binelui orice ar fi, chiar de uneori nu-l poţi ajuta să te-ntorci cît poţi de repede şi să-l  ajuţi, pentru că te ajuţi pe tine, prin exemplul dat, cu ori fără martori, îndreaptă-te în continuu, nu ezita orice ar fi, asumă-ţi existenţa ta bună.
    Deci cînd e vorba de lupta dintre bine şi rău, şi asta permanent vedem şi auzim pretutindeni, să nu stăm pe gînduri prea mult, doar ştim să apreciem singuri nu sîntem neputincioşi, să tranşăm imediat de partea binelui disputa fără răzgîndeli păguboase, care dau cîştig uneori răului, din cauza oscilantei noastre firi .
   De regulă se ştie demult răul şi binele ce reprezintă fiecare, îndreptîndu-te, nu mai greşi ca pînă acum şi fă dreptatea necesară imediat ce poţi, nu aştepta la nesfîrşit să cadă pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă.
   Chiar de uneori binele nu e prea conturat iar răul desăvîrşit demult, să nu greşeşti în aprecierea ta şi să ajuţi binele să se desăvîrşească, dominînd şi înfrîngînd răul ,urîtul, delăsarea, deruta, dezordinea, anarhia, intoleranţa, dictatura, teruarea, etc.
    În preajma răului, a urîtului, trebuie să ne trezim imediat şi să îndreptăm nedreptatea orice ar fi, uneori răul e dibaci, intuitiv, descurcăreţ nevoie mare, ca şi românul la greu, şi găseşte portiţe de scăpare ce par corecte, dar nu-s, cu răul nu se discută nimic niciodată orice ar fi, se acţionează pentru anihilerea lui imediat.
   Ne poate întinde curse, capcane răul şi urîtul, trebuie să le aflăm să-I cerem LUI de nu-i chip altfel, ajutor şi EL ne va ajuta acţionînd pentru îndreptarea în bine a noastră şi a tuturora.
   Lupta dintre bine şi rău e de cînd lumea, veşnică, perpetuum, cam netranşată încă, uneori în istorie a fost tranşată de partea răului, aşa a vrut EL, pentru a ne pedepsi să-L înţelegem măcar cunva, dar degeaba încă, e o luptă aprigă, trebuie să participăm cum o fi la acestă luptă ne priveşte neapărat, nu avem încotro , pentru că urmările îs pentru toţi la fel, şi se-ntîmplă uneori un bine neînsemnat la un moment dat să cîntărescă greu în balanţa timpului, doborînd pe ansamblu răul definitiv.

 

Îndreptarea

   Întradevăr să conştientizezi greşeala ce o faci, e mare realizare, să ştii că nu eşti drept într-o acţiune ce ai înfăptuit-o, că ai greşit, şi să cauţi să o îndrepţi, e ceva corect şi înălţător.
   Dar să previi acele greşeli să nu le mai faci ar fi de dorit şi atunci e cel mai bine şi să cauţi să te menţii la acel nivel de corectitudine autoinpusă, asta înseamnă îndreptarea.
   Mai bine spus începutul îndreptării pe toate planurile existenţei tale complexe, ca la fiecare. Bunul simţ joacă un rol hotărîtor  să ţi-l inpui, dar să nu exagerezi cu tine.
   Să nu cauţi să duci autoînfrînarea la extreme, "nu strică puţină îngăduinţă faţă de tine însuţi, oarecare zîmbet şi modestie.Nu te lua prea în serios şi în sublim. Nu te grăbi să admiţi că eşti o făptură cu totul exepţională, a iadului şi a răului "N.Steinhardt .Deci echilibru în toate.
   Viciul admiră virtutea, dar virtutea presupune înfrînarea, deci avem porniri nesănătoase în firea noastră, ce prin educaţie în timp, şi cu voinţă le dominăm cumva, dar să ne ferim pînă ne obişnuim cu binele, să mai avem de-a face cu ispite nepotrivite.
   Toată viaţa e o luptă cu sinele nostru, tindem spre împliniri extreme, dar nu obţinem decît specializări foarte înguste ale domeniilor dorite, din vina intinctelor şi inconştientului, ce înving puritatea omului nou în lume.
   Îndreptarea e primul pas spre cunoaşterea ta, care pe EL îL ineresează, şi se poate să urmeze de doreşti să-L ştii măcar cît mai bine posibil, să-L respecţi, şi de se poate să-L crezi.
   E intrarea ta într-o lume nouă, a comuniunii cu EL, va fi împămîntenirea raiului în tine şi cu tine permanent cît vei dori în comuniune cu EL.

Lupta

   E mult mai bine cred să crezi în EL concomitent cu ducerea unei vieţi normale, între oameni, cu familia ta alături, şi greutăţile şi bucuriile vieţii în societatea de azi.
   Luc de Champiers, marchiz de Vauvenarques : activitatea duce la mai multe înpliniri decît prudenţa.În activitatea zilnică, conlucrarea cu EL crează examene noi permanente, ce inactivitatea nu cred.
   Mai bine e să te înşeli  decît să nu faci nimic : Joseph Paul Goebbels. Cine nu riscă pierde totul : Joseph Fouche.
   Refugiul din tumultul frecuşului zilnic, îţi dă mai puţine oportunităţi de a demonstra că poţi să-L şti, respecte şi crede, fiind ca o luptă continuă cu tine, cu sinele tău activ pe lîngă rele lumii ispititoare.
   Yves Guyot : primul lucru pe care trebuie să-l facem e să nu facem prostii. Deci să nu fim proşti ci echilibraţi, nerepeziţi, buni, respectoşi, să-ţi vezi atent de treabă şi fără grabă.