Morala din credinţă

   Morala e sfetnicul, îndrumătorul, călăuzitorul drumului societăţii spre comuniune paşnică, libertate, democraţie, bun simţ, de nu forţele oarbe ale maselor în conflict cu diriguitori strînbi, declanşează lupte aprige, dezordine, anarhie, forţa bunului plac,"dacă nu e lăsată morala să menţină coeziunea socială,o va menţine forţa brută"(N.Steinhardt), pedepsa LUI pentru nerespectarea îndreptării ce EL o aşteptă de mult, şi-n acele locuri.
   Asemenea tragedii se petrec nu departe de noi în lumea Islamică din nordul Africei şi Orientul apropiat unde perceptele religioase incorect înţelese, chiar încălcate de unii de la putere duc la pedpsirea haotică din partea LUI, ca învăţătură de minte, deoarece credinţa e şi morală şi dreaptă, nu poţi scoate morala din crdinţa oricare ar fi ea, fără să plăteşti în faţa LUI cu vîrf şi îndesat.
   "Dreptul cutumiar(tradiţional, obişnuit ) stă între morală, civilizaţie şi ordine" ( extras din al Curţii Federale Supreme SUA)."Numai o societate cunsecade poate garanta membrilor ei-oamenilor-o viaţă paşnică şi liberă ; ştiinţa nu se sinchiseşte de drepturile individuale fundamentale"(N.Steihardt).
   Deci credinţele lumii nu-s pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, îs egali toţi în faţa SA, şi EL rabdă, rabdă şi se sparge buba nedreptăţii acolo unde EL doreşte să înceapă îndreptarea noastră unde om fi, din orice colţ de lume, pentru că toată e a LUI

Laşitatea

   E oare cea mai reacţionară pătură socială? cea mai de jos, mai periculoasă deoarece nu se opune, nu are curaj, e laşă, fricoasă, paralizată, neputincioasă şi din snobism să nu care cumva să supere opinia celorlalţi nedrepţi, li se alătură corului urît, rău, dezordonat, deochiat, destrăbălat al lumescului actual.
   Aceşti foarte numeroşi nimeni, pentru că nu gîndesc deloc, naivi, nu vor să se certe pentru adevăr şi dreptate pentru bunul simţ din totdeauna al românului, nu vor să supere pe nimeni, nici pe şmecheri, golani, bolfaşi ordinari.
   Cred că vor fi etichetaţi învechiţi, prăfuiţi, înapoiaţi, dinozauri, etc. dar sub adevăr şi drptate nimic nu-i perimat, ci pemanent actual şi modern cît va exista omenirea, cu ţelurile ei nobile şi înălţătoare de spiritualitate şi gîndire curată, pură, adevărată, niciodată învechite ci permanent noi şi-n desăvîrşire.
   Acceptarea noului fără discernămît, pentru că-i la modă e o eruare grosolană de neiertat, da e adevărat uneori în tumultul actual al modernismului învăluitor, nu e prea mult timp de prea multă gîndire, dar totuşi se poate simţi ce e bun şi drept şi ce nu, şi nu trebuie acceptat.
   Uni-s de acord cu toate năzbîtiile neroade, îs varză în comportament şi gîndire, nu se pot opune nu se descurcă în dezordinea generală, nu ştiu de care parte se află, dezorietaţi umblă bezmetici uşor de manevrat, îndoctrinaţi cu păcăleli ieftine minciunoase şi perfide, hoţii la drumul mare, şi autorităţile depăşite, ori cooperază cu mişeii.
   Aceşti fără opinii ce manevrează în viaţă pe o muchie îngustă nedecisă uneori, cu toate că nu-i dictarură, teruare organizată, de lene să nu cerceteze bonitatea lumescului se complac predîndu-se incopetenţei, nedreptăţii, urîtului, răului nefiresc, şi plătesc de nu se văd la scadenţa inpusă lor.
   "Devine de prost gust să spui că te împotriveşti, să arăţi greşelile"(N.Steihardt). Dar totuşi, "e mai bine mai drept, mai util să fie puternici oamenii morali decît secăturile"(Curzio Malaparte), de dezarmează morala , se înarmează imoralismul, deci nu e de glumit, în istorie exemplele-s numeroase, şi societatea nu dezarmează niciodată, e o minciună cine opinează altfel, deci trezirea e foarte necesară, şi cu chibzuinţă.
    Îndreptarea soietăţii, libertatea, bunul simţ, binele civilizaţiei, ordinea depind de tăria dîrză a drepţilor."E de datoria celui ce are dreptate să vorbească sus şi tare şi să nu admită că orice părere e bună, pentru că- în cele din urmă- răul învinge"(Charles de Secondat Montesquieu),deci să ne apărăm cum putem mai bine, binele din
noi înşine singuri, că El e cu noi şi nu ne părăseşte la greu.

Schimbarea

   În decursul istoriei omenirii ce tot greşea mai mereu, pedepsele LUI atît de distrugătoare erau încît reacţiile oamenilor erau depăşite cu mult, lăsîndu-i fără replică pe măsură, uimire îngrozitoare şi înfricoşare cumplită, oamenii erau slabi şi fără putere de îndreptare, erau paralizaţi de frică.
   Omul era martor neputincios la urîţenia şi răul dezlănţuit asupra-i, pentru pedepsire în vederea trezirii spre bine şi îndreptării dorită de EL, dar nici pînă azi înţeleasă deplin.
   Azi lumea-i şi mai dezorientată, dezordonată, înrăită, pierdută-n nefirescul vieţuirii nedrepte, şi EL asistă, şi timpul întoarcerii simţite a LUI printre oameni se apropie.
   E de dorit să ne trezim cumva, să-L aflăm cumva singuri, să nu asistăm neputincioşi la urîţenia luimii, fără să fim preocupaţi de frici, nedumeriri, luaţi de valul lumescului nedrept şi naiv, trebuie să dezaprobăm prin orice mijloace nedreptatea, lipsa bunului simţ, lipsa bunătăţii, lipsa de întrajutorarea omenirii.
   Să evităm prin cît de mărunte fapte bune, ce ne stau la îndemînă derapajul de la credinţa ce o simţim, încă nu sînt " faptele prea tari pentru reacţii omeneşti" (N.Steinhardt).
   În caz de pedepse cumplite "avem, toţi, suficientă forţă pentru a îndura suferinţele aproapelui" ( Francois La Rochefoucauld ), şi nu e permis pentru că EL vrea îndreparea celui lovit, dar şi a celor ce asistă în cutremurare trezire, şi îndreptare, nimic nu-i întîmplător în vieţuirea noastră normală.
   Cu voinţă şi curaj îţi poţi descoperi talente nebănuite, chiar şi-n credinţă de perseverezi atent "viaţa care ne învaţă că orice e posibil şi nicio fiinţă nu e previzibilă" ( Bernador Ury ), deci uneori şi dintr-un pesonaj şters ori chiar negativ poate schimbarea să-l transforme în drept, ferm, curat, corect, îndreptat în credinţă, poate şi desăvînşit în bine .

Ori ori

   Lupta între bine şi rău e şi la nivelul fiecărui individ, ce se consideră cît decît moralizat, înfrînat, normalizat măcar prin educaţia celor 6-8 ani de acasă, depinde de familia fiecăruia, cît de cît preocupată de moralitate în general.
   Pentru că de nu eşti moral măcar puţin, nu ştii ce e lupta dintre binele şi răul din tine, şi eşti antrenat în porniri animalice, ce nu ştii şi nu ai idee că-s rele, negative, urîte şi le cultivi ne ştiind ce-i binele, frumosul, adevărul, altruismul, cumsecădenia, bunul sinţ, moralitatea, înfrînarea, îndreptarea.
   Şi-i crezi pe cei ce-s buni, morali, credincioşi, adevăraţi, cumsecade, că-s proşti, fraieri, în schimb voi şmecherii, vă credeţi daţi naibii, deştepţi nevoie mare, descurcăreţi, nu ştiţi că EL nici nu se uită la voi, şi se mai foloseşte de voi pentru ai pedepsi în vederea trezirii pe cei ce nu-s încă pierduţi de tot.
   Bineînţeles că voi nu aveţi nici un viitor, EL ştie cînd să vă pedepsească, odată şi gata, dispăreţi fără urmă corectă, ci ca nulităţi hîde .
   În cei educaţi cît de cît şi cu familie morală, normală, mai simplă, încă nestrîmbată, e posibil o mai corectă luptă dintre bine şi rău în sinele fiecăruia, cu un imbold adevărat cu sorţi de izbîndă în îndreptare, ştiindu-L că te poate pedepsi pe tine şi ai tăi, adică te ţine din scurt cumva.
   Dar cei ce au de toate şi duc lipsă de bun simţ, morală, sînt pierduţi, doar dacă EL printr-o atenţionare  îi scutură zdravăn şi ei se trezesc cumva căutînd îndreptarea, în sinele lor binele ieşind învigător în faţa rălui, urîtului cei robise .
    E bine să lupţi în mediul tău cu tot ce e rău, urît, nedrept în tine şi-n lumea ta, pentru a te realiza complet, şi a-L afla cunva; e foarte uşor să eviţi lupta refugiindu-te de lume, dar EL acolo unde te afli te-a pus să exişti trăindu-ţi viaţa ta şi a lor tăi căutîndu-L neîncetat, îndreptîndu-te cu ai tăi, cum poţi mai bine,şi numai în bine.

Lupta

   Chiar de-i binele foarte firav, năcăjit, oropsit de soartă, neajutorat, trebuie să-i fim alături orice ar fi, nu trebuie să ne orbească amploarea falsă strălucitoare a răului, pînă atunci biruitor, şi să căutăm cu puterile noastre adevărate, pure, curate, chiar mai firave să îndreptăm nedreptatea, măcar în dreptul nostru, de nu putem peste tot.
   Să nu ne uităm în jur orice ar fi, cît de cumplit, şi nedrepte ar fi anturajul, înprejurările, condiţiile să dorim îndreptarea spre bine cu toată forţa de care sîntem în stare, şi să nu ne lăsăm pentru că EL va fi cu noi.
   "Nepăsarea, sau chiar obiectivitatea, în lupta dintre bine şi rău e inadmisibilă"(N.Steinhardt). Obiectivitatea, imparţialitatea, echilibrul e necesar în viaţă în general dar nu cînd e vorba de bine şi rău, atunci nu se stă pe gînduri, ştiind binele ce e, răul trebuie stîrpit imediat .
   Să nu-i faci cît trăieşti vreo nedreptate binelui orice ar fi, chiar de uneori nu-l poţi ajuta să te-ntorci cît poţi de repede şi să-l  ajuţi, pentru că te ajuţi pe tine, prin exemplul dat, cu ori fără martori, îndreaptă-te în continuu, nu ezita orice ar fi, asumă-ţi existenţa ta bună.
    Deci cînd e vorba de lupta dintre bine şi rău, şi asta permanent vedem şi auzim pretutindeni, să nu stăm pe gînduri prea mult, doar ştim să apreciem singuri nu sîntem neputincioşi, să tranşăm imediat de partea binelui disputa fără răzgîndeli păguboase, care dau cîştig uneori răului, din cauza oscilantei noastre firi .
   De regulă se ştie demult răul şi binele ce reprezintă fiecare, îndreptîndu-te, nu mai greşi ca pînă acum şi fă dreptatea necesară imediat ce poţi, nu aştepta la nesfîrşit să cadă pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă.
   Chiar de uneori binele nu e prea conturat iar răul desăvîrşit demult, să nu greşeşti în aprecierea ta şi să ajuţi binele să se desăvîrşească, dominînd şi înfrîngînd răul ,urîtul, delăsarea, deruta, dezordinea, anarhia, intoleranţa, dictatura, teruarea, etc.
    În preajma răului, a urîtului, trebuie să ne trezim imediat şi să îndreptăm nedreptatea orice ar fi, uneori răul e dibaci, intuitiv, descurcăreţ nevoie mare, ca şi românul la greu, şi găseşte portiţe de scăpare ce par corecte, dar nu-s, cu răul nu se discută nimic niciodată orice ar fi, se acţionează pentru anihilerea lui imediat.
   Ne poate întinde curse, capcane răul şi urîtul, trebuie să le aflăm să-I cerem LUI de nu-i chip altfel, ajutor şi EL ne va ajuta acţionînd pentru îndreptarea în bine a noastră şi a tuturora.
   Lupta dintre bine şi rău e de cînd lumea, veşnică, perpetuum, cam netranşată încă, uneori în istorie a fost tranşată de partea răului, aşa a vrut EL, pentru a ne pedepsi să-L înţelegem măcar cunva, dar degeaba încă, e o luptă aprigă, trebuie să participăm cum o fi la acestă luptă ne priveşte neapărat, nu avem încotro , pentru că urmările îs pentru toţi la fel, şi se-ntîmplă uneori un bine neînsemnat la un moment dat să cîntărescă greu în balanţa timpului, doborînd pe ansamblu răul definitiv.

 

Repornirea-2-

   "Nenorocirea înjoseşte adesea, uneori însă transformă în creeaţie"(N.Steinhardt), am să reiau partea primă a maximei cugetări, pentru că în textul întîi cu acelaşi titlu am tratat a 2-a parte mai mult.
   Înjosiţi ne considerăm cînd sîntem pedepsiţi de EL, dar nu ştim că ne pedepseşte pentru că I-am greşit cumva, şi nu trebuie decît în gînd să ne adresăm LUI sincer, cu disperarea momentului, şi să nu-L mai părăsim, ci împreună cu EL în gînd cît mai mult, să convieţuim din acel moment, ar fi cel mai bine, veţi simţi tot ce vă cere EL.
   Da, nu vă silesc să-L consideraţi cum doresc eu, pentru mine EL e totul, dar văzind atîta suferinţă, şi nepriceperea vindecării odată pentru totdeauna de veşnica problemă a pedepsirii lumii de către EL pentru că nu-L respectaţi măcar, caut să fac cîte ceva îndrumîndu-vă cumva, nu ştiu, măcar încercaţi şi veţi vedea cu ce urmări, şi veţi judeca ulterior ce drum să urmaţi în viaţă.
   Nu e soarta cea care vă trasează firul vieţii, sînteţi proiectaţi de EL, să-L avem în vedere cît trăim, şi EL ne pune în diverse scenarii să trăim, încercîndu-ne să vadă de ce sîntem în stare cumva, cu ori fără EL, conştienţi ori ba, cu familie într-o credinţă oarecare în general ori nu, singuri ori la grămadă, şi altele şi altele nenumărate ipostaze.
   De regulă nimeni nu-ţi face temele datorate LUI, decît poate familia de sînge, şi ulterior să nu calci în străchini adică să nu-I greşeşti iar, poate trăgîndu-i şi pe iei în jos.
   Infinite-s pedepsele aplicate de EL omenirii şi au o infinitate de cauze şi rezolvarea e una recunoaşterea SA, aşa cum doreşte EL, da e ceva trebuie să aflăm tot cum doreşte EL să-L ştim, respecta şi crede .
   EL nu se grăbeşte, te aşteptă şi o viaţă întregă să-L afli cumva, te mai atenţionează pe tine şi pe ai tăi să scoată maximum din ce-L interesează pe EL, sîntem aI LUI datori vînduţi şi nu ştim nici măcar cum să ne purtăm, şi e tare răbdător cumva.
   În lume de cînd e lumea sînt diverse influienţe mai mult ori mai puţin normale, bune ori rele ce au înrăurit omenirea dar toate cu ştirea SA, aşa că orice problemă cît de dificilă EL o poate rezolva, e doar lumea creeată de EL în totalitate cu bune şi rele.
   Eu mai am mult de învăţat încă, mai şi greşesc şi plătesc, şi astfel învăţ şi din greşelile mele nu numai din a altora, caut să vi le împărtăşesc şi vouă uneori cît pot mai bine şi fără să-L supăr.
   EL nu a avut totdeauna acestă deschidere către toată lumea, ar trebui să judecăm bine orice gînd şi faptă ce-L privesc cît de cît, să nu-L mai supărăm pentru că ne vrea îndreptarea bună, urmează o schimbare a întregii lumii şi ne priveşte, deci echilibraţi cu răbdare şi atenţia mărită, respectîndu-L.

Repornirea

   Pedeapsa, nenorocirea te  ambiţionează uneori, te trezeşti, te pune pe gînduri, analizezi de ce ai fost altoit, afli neapărat unde ai greşit, nimic nu-i întîmplător, de greşeşti plăteşti, asta e, eşti în lumea creeată de EL, regulile îs ale LUI.
   Cauţi să te îndrepţi măcar cumva, cît de cît, nu e uşor. mai ales că erai oarecum apropiat de EL cumva, şi I -ai greşit fără să-ţi dai sema, e ca o pierdere de viteză, pe nesimţite, te trezeşti că nu mai înaintezi, ba o iei înapoi vertiginos, în răspăr. "Nenorocirea înjoseşte adesea, uneori însă transformă şi ceează" ( N. Steinhardt ).
   Pedeapsa e pentru îndreptare, nu de florile mărului, ar trebui cînd te pedepseşte cu o boală, să te adresezi unui avocat pentru apărarea ta în faţa acuzaţiilor LUI, şi să-ţi trecă de învingi în procesul cu EL, baliverne, ştiţi doar de mii de ani, ne pedepseşte şi noi în loc să ne-ndreptăm,continuăm să mergem pe arătură, zicînd că-i asfalt, dar ne sar creierii din zgîlţîială.
   Lumina din noi ce ar trebui să ne ajute a şti să-L căutăm pentru îndreptare, deabia mai pîlpîe fără vlagă, pentru că nu o alimentăm de loc, şi nu-i perpetuu, trebuie să-i dăm gînduri şi fapte bune, respect LUI, şi să-L ştim măcar bine.
   După o pedepsă dărîmantă, exemplară, încet încet cauţi să te pui la punct, pentru că ştii ce-i de făcut, cu ce I-ai greşit, asta din cauză că eu am luat-o de la zero în relaţiile cu EL, EL mi-a impus, punerea aceea la punct, trebuie din nou, şi EL mă aşteptă să nu-I mai greşesc, de asta acestă nouă repornire e mai înceată, mai cu băgare de seamă cred.
   Greşeşti de cînd te ştii, eşti pedepsit cu nemiluita, zici cum să încep, de unde să o iau, cu ce să-ncep, cu orice, numai fă ceva, nu sta ca brînza în plăcintă, orice e bine să faci numai bine, încet fără grabă ia legătura şi cu EL în gînd singur singurel discută fără martori în cămăruţa ta, în singurătatea, intimitatea ta, te va îndruma cumva, mai încercă nu te lăsa! Şi te vei linişti.
   Vaccinat pentru prima dată, coştient oarecum I-am greşit, penrtu că de cînd mă ştiu şi am fost pedepsit cu duimul, dar nu-L ştiam încă atunci, nu recţionam cum vrea EL, adică : nu te adresezi avocatului, doctorului, pompierului, poliţiei, părinţilor pămînteni, erc.ci LUI şi vei afla ce e de făcut chiar si singur uneori; eu, făcîndu-mi un proces de conştiinţă, mai ales că EL mă atenţionase uşor dar nu m-am prins, şi am primi-o n-plin, astfel cam ştiu ce am de făcut în continuare, şi caut să mă-îndrept învăţînd şi din greşelile mele, sper să nu se mai repete.
   Voi fi atent şi răbdător, greu lucru, pentru că-s tare repezit, dar de frică, pentru că I-o ştiu acum, ponderat, mă voi gîndi de două ori înainte de a acţiona, să văd.  EL e încă cu mine, şi încă mă aşteaptă să mă schimb cumva
   Caut să repar ce am stricat în relaţiile cu EL, e bine că încă mă creditează, se vede treaba că nu-s încă pierdut iremediabil, ştiu exact ce I-am greşit dar e foarte greu să mă abţin să nu-I greşesc din nou, dar nu am încotro, trebuie, şi ştiu, învăţ încă, mai e mult pînă să fiu ce trebuie, vom mai discuta la gura sobei.

Excesul

  Echilibrul e necesar atît în gîndire cît şi în fapte, e dovadă de moralitate, e nevoie şi de credinţă, înainte de toate.  
   "Înţelepciunea îşi are excesele sale şi nu are nevoie de moderaţie mai puţin decît nebunia"( Michel Montaigne ),e posibil din prea multă înţelepciune, dar e vreo dată destulă înţelepciune ? Se vede că da, pentru aţi rămîne să şi  te temperezi la timp, să nu fii comparat cu un nebun.
   Deci îs egale în faza exceselor, înţelepciunea cu nebunia, raţiunea cu iraţiunea, moderaţia cu prostia, mintea clară cu alienatul mintal, capacitatea superioară de înţelegere cu necugetatul, judecătorul faptelor cu nechibzuitul, cel bun cu cel rău.
   Excesul e umbra raţiunii, gîndirii, cuminţeniei, e pericol şi pentru genii să o ia pe arătură uneori, e nevoie de trezire clară, deşteptare adevărată, echilibru înainte de toate.
   De orice natură excesele, aberaţiile, exagerările, abuzurile sînt condamnabile, şi urgent de eliminat chiar de vin de la un înţelept, intră în joc morala,singura care ca şi credinţa pot stăvili dezechilibrul, şi restabili adevărul, bunul simţ.
   Mîndria, intoleranţa, înfumurarea, îngînfarea nu-s bune nici pentru înţelepţi, genii, elite. Lipsa de măsură în toate e gravă indiferent de cine-i vinovat, bun ori rău.

Învoirea

   Paul Claudel : "Cu răul nu poţi creea".Cu răul poţi face numai rele, urîţenii, de nu ţi-l poţi scoate din fire, din comportamen, eşti piedut pentru sine, trebuie să lupţi de vrei, ca să poţi realiza şi tu ceva acolo, ceva neînsemnat, ceva ce n-ai făcut niciodată, mai puţin rău.
   O faptă oarecare, chiar de nu-i tare rea, nici bună nu e, deci un rău mai mic şi ve-i fi alt om cumva, însemnă că poţi, e o primă încercare, dar trebuie, să te lupţi cu tine însuşi, să te zbaţi pentru o înfrînare cît de mică neînsemnată poate pentru alţii nu contează, doar tu contezi, ce simţi?
   E un început, o schimbare pentru tine omul răului, al urii, urîtului, e un început cumva, firea nu te lasă, se poate să te-ntorci la rele şi mai rele şi chiar să regreţi că ai încrecat  să fii mai bun şi nu a mers, nu-ţi şade frumos de nu te comporţi urît, rău, mizerabil, dezmăţat, cumplit.
   Dar nu-i aşa pentru că suferi pedepsele LUI cumplite şi le ştii, aşa că mai încearcă să te schimbi, să lupţi cu firea ta îndărătnică, nepăsătoare la suferinţă ta, dar de ce să nu te îndrepţi, nu-i greu, schimbă-ţi locul, anturajul, evadează cu totul în alt decor, renunţă la nume, poreclă, etc.
    Schimbă-te încercînd să faci fapte bune, din ce în ce mai bune, şi vei vedea că nu mai suferi pedepse de la EL; de vrei mai mult şi mai bine, în gînd cu EL vei afla ce e de făcut în continuare, ţine secret, nu spune la nimeni, pînă nu-ţi va da EL voie, vei afla cînd va fi acel moment.

AI LUI

   Da, intresant, ceva ceva e cu poporul SĂU, totul e în legătură cu EL, şi încă e şi-ncontinuare, dar de curînd, a cam schimbat macazul oarecum şi spre întraga lume, îi mai aşteptă şi pe EI, dar mai rezervat oarecum. L- au cam dezamăgit, şi-i presează încă. El a investit mult în ei, şi-i dorea mai aproape, acum caută şi alţii, să vedem ce va fi, EL va fi printre noi mai altfel cît de curînd, ori, vom afla multe neştiute încă în lume din Lumea LUI,urmează o Schimbare.
   Pînă va veni EL totuşi, şi toţi îL vom şti cum E, nu trunchiat, aproximat, bojbăit, cum îL percepem azi în lumea noastră nedreaptă. Nu ne va lăsa, de vrem ori nu, va face ce e programat, cumva vom afla, poate şi prin mine, nu ştiu, mai sîntem mulţi în lume azi.
 

Uneori

   Da, se-ntîmplă uneori să dorim o descătuşare, o pauză în constrînsa noastră viaţă, elanul, pornirea din inimă, sinceră, curată, adevărată, netrunchiată de raţiune, dragostea de natură, sălbăticia ei curată, e ceva să te avînţi în necunoscut cu ochii larg deschişi, nelimitat, să te pierzi fără gînd, fără oprire, pînă te epuizezi fizic.
   Nu durează mult, evident capeţi febră musculară, dar ai făcut ceva să te descarci cumva, pentru a te reîncărca energetic ulterior, de te mai ţin puterile reiei hoinăreala, pînă la capătul dorinţelor neinplinite de mult visate.
   Dar există un dar, un licăr de reţinere, nu poţi la nesfîrşit să te comporţi ca un sălbatic, animalic, ai oarece reţineri, eşti oarecum educat şi-n destinderea ta sentimentală, iraţională, să nu ştii de nimic nimic decît de plăcerea ta lăuntrică, satisfacţia deplină, e totuşi cam prea exagerat spus, nu e chiar aşa, eşti cu capul pe umeri totuşi..
   N.Steinhardt : "Prin faptul că un sentiment e sincer nu înseamnă că merită aprobare. Ba chiar rostul moralei e să combată instinctele naturale şi sincere, să le înlocuiască cu altele mai bune".
   Da orice ai face tot te vei reţine cumva, nu te faci chiar de rîs, chiar de ai vrea nu poţi din obişnuinţă bună, un elan mai prudent, suficient pentru descărcatea dorită.
   Punem acţiunea înaintea gîndirii, o fi ceva de scurtă durată, un vis zburdalnic, de recreiere, şi cu picioreale pe pămînt totuşi.
   Am descris o posibilă derivă de la normalul, firescul zilnic,frecuşul obişnuit, ce e normal pentru reîncărcarea în vederea unei noi porniri în aceeaşi veche direcţie , dat cînd schimbăm direcţia cu 180 de gr. mai ales în spiritualitate ?
   Pornirea e grea, în complet necunoscut, antimaterie spirituală şi comportamentală pentru un obişnuit firesc, un oarecare, fără alte pregătiri, e un duş rece, trezirea, căutarea, regăsirea în alte coordonate complet noi, alte zări.
   Morala e cea ştiută de cînd lumea în permanentă îmbunătăţire, doar mai atent urmărită oarecum de EL, diferă total spiritualitatea ce e a LUI, diferă faţă de ce ştim de la celelalte credinţe, mai ales că EL se amestecă direct să mă îndrumeze uneori, de nu înţeleg unele direcţii bine, EL fiind izvorul tuturor credinţelor lumii, dar s-a cam pierdut informaţia LUI pe drumul istoriei milenare, şi azi nu-L prea ştim defel, excepţiile sînt aI LUI şi confirmă regula necunoaşterii SALE.
   Cam totul am notat, şi caut să-mi însuşesc cît mai multe, urmez ca o formă de educaţie în spiritualitatea LUI, mai am de învăţat, pentru că în BI sînt multe ce nu-L privesc, recent am aflat de pe net că un savant evreu, a infirmat multe texte din Tora, Vechiul Testament şi Islam . Eu am să caut să mă abţin deocamdată , chiar de mai aflu cîte ceva, pro ori contra.

Suferinţa

   Privind suferinţa ca o formă de înfiorare, e ca ceva ce te trezeşte, că ai simţit cumva pedeapsa LUI ce a atins , a înpovărat pentru îndreptare pe altul ce suferă, se îndoaie, contorsionează, zbate, vaită, cere ajutor de la oricine, dar numai EL îl poate salva, adevărat, izbăvitor, restul îs numai amînări, paliative, minciuni plăcute.
   Dar tu dacă cauţi să te implici cumva în cel mai bun caz, de nu înlemneşti în faţa suferiţei, paralizat, neputincios, chiar tu te vezi poate neajutorat în faţa pedepsei aplicate altuia.
   E un examen şi pentru tine, trebuie să reacţionezi pozitiv cumva, ajutîndu-l cum te pricepi, treci pe pilot automat, adică fă un bine cît de cît ce-l ştii a face fără să mai vezi suferinţa şi totuşi să-l serveşti pe suferind,  nu e bine să nu te inplici în faţa suferinţei adevărate, cotropitoare, dezlănţuite, EL te verifică şi pe tine în acel eveniment dramatic şi trebuie să-I faci o bună impresie.
   Să-l ajuţi oricum dar nu-I cere să-l ierte, e prea mult pentru un om obişnuit şi-L superi, nu eşti în măsură deloc, poţi cel mult şi normal să cauţi să te-ndrepţi ca să eviţi asemenea  clipe de pedeapsă şi ajută-l cît poţi.
   Balzac şi Dostoievski : "spectacolul suferinţei, (in)dependent de nimicnicia ispăşitorului, e mereu sfînt pentru cine priveşte". Pentru că EL pedepseşte pe cei care şi merită, am pus altfel "independent" de mai sus.
   E firesc de ai cui să-i explici să se-ndrepte cît mai curînd, cît de cît, să caute măcar să ştie de EL cît mai multe şi să reflecteze ce e de făcut în continuare cu EL în gînd.
   Suferinţa e mereu nouă şi distructivă, îţi scade şi moralul, de obicei nu poţi atunci să te mobilizezi cumva şi pierzi controlul eului, mintea o ia pe arătură, şi de nu te trezeşti să ştii unde I-ai greşit de eşti pedepsit, şi să reacţionezi în consecinţă pentru grabnică îndreptare, s-ar putea să te afunzi mai rău, şi chiar total.
   De te-ndrepţi suferinţa va înceta ca prin minune, pe viitor respectă-L, cumva caută să-L şi crezi măcar enpiric, cum îţi vine la îndemînă, cît mai simplu, dar cu timpul te vei perfecţiona, te va îndruma, nu te lăsa!

Răul şi urîtul

   Răul şi urîtul vrei nu vrei ne însoţesc toată viaţă, comportament, gîndire, se expun, se afirmă, ne agresează, ne lămuresc să-i urmăm, să-i  tolerăm, să ne obişnuim cu ele ca un firesc inadaptabil la bine, la morală, la bun simţ, la frumos.
    Nu e aşa , e ceva ce trebuie evitat, înlăturat din preajma noastră, de nu ne lasă să părăsim anturajul, mediu infect, viciat şi să ne construim în  alte zări adevărate o nouă existenţă curată, neîntoxicată de rău şi urît ce ne-a terorizat şi de care trebuie urgent scăpat odată pentru totdeauna, cît vom exista .
    "Răul şi urîtul nu numai că există, dar şi pătrund în viaţa oricui, de nu le stă în putinţă să le evite pot totuşi să nu le adreseze cuvîntul cînd îl apotrofează, să nu intre în cîrdăşie cu ele, să nu colaboreze cu ele"( N. Steinhardt ).
   Da, şi răul şi urîtul e un mod de a ne pedepsi aL LUI, pentru a ne face să ne îndreptăm, de aceea e bine să-L avem aliat şi pe EL în demersurile noastre în noua viaţă ce căutăm să o înoim în bine, îndreptată cumva.
   Cred că de-L evităm din nou nu vom scăpa de rău şi urît orice am face, e un tandem al nefirescului proiectat de EL, trebuie să ne trezim la realitatea ce nu am simţit-o de mii de ani, trăind nefiresc oarecum cu puţine excepţii : acei ce cumva poate din motive ce îmi scapă acum, L-au ştiut, respectat şi crezut fără tăgadă şi nu au suferit deloc, ca-n altă lume, paralelă, de ne atins pentru ceilalţi pedepsiţi cam la hurtă dintotdeauna.

Ceva despre Poporul SĂU

   Cît de curînd sprijinul acordat de statul sudic oarecum Istraelului, va înceta, şi vor începe problrmele, asta în virtutea presiunii ce o exercită EL pentru îndreptarea poporului SĂU.
   Sînt foarte multe de spus dar nu prea am voie de la EL, aşa că voi mai spune că EL încă are mari aşteptări de la EI, şi de ar fi fost cum vroia EL, alte vremuri trăiam noi, lumea, azi .

Reprezentarea

    Numele ori cuvîntul cel reprezinţi că eşti, să fii aşa nu altfel, de eşti părinte să te comporţi ca un părinte întrutotul responsabil, de eşti educator să educi cu dăruire nu falsificînd aşteptările copiilor şi părinţilor, să ai chemate pentru orice funcţie ocupi şi să cauţi chiar de nu eşti bine pregătit să devii în cel mai scurt timp, altfel eşti un rebut social, nedemn de numele de om.
    Să-ţi faci datoria cum se cuvine nu după ureche, şi interes, de nu ştii lasă-te să vie altul, şi să nu-ţi fie ruşine de nepriceperea ta, e o dovadă de corectitudine, nu de laşitate.
    Dar să nu te încăpăţinezi şi mai rău să profiţi de avantajele funcţiei pe care nu ştii să o onorezi corect, aşa cum se-ntîmplă azi la noi în ţară, care-şi înşeală aşteptările de peste 20 de ani, iluzionînd poporul, cei furat nu guvernat, înfometat, dezorientat din vina falşilor politicieni, şi conducători cu numele, nereprezentanţi ai maselor ci ai propriilor interese, poate ne vom trezi cumva, şi EL ne va îndrepta.
    "Conducătorul spiritual nu trebuie să trăiască altfel decît enoriaşii lui....Omul politic se cuvine să fie pildă vie de cinste şi curaj pentru ţara lui....Guvernanţii se cade să poarte răspunderea actelor lor....nu eşti ostaş de nu o şi dovedeşti, nu eşti fiu dacă nu te învredniceşti prin faptele tale de acest nume ( N. Steinhardt ).

Încrederea

   Omul are multe trăsături caracteristice lui, dar cea mai deosebită, originală, o fi facultatea de a rîde ori de a plînge, dar se pare că şi unele animale se exprimă cumva aşa.
   Să comunice, şi unele animale pot cumva, "de a lucra cu ajutorul unor concepte generale"( Julian Huxley), capacitatea de a ţine minte de a stoca cunoştinţele, experienţele, gîndurile dobîndite prin memorie.
   Totuşi încrederea e definitorie omului adevărat, peste celelalte atribute umane, e un corolar deosebit pur uman şi cam rar întîlnit între oamenii de azi, care se sălbăticesc pe zi ce trece, cu toată civilizaţia actuală.
   Trebuie să vină Domnul cît mai curînd pentru a nu ne strica de tot, am avut un maxim de evoluţie civilizatorie şi de curînd dăm înapoi cam peste tot, de fapt e o dezordine universală, şi ne nedreptăţim  tot mai accentuat.
   Ne trebuie un ţel, ceva nedefinit încă şi cred că numai EL ne va trezi la binele de urmat, concomitent cu evoluţia noastră în direcţia dezvoltării armonioase spre CE am fost programaţi.

Exemplul

   Sînt oameni exepţionali cu har neştiut, perfecţi, instruiţi, echilibraţi, atenţi, corecţi, săritori în ajutorul oricui, nobili, desăvîrşiţi, demni de urmat, consideri că nu-s reali, ci visezi cînd îi întîlneşti, şi totuşi reali şi simpli.
    Nesofisticaţi, obişnuiţi, şi totuşi atît de diferiţi de noi toţi cred, în bine numai în binele desăvîrşit exemplar, demni oricînd de urmat, de poţi, aici e hopul, nu putem, e prea mare înîlţimea în care evoluiază.
    Există nu-i numai apanajul sfinţilor, sînt şi oameni obişnuiţi, întîlniţi printre noi, dar trebuie să fim atenţi pentru ai vedea şi simţi energia binefăcătoare.
   Să-i urmăm atent, pentru a ne molipsi, şi nunumai pentru noi, ci şi pentru oricine consideră că poate aşa ceva înălţător, ar fi de dorit să întîlnim asemenea superoameni cît mai des, în societatea asta dezbinată şi supusă atîtor rele molipsitoare exemple.
   N. Steinhardt : Pariziană de origine bretonă. Tanti Alice reprezenta  ceva rar; o bretonă necredincioasă.....trecea prin viaţă înconjurată de un nimb de farmec, dulceaţă, bunătate, drăgălăşenie, şi altruism,  cum numai la marii sfinţi şi la unii pusnici se întîmplă a fi. Era înzestrată de Dumnezeu în care nu credea pe căile obişnuite, dar de care se apropia pe căi de bună seamă necunoscute nouă, şi în darul facerii de miracole. Cu zîmbetul ei care topia orice ghiaţă, orice supărare, orice icnire de răutate şi înverşunare, ştia să înpace vrăjbile, să aline durerile, să trezească nădejdi. Era mereu gata, la orice oră din zi şi noapte, pe ploaie, pe vînt, pe viscol, sau în toiul lui cuptor, să sară din pat, să iasă din casă, să alerge la capătul pămîntului pentru se duce să dea ajutor, să scoată pe cineva dintr-o încurcătură sau o belea sau pentru a face un serviciu ori un drum, pe scurt pentru a fi de folos. Nu ezita, la nevoie, să spună o minciună, ba şi mai multe, să cerşească, să insiste să intre pe fereastră după ce fusese poftită să iasă pe uşă, să se umilească (după criteriile omului obişnuit, căci pentru ea cuvîntul de umilire, ca şi cel de oboseală, era inexistent),să ia asupră-şi vini străine dacă de aici atîrna liniştea celui ce făcuse apel la ea. Femeia aceasta, pe cît era de bună era şi de inteligenţă, de spirituală, de plină de cele mai rafinate însuşiri ale graţiei. Izbitor de frumoasă şi de elegantă, înbina chipul reginei cu sufletul sfintei într-un anonimat pe care dezvăluindu-l nu pridideai a te uimi, a nu-ţi veni să crezi, a fi biruit de admiraţie.

Curajul

   Zicală asiatică : moartea e uşa vieţii. N. Steinhardt : Istoria este a celor ce au ştiut să moară ori să nu le fie teamă-fizic- de perspectiva ei
   Curajul e o componentă deosebită a unora desăvîrşiţi în a înfrunta firea proprie pentru a se dedica în timp schimbării felului instinctual de a fi, şi aş învinge animalitatea înăscută, schimbîndu-se în bine.
   Determinarea de aş croi o viaţă fericită, printr-o luptă cu potrivnica existenţă, în concordanţă cu o mobilizate pentru aş atige scopul.
   De asemenea imorali înrăiţi neschimbaţi o peroiadă, cutaeză în timp cu o voinţă deosebită să o rupă cu deochiata existenţă siliţi de un ţel înalt moralizator.
   Exemplele acestea există în viaţă le întîlnim nu la fiecare pas, dar sînt, se pot observa şi înving cu curaj firea lor rea, viaţa chiar, împotrivirea societăţii, şi-s exemple deosebite de urmat cu curaj.

MORALA

   Baza tuturor realizărilor adevărate într-o societate e morala aplicată fără discriminare, la toate nivelele societăţii, şi mai ales sus cît mai sus.
   De la încălcarea moralei pornesc toate derapajele naţiilor, şi statelor indiferent de cultura lor cît de bine e statuată.
   Libertatea unei societăţi se sprijină tot pe morală, pentru că dacă legile ei nu-s în acord strîns cu morala, libertatea, e vorbă-n vînt, fără acoperire în fapte corecte, adevărate.
   Nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală. Ăsta-i cuvîntul pe care-l evită toţi şi de care se tem  : morala.
   Cultura singură nu ajunge : poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătîng şi elementar...Sentimentul democratic nu-i decît o părere politică, vine şi se duce, o iei şi o laşi după împrejurări şi potrivit cu intresele tale.(N.Steinhardt).
   Morala e temelia culturii şi politicii sociale din orice stat de pe glob azi şi-n viitor, eu cred EL ştie.
   Libertatea care pentru mulţi e însăşi viaţa, şi uneori şi o doză de fericire, are nevoie de o pavăză, ce e numai morala. Morala e un soi de legi nescrise ce se cam confundă cu bunul simţ, adevărul, dreptatea, conştiinţa , echilibrul, înfrînarea, un tot foarte necesar azi nouă, şi-n viitor.

Camaraderia

   Camaraderia e un examen , pe care omul modern, cibernetizat, civilizat trebuie să-l dea pentru a putea merge mai departe în era cosmică.
   Ce cred că urmează, pentru că EL nu ne va lăsa să batem cam pasul pe loc în acest domeniu uluitor şi plin de satisfacţii nebănuite. Şi avem şi noi o datorie cred de a-L urma între astre cumva.
   Omul -camarad trebuie să-şi lase complet înclinaţiile retrograde de azi, ca şmecheria, mîndria, egoismul, nemila, neîncrederea.
   Şi să se aplece spre civism, altruism, întrajutorare, cavalerism nobil în acţiuni sociale de muncă ca-n familie.
   Deci o schimbare de 180  grd., altfel vom rămîne de căruţă, şi vom fi lăsaţi în afară, va fi nevolnicul eliminat total din angrenajul viitorului ce începe azi.
   Şi să nu-L uităm pe EL, pentru că ne priveşte, şi aşteaptă să ne purtăm ca nişte adevăraţi oameni responsabili ai planetei SALE.
   Pe care doreşte să ne-o facem cît mai competitivă pe plan cosmic cît de cît, să numai dăm înapoi ca racul, împotriva LUI, şi a binelui general, planetar.
   Revin, N. Steinhardt : camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideatic extrem de avansat, e posibil numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală,
   Dar ei zic camaraderie şi înţeleg desfrîu. Au schimbat numele cu relaţia. Păi desfrîul e de cînd lumea şi nu constituie nici o noutate, nici un progres. Pe cînd camaraderia e o noţiune progresistă.