1368.EL, iar îi stinghereşte

   Se zice că opusul greşelii e libertatea nu virtutea, sîntem liberi a ne croi după bunul plac existenţa. Şi se impune să ne îngrijim de curăţenia bunului-simţ, a dărniciei şi dreptăţii ce ne însoţeşte, neadmiţînd erori de la bine şi util. De-L avem şi pe EL în gînd a-I fi de folos oarecum, cît putem, e şi mai ok. Şi vom fi răsplătiţi îndeobşte pe măsură şi neaşteptat de bine şi a lor noştri. Dar să-I fim un sprijin cît mai obişnuit şi nu episodic. Cum s-ar zice de nădejde în toate cîte convii cu EL, la un moment dat.
   Ne sînt de folos şi toate ce-s de ajutor în viaţă, cu îngăduinţa LUI existente pe Pămînt, mai naturale ori artificiale, croite de om. De-L ştim şi îndreptaţi, ni se cuvin mai multe într-o existenţă oarecare, folosindu-ne de multe şi mărunte. Dar nu-L observăm ori ne luăm după nedeptăţi LUI, ne sînt majoritatea din lume nefolositoare, chiar de le abordăm cu încredere, cîndva de folos. Ne vine rîndul la aşteptările SALE, să nu I le ignorăm şi să ne revenim în fire, cum vrea EL, ca s-o ducem cu a noştri bine, adica normal.
   Şi-n cazul părăsirii de către EL şi dînd de greutăţi, de ne comportăm corect faţă de EL, ne priesc îndreptările necesare unei existenţe normale. De nu, nu şi cu tot arsenalul de abordări benefice în alte cazuri, la noi nu-şi fac efectul dorit, ş-o sfeclim.
   Într-adevăr fiind cu EL, ai mai multe îndatoriri, dar şi multe necazuri ce le au ceilalţi, tu nu le ai şi nici ai tăi. Fiind părăsit de EL, multe nu ţi se îndeplinesc din năzuinţe, munceşti fără spor şi mai ai şi alte eşecuri neaşteptate. Ce te îmboldesc doar, doar îL vei înţelege cu folos, îndreptîndu-te.
  Se zice că nu-ţi bagă-n traisă, ba-ţi bagă, de ştii să te comporţi corect faţă de cum vrea EL, de îndreptat. Da, nedrepţii care cu a lor nedrepte religii îs cu traista-n băţ degeaba tot goală, că-I refuză LUI drepturile milenare. În dauna unor necuraţi, zei falşi, ca şi ei de falşi, oameni vii cu numele, dar neputincioşi şi părăsiţi la greu.
   Sînt atei şi atei, uni-L caută mereu şi nu-s mulţumiţi de ce găsesc prin lume şi se astîmpără un timp, pînă cînd EL, iar îi stinghereşte, doar, doar le vine mintea la cap, de nu iar trec în letagie spirituală. Şi de-s moralizaţi nici n-o duc rău deloc. Ci mult mai bine decît numeroşi nedrepţi foarte religioşi pe nedrept. Poate şi mai rău de-s şi imorali.

Indecenţa

   O formă revoluţionară acră ce revine din cînd în cînd ca şi moda, ce încearcă oarecum să spună lucrurilor pe numele , pe porecla lor de cartier rău famat, un început cu rolul de a demobiliza binele, frumosul , firescul şi de a construi răul, urîtul, animalicul în revenirea începuturilor umanităţii primitive, deşănţate, anarhice, dezlînate, mizerabile, confuze deranjante în generalul anormal.
   "Au dreptul de reşedinţă şi celelalte asamblări: deformate, urîte, absurde...stridenţa, coşmarul şi nonsensul sînt cele trei entităţi alcătuitoare ale noului slogan...tendinţe anti-estetice au mai existat, şi nu odată în trecut, inventarul şi cercetarea nu pot fi decît operaţii prealabile: după aceea, dacă va fi să se creeze ceva, va trebui să le urmeze selectarea şi organizarea"(N.Steinhardt).
   Ce-şi face loc tot mai mult între excesele noi ale unor vîrfuri de exprimare aşa zise moderne, dar neexpuse încă adoptate de masele largi, ci ca excentricităţi, noutăţi, curiozităţi, unicate şi repede uitate, pentru că-s anormale, inumane, ci mecanice, animalice, porniri de moment, din curiozitatea omului de a fi şocant, sînt luaţi în seamă de cei needucaţi, imorali, de mase, mulţimi haotice, sălbăticite , anarhice, inculte.
   Găsind ceva ce nu-i frumos, ce nu-i organic, ci distractiv, nevial, fără perspectivă, ceva mort, ceva urît dar nu ştiu de ce interesant pentru unii, ce păreau culţi, i-o fi atras nemernicia, ceva în inconştientul colectiv, hîd, imoral, căutarea cu orice chip a noului, numai nou să fie, aşa la hurtă, ca la balamuc.
   E o lipsă de organizare spirituală intimă, firească, adevărată, ce permite orice, şi oricui să iasă în faţă nemeritat, ci de conjunctură, bezmetică, la dezmăţ ce dezmembrează întregul, curatul, spiritul înălţător, şi ne coboară spre tenebre, inumane, impure, urîte, rele, ori ne evaluiază intim, punîndu-ne în faţa unor aşa zise curente bolnave, ce ignoră normalul uman.
   În altă ordine de idei şi Leonhard Euler a avut încercări în formula simplă a calculării tuturor numerelor prime, venind în sprijinul idei de totală deschidere faţă de orice nou, din prezentul, de asemeni urmîndul pe Arthur Stanley Eddington în mitul inventarului general al tuturor particulelor din univers.
   Prin apariţia tot mai insistentă a neputinţei fireşti, cum nu vrea EL, a anormalului, caraghiosului, viciului extrem care intim omagiază virtutea, înălţătorul, spiritul, dar nu poate e imoral, spurcat, şi trebuie ajutat obligat, îndreptat, înjosit, trezit, acolo unde la adus animalitatea înăscută nefiresc, needucată încă din familii pedepsite, dar acum a venit timpul să nu ne mai urîţescă fiinţa noastră greu încercată.
   Deci la coerciţie cu homo şi toţi deviaţii de orice fel, ordinarii închipuiţi ca excepţii, pentru că nu-s excepţii ci prostii reale, animale printre noi normali ce ne infectează spiritualitatea dată de EL, şi EL va interveni brutal de nu ne curăţim singuri de gunoaiele momentului, să le educăm şi curăţa-învăţa, prin orice mijloc, EL nu ne va ierta de ne mai complacem cancerului social ce-i şi cam obraznic şi găunos fudul, cam peste tot în lume, şi mai vreau şi drepturi egale cu acei fraieri ce le dau, încălcînd legile LUI.

Românul

   În fiinţa adîncă, curată a poporului Român încă nu a pătruns otrava, dar e pe cale să otrăvească tot, şi nu ştiu cu e de oprit, pentru că oferta toată e otrăvită = . Romînul nu era invidios, nedrept în general, ci deschis, comunicativ, dezinvolt, naiv, pur, curat, adevărat, drept şi mai cîte cu bun-simţ, avîntat, cu pieptul gol în faţa urîtului şi răului şi-i învingea cu bucuria sa .
    "Imperativul categoric al lui Dostoievski (din postarea anterioară),îşi află pe deplin aplicarea în străfundurile fenomenului românesc...beţia solitară nici nu poate fi concepută; trăieşte, dimpotrivă, acea bucurie pe care fericirea ori binele celuilalt nu numai că nu o stingheresc, ci o amplifică; ba mai mult decît atît, o condiţionează, căci fiecare accede la o stare de euforie cu atît mai înaintată cu cît creşte numărul participanţilor şi se arată mai slobodă fericirea lor. Comesenii în limba şi psihologia românească, infirmă cu desăvîrşire formula Ceilalţi sînt iadul"(N.Steinhardt). 
  = Ba ştiu, EL ne va salva trezindu-ne cumva cînd va vrea, cînd va veni timpul, înaintea timpului SĂU.

Răul şi urîtul

   Răul şi urîtul vrei nu vrei ne însoţesc toată viaţă, comportament, gîndire, se expun, se afirmă, ne agresează, ne lămuresc să-i urmăm, să-i  tolerăm, să ne obişnuim cu ele ca un firesc inadaptabil la bine, la morală, la bun simţ, la frumos.
    Nu e aşa , e ceva ce trebuie evitat, înlăturat din preajma noastră, de nu ne lasă să părăsim anturajul, mediu infect, viciat şi să ne construim în  alte zări adevărate o nouă existenţă curată, neîntoxicată de rău şi urît ce ne-a terorizat şi de care trebuie urgent scăpat odată pentru totdeauna, cît vom exista .
    "Răul şi urîtul nu numai că există, dar şi pătrund în viaţa oricui, de nu le stă în putinţă să le evite pot totuşi să nu le adreseze cuvîntul cînd îl apotrofează, să nu intre în cîrdăşie cu ele, să nu colaboreze cu ele"( N. Steinhardt ).
   Da, şi răul şi urîtul e un mod de a ne pedepsi aL LUI, pentru a ne face să ne îndreptăm, de aceea e bine să-L avem aliat şi pe EL în demersurile noastre în noua viaţă ce căutăm să o înoim în bine, îndreptată cumva.
   Cred că de-L evităm din nou nu vom scăpa de rău şi urît orice am face, e un tandem al nefirescului proiectat de EL, trebuie să ne trezim la realitatea ce nu am simţit-o de mii de ani, trăind nefiresc oarecum cu puţine excepţii : acei ce cumva poate din motive ce îmi scapă acum, L-au ştiut, respectat şi crezut fără tăgadă şi nu au suferit deloc, ca-n altă lume, paralelă, de ne atins pentru ceilalţi pedepsiţi cam la hurtă dintotdeauna.

Întîi fantasmele (atenţionările), şi ulterior pedeapsa urîtă, poate ne trezeşTE !

   Decît să-L ştim măcar, mai bine ne supunem pedepselor LUI, indiferent de mărimea lor, le considerăm, normale, inevitabile, ca şi bolile ce ne seceră vieţile, incoştienţa întruchipată de sus pînă jos în societatea noastră de cînd existăm, infideli LUI, şi proşti, pardon, dar cred că nu vă simţiţi jigniţi de adevăr, nu?
   N. Steinhardt : naufragiul Titanicului a fost o nenorocire blîndă,intra în ritmul vieţii, ultima bună înainte de 1914 cînd începe neaşteptata, originala catastrofă.
   Soljeniţîn (ori Pasternak) : cînd a izbucnit în 1941 oamenii au răsufat uşuraţi : ieşiau în sfîrşit din fantasmagoria teroarei pentru a păşi din nou pe făgaşul normal al unei vechi  nenorociri omeneşti.
   Jules Romains văzuse, Kafka prevestise : poliţia pentru oamenii cumsecade. Şi a urmat teroarea comunistă la noi şi aiurea alte necazuri mari şi diverse.
   Nu prea cred, vă ştiu insensibili, dar totuşi vă previn, EL nu se va lăsa, pînă nu vă va trezi cumva, acum că mă are pe mine conştient de EL cumva , mai aşteaptă să vadă de vă treziţi cumva.
   Fantasmele-s de mult lansate. armaghedoane, apocalipsele, 2012, chiar şi-n 2011 au fost prevăzute nenorociri şi chiar mondiale, vă atenţionez că EL nu prea glumeşte de nu-L ştiţi măcar normal, cine e şi cum e.
   De va începe cumva să ne scuture, voi simţi şi eu dar cred mai domol decît voi. Da, nu-s normale nici un fel de suferimţe de am fi cum vrea EL, dar aşa, suferim de ne-ndoaie şi tot nu-L respectăm.
   Ne-am învăţat să suferim, şi ne-am creat ministere de apărare contra LUI : al sănătăţii, al poliţiei, al apărării, al cultelor, etc.Dar degeaba nu vedeţi cînd e pus pe pedepsire daţi vina pe EL, zicînd că numai EL ştie de ce se-ntîmplă nenorocirea, pentru că nu-I faceţi faţă, orice aţi face, dar nu nimeriţi să faceţi ce trebuie, sînteţi nişte nedrepţi ve-ţi fi îndreptaţi cu sila dacă cu binele nu vreţi !