Numele ori cuvîntul cel reprezinţi că eşti, să fii aşa nu altfel, de eşti părinte să te comporţi ca un părinte întrutotul responsabil, de eşti educator să educi cu dăruire nu falsificînd aşteptările copiilor şi părinţilor, să ai chemate pentru orice funcţie ocupi şi să cauţi chiar de nu eşti bine pregătit să devii în cel mai scurt timp, altfel eşti un rebut social, nedemn de numele de om.
Să-ţi faci datoria cum se cuvine nu după ureche, şi interes, de nu ştii lasă-te să vie altul, şi să nu-ţi fie ruşine de nepriceperea ta, e o dovadă de corectitudine, nu de laşitate.
Dar să nu te încăpăţinezi şi mai rău să profiţi de avantajele funcţiei pe care nu ştii să o onorezi corect, aşa cum se-ntîmplă azi la noi în ţară, care-şi înşeală aşteptările de peste 20 de ani, iluzionînd poporul, cei furat nu guvernat, înfometat, dezorientat din vina falşilor politicieni, şi conducători cu numele, nereprezentanţi ai maselor ci ai propriilor interese, poate ne vom trezi cumva, şi EL ne va îndrepta.
"Conducătorul spiritual nu trebuie să trăiască altfel decît enoriaşii lui....Omul politic se cuvine să fie pildă vie de cinste şi curaj pentru ţara lui....Guvernanţii se cade să poarte răspunderea actelor lor....nu eşti ostaş de nu o şi dovedeşti, nu eşti fiu dacă nu te învredniceşti prin faptele tale de acest nume ( N. Steinhardt ).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu