Românul

   În fiinţa adîncă, curată a poporului Român încă nu a pătruns otrava, dar e pe cale să otrăvească tot, şi nu ştiu cu e de oprit, pentru că oferta toată e otrăvită = . Romînul nu era invidios, nedrept în general, ci deschis, comunicativ, dezinvolt, naiv, pur, curat, adevărat, drept şi mai cîte cu bun-simţ, avîntat, cu pieptul gol în faţa urîtului şi răului şi-i învingea cu bucuria sa .
    "Imperativul categoric al lui Dostoievski (din postarea anterioară),îşi află pe deplin aplicarea în străfundurile fenomenului românesc...beţia solitară nici nu poate fi concepută; trăieşte, dimpotrivă, acea bucurie pe care fericirea ori binele celuilalt nu numai că nu o stingheresc, ci o amplifică; ba mai mult decît atît, o condiţionează, căci fiecare accede la o stare de euforie cu atît mai înaintată cu cît creşte numărul participanţilor şi se arată mai slobodă fericirea lor. Comesenii în limba şi psihologia românească, infirmă cu desăvîrşire formula Ceilalţi sînt iadul"(N.Steinhardt). 
  = Ba ştiu, EL ne va salva trezindu-ne cumva cînd va vrea, cînd va veni timpul, înaintea timpului SĂU.

Cărarea

   Da, aşa e El îţi dă ocazia să te afirmi cumva în credinţa LUI, constaţi curînd că alţii nu o înţeleg şi nici pe tine nu te înţeleg defel, îţi dai seama că nu ai aliaţi ci potrivnici, în cel mai bun caz unii care se miră de ce crezi în EL.
   Unii curioşi, ca la ceva ieşit din comun, inexplicabilă spiritualitate, unicat în zonă, sînt unii ce-s mai permisivi în ale credinţei în general, ori începători, nehotărîţi  în ale spiritualităţii, o întreagă paletă de felurite credinţe şi necredinţe.
   Unii maturi, realizaţi social nu-şi pun problema tranşant, ori ori, se complac sînt în  derivă cu valurile vieţii,EL nu ia cernut încă îs la hurtă indecişi, fiece o fi, nu-i interesează mai nimic, fierb în suc propriu cu bune şi rele, amestecat.
   Le umple viaţa mass media, după o secetă cumlită, nu au timp şi priceperea înţelegerii ce li se întîmplă, îs victimile nedrepte ale lumescului nefiresc, haotic, dezordonat
   Nu ne interesează înfăptuirea binelui necesar vieţuirii normale, şi de care EL ne face responsabil să-l utilizăm, să-l posedăm în noi evident, nu empiric ca acuma.
   Trebuie să reuşeşti, greu uşor, cu împotrivirea generală, în caz de nereuşită singur răspunzi, nu poţi da vina pe nimeni, ei nu se inplică, nu ştiu nimic, nu găseşti sprijin mai deloc, decît în EL, cînd meriţi cumva
   Eşti un însingurat, pusnic între oameni, în vîrtejul lumii acesteia, în care oricum eşti participant mai retras pentru că nu poţi sluji la doi stăpîni, şi EL te forţează cu consimţămîntul tău să-ţi construieşti o cărare cam întortochiată şi nouă în lumea noastră, pe care vei circula singur deocamdată.
   Nu cred degrabă să întîlneşti rătăciţi cumva pe cărarea ta, nici nu o sesizează măcar, nici nu ai voie deocamdată să-i faci prea publicitate, cît se nimereşte cumva, la mulţi li se pare lumina întunecată, halucinaţii de nedrepţi .
   Cărarea e cam străină de lumea noastră, şi duce spre LUMEA LUI, e ceva ce EL mii de ani a construit, nevăzută, neştiută, nebănuită măcar, e ceva absolut nou, în afara a lor LUI, credinţa curată, pură în EL, Gelosul, Unicul, adevăratul,Responsabilul, Creatorul, Universul.
   "Opera trebuie să poată fi îndeplinită în orice fel de împrejurări şi independent de ele. Aici nereuşita nu poate fi trecută pe alţii, pe soartă, pe viaţă, pe împrejurări în general. Victoria este obligatorie. Răspunderea e mereu şi în totalitate a subiectului. Vina, întreagă, e netransmisibilă. Invocarea circumstanţelor este de aceea nulă şi neavenită" (N.Steinhardt).
    Responsabil oarecum invitat e Necunoscutul din noi. Marele semn de întrebare, ce ne ştie în cele mai intime feluri acţiune şi gînd, pentru că-I aparţinem cum nu ne închipuim încă.