Întradevăr să conştientizezi greşeala ce o faci, e mare realizare, să ştii că nu eşti drept într-o acţiune ce ai înfăptuit-o, că ai greşit, şi să cauţi să o îndrepţi, e ceva corect şi înălţător.
Dar să previi acele greşeli să nu le mai faci ar fi de dorit şi atunci e cel mai bine şi să cauţi să te menţii la acel nivel de corectitudine autoinpusă, asta înseamnă îndreptarea.
Mai bine spus începutul îndreptării pe toate planurile existenţei tale complexe, ca la fiecare. Bunul simţ joacă un rol hotărîtor să ţi-l inpui, dar să nu exagerezi cu tine.
Să nu cauţi să duci autoînfrînarea la extreme, "nu strică puţină îngăduinţă faţă de tine însuţi, oarecare zîmbet şi modestie.Nu te lua prea în serios şi în sublim. Nu te grăbi să admiţi că eşti o făptură cu totul exepţională, a iadului şi a răului "N.Steinhardt .Deci echilibru în toate.
Viciul admiră virtutea, dar virtutea presupune înfrînarea, deci avem porniri nesănătoase în firea noastră, ce prin educaţie în timp, şi cu voinţă le dominăm cumva, dar să ne ferim pînă ne obişnuim cu binele, să mai avem de-a face cu ispite nepotrivite.
Toată viaţa e o luptă cu sinele nostru, tindem spre împliniri extreme, dar nu obţinem decît specializări foarte înguste ale domeniilor dorite, din vina intinctelor şi inconştientului, ce înving puritatea omului nou în lume.
Îndreptarea e primul pas spre cunoaşterea ta, care pe EL îL ineresează, şi se poate să urmeze de doreşti să-L ştii măcar cît mai bine posibil, să-L respecţi, şi de se poate să-L crezi.
E intrarea ta într-o lume nouă, a comuniunii cu EL, va fi împămîntenirea raiului în tine şi cu tine permanent cît vei dori în comuniune cu EL.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu