1778.Conlucrînd în înfăptuiri demne de ceea ce ni s-o dat

   Să știți că nu sîntem făcuți doar să ajungem neputincioși în nedreptatea actuală și de cînd lumea. Ci să ne învrednicim a fi competitivi în bună purtare între oameni. Conlucrînd în înfăptuiri demne de ceea ce ni s-o dat a fi, cu capul pe umeri. Comunicînd și cu natura, ce-i mai în apropiere decît noi de EL. Cu toate c-ar trebui chiar să-i fim în față, în relațiile cu EL și Lumea LUI.
   Că EL așa cum sîntem, mai puțin competitivi în relațiile cu EL, E totuși mîndru de noi. În Cercul SĂU select din Ceruri, îs alte lumi și alte dimensiuni încă necunoscute nouă. Dimensiuni pe frecvențe și nu numai, fiind și alte principii nici gîndite de noi. Limitați încă să ne pricepem bine stroforîndu-ne încă să mai aflăm ce ni-i în drept.
   Și concomitent să dibuim și ce-I cu EL și noi în Universul ăsta mic ce ne cuprinde. Cît de cît mai accesibil, deocamdată, cît ni se dă voie a nu ne ieși picioarele de sub plapumă. Plapuma Divină, ce ne ocrotește și nu sîntem conștienți, dar ne și limitează întrucîtva. Am răzbit pînă pe planeta roșie, cu chiu cu vai.
   Dar eu tot revin și întreb : dar cu EL aici pe Pămînt cunoaștem toate cele? Sigur nu, că ne auto-împleticim singuri în nedreptatea arătată față de EL în general. Și între noi că nu ne comportăm încă civilizat suficient de bine încă.

Cărarea

   Da, aşa e El îţi dă ocazia să te afirmi cumva în credinţa LUI, constaţi curînd că alţii nu o înţeleg şi nici pe tine nu te înţeleg defel, îţi dai seama că nu ai aliaţi ci potrivnici, în cel mai bun caz unii care se miră de ce crezi în EL.
   Unii curioşi, ca la ceva ieşit din comun, inexplicabilă spiritualitate, unicat în zonă, sînt unii ce-s mai permisivi în ale credinţei în general, ori începători, nehotărîţi  în ale spiritualităţii, o întreagă paletă de felurite credinţe şi necredinţe.
   Unii maturi, realizaţi social nu-şi pun problema tranşant, ori ori, se complac sînt în  derivă cu valurile vieţii,EL nu ia cernut încă îs la hurtă indecişi, fiece o fi, nu-i interesează mai nimic, fierb în suc propriu cu bune şi rele, amestecat.
   Le umple viaţa mass media, după o secetă cumlită, nu au timp şi priceperea înţelegerii ce li se întîmplă, îs victimile nedrepte ale lumescului nefiresc, haotic, dezordonat
   Nu ne interesează înfăptuirea binelui necesar vieţuirii normale, şi de care EL ne face responsabil să-l utilizăm, să-l posedăm în noi evident, nu empiric ca acuma.
   Trebuie să reuşeşti, greu uşor, cu împotrivirea generală, în caz de nereuşită singur răspunzi, nu poţi da vina pe nimeni, ei nu se inplică, nu ştiu nimic, nu găseşti sprijin mai deloc, decît în EL, cînd meriţi cumva
   Eşti un însingurat, pusnic între oameni, în vîrtejul lumii acesteia, în care oricum eşti participant mai retras pentru că nu poţi sluji la doi stăpîni, şi EL te forţează cu consimţămîntul tău să-ţi construieşti o cărare cam întortochiată şi nouă în lumea noastră, pe care vei circula singur deocamdată.
   Nu cred degrabă să întîlneşti rătăciţi cumva pe cărarea ta, nici nu o sesizează măcar, nici nu ai voie deocamdată să-i faci prea publicitate, cît se nimereşte cumva, la mulţi li se pare lumina întunecată, halucinaţii de nedrepţi .
   Cărarea e cam străină de lumea noastră, şi duce spre LUMEA LUI, e ceva ce EL mii de ani a construit, nevăzută, neştiută, nebănuită măcar, e ceva absolut nou, în afara a lor LUI, credinţa curată, pură în EL, Gelosul, Unicul, adevăratul,Responsabilul, Creatorul, Universul.
   "Opera trebuie să poată fi îndeplinită în orice fel de împrejurări şi independent de ele. Aici nereuşita nu poate fi trecută pe alţii, pe soartă, pe viaţă, pe împrejurări în general. Victoria este obligatorie. Răspunderea e mereu şi în totalitate a subiectului. Vina, întreagă, e netransmisibilă. Invocarea circumstanţelor este de aceea nulă şi neavenită" (N.Steinhardt).
    Responsabil oarecum invitat e Necunoscutul din noi. Marele semn de întrebare, ce ne ştie în cele mai intime feluri acţiune şi gînd, pentru că-I aparţinem cum nu ne închipuim încă.

Întărirea

   Cum plictiseala, cum săturarea de vieţuire, e nefiresc, e josnic, viaţa trebuie trăită vrei nu vrei, e de dorit nu de refuzat un cadou de la EL, şi ca orice cadou ce ţi se dezvăluie permanent tot mai frumos desăvîrşit, cît ai de trăit, nu aiurea-n tranvai, fiece o fi.
   Vieţuită în toată complexitatea ei, să nu te mai saturi de viaţă, asta e normal şi să-I mulţumeşti mai permanent în gînd cu EL. Nu ai voie să te plictiseşti, ori eşti o epavă, un ratat, un gunoi uman, aşa te simţi? Nefolositor ?
   Nu meriţi, dar EL se face că nu te vede, că-I refuzi darul, mult dorit de mulţi alţii pedepsiţi de EL pentru grave erori, şi tu ce faci? E darul suprem dat omului, trezeştete, pe ce motiv nu ştii să-ţi chiverniseşti  viaţa ?
   Eşti oare un neputincios, un vai de tine, faci oare umbră degeaba pămîntului, tu care ai primit de la EL lumină pentru viaţa ce o ai în faţă.
   Ce ai făcut cu lumina LUI, ai pierdut-o, irosit-o degeaba, ori nu eşti conştient că EL ţi-a dat lumină, să ştii că ţi-a dat lumină interioară vrei nu vrei o ai de la EL dintotdeauna pentru totdeauna cît exişti.
   Cu lumuna ta poţi ajuta pe mulţi nevoiaşi, nu te vei plictisi niciodată, cautăte în firea ta şi vezi de nu găseşti tărie pentru continuarea existenţei tale rodnice, nu oricum rodnice, fii foarte atent cu ea !
   Nu te întrista că nu ştii ce să faci, că nu-ţi imaginezi trăirea în continuare rodnică, ai o pauză de activitate neprogramată, cere-I ajutor LUI şi numai LUI în gînd neîncetat pînă primeşti răspuns, nu te lăsa!  
   Răspunsul îl vei simţi cumva şi te vei bucura fii sigur, numai să nu disperi, ai răbdare şi atenţie la semnele LUI către tine.
   Ai ieşit la pensie şi e greu fără ocupaţie, cautăţi-o indiferent ce o fi să fie, de nu ai nici un căpătîi, ajută-i pe alţii mai neputincioşi decît tine, şi fii rezonabil la cei ceri LUI, şi răbdător cu atenţia  mărită, nu au intrat zilele în sac, gîndeşte-te de e posibil cum să-L ajuţi şi pe EL cumva, e ceva foarte înălţător, vei vedea!

Inconştientul

   De vreme ce este inconştientul şi te apasă, trebuie să-l subjugi luminîndu-l şi să te purifici cunoscînd (Sigmund Freud).
   Inconştientul la fel ca şi animalitatea înăscută, umană, se poate înlătura prin educaţie în timp, cu voinţă, inteligenţă şi în ultimă instanţă prin moralizarea fiinţei tale.
   Dar există un dar foarte mare şi periculos, se poate reinstale imoralitatea, inconştientul şi animalitatea precumpănitoare în fiinţa ta neatentă, intrînd într-un mediu foarte ostil, fiind nepregătit suficient de bine, adică încredinţat adînc, şi trebuie să o iei de la început din nou, deci atenţie, vigilenţă, şi conştiinţă înaltă de se poate.
   Trebuie să fii atent la orice provocare, întîmplare deochiată, ori fireasă neaşteptată nouă nemaiîntîlnită.
   Şi de se mai întîmplă inconştientul, ca la mine, să te mai încerce uneori, şoptindu-ţi cîte prostii, rele ori necuviinţe, să te faci că nu-l auzi, eşti surd la pornirile lui deochiate .
   Ar fi corect să-ţi ceri iertare în asemenea cazuri de inconsecvenţă spirituală intimă, să-ţi ceri iertare LUI, că ai avut o asemenea pornire, căreia nu ia-i dat curs, te-ai înfrînat conşient, dar procedind aşa cred că-i mai bine.
   Acel gînd rău să-l stăpîneşti,şi să-l fugăreşti din minte, uitîndu-l cît mai repede, gîndintu-te la alceva mai constructiv, mai adevărat, pur, curat, la comuniunea cu EL cumva.
   De nu-ţi stăpîneşti conştient gînditele involuntar greşeli, şi le şi repeţi, fără să-ţi ceri instantaneu iertare, şi să te căieşti cumplit, sincer, ajungi din greşeaşă în greşeală o epavă, nu un om adevărat.

Schimbarea

   Altruismul, e ceva ce ne lipseşte în societatea noastră de astăzi, şi-l considerăm depăşit, învechit, dezonorant, mai bine cu răul din noi, să fim invidioşi, individualişti,  nemiloşi, nătîngi, scorţoşi, defăimători, lumeţi .
   Caractere urîte, nedrepte, animalice ce ne schimonosesc existenţa cotidiană, făcîndu-ne vrînd nevrînd  părtaşi la un spectacol odios, ce domină lumea de azi dezonorînd-o, şi pe EL dezgustîndu-L de noi.
   Mizeria noastră a pătruns sau va pătrunde cît de curînd, în toate ungherele cele mai intime care încă nu-s ponegrite încă-s pure, curate, adevărate necunoscute răutăţii nostre.
   Trebuie să luăm aminte la spusele pastorului Dietrich Bonhoeffer : să existăm numai pentru alţii. Pentru a fi întradevăr curăţaţi de nedreptate lăuntrică, e foarte greu dar nu imposibil.
   Să nu ne afundăm în spre rău care nu cunoaşte limitele înjosirii, ci să căutăm să ne oprim măcar un timp, să nu mai înfăptuim răul nici altuia şi nici nouă.
   După care în gînd să ne punem să ne înălţăm spre bine şi în fapte, cît mai sus, pentru că nici înfăptuirea binelui nu cunoaşte limite, în sus.
   Va fi o luptă cu sinele înfăptuirea binelui, va fi un pareu greu de cîştigat, trebuie pus osul la trebă serios, cu dăruire, cu bareme progamate, azi nu mai fac cutare prostie, răutate şi mă abţin.
   Absentez de la răutăţile zilnice pe rînd, să ne facem un barem de îndeplinit binele şi de abţinut de la rele.
   Ce cîştigăm ? Încrederea în noi că sîntem alt om, mai bun, mai sănătos, mai uşurat de răul din trecut, ai să simţi diferenţa, şi EL te va ajuta prin spiritualitatea ta, vei fi mai odihnit, voios, lipsit de griji, şi neajunsuri.
   Şi vei aduce bucurie şi altora, în mijlocul lor cînd vei merge, vei fi primit altfel, vei simţi şi nu vei şti de ce, e ceva intim spiritual te schimbi, nu te opri defel, continuă-ţi binele gîndului şi faptelor.

Răul din viaţa noastră

   Dostoievski şi ulterior Paval Evdokimov : Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără de rău. Dar pe om l-a creat liber, adică liber de a crea răul, de al introduce în lume. EL şi-a asumat un risc prin actul creaţiei, se poate spune un risc  divin .
    Deci omul e capul răutăţilor lumeşti, şi Domnul pentru a-l aduce la normal îl pedepseşte tot prin rău ca să se trezească, să nu mai gîndească şi înfăptuiască răutăţi.
   Eu am primit numeroase pedepse de îndreptare de cînd mă ştiu, azi am hotărît să văd de va fi corect, ca să sufăr pedepsele şi nu tot să caut să iau măsuri de păzire de ele,ci de îndreptare.
   EL a dat şi de nu-s drept cum vrea EL, de va lua cumva, asta e, voi căuta să iau numai în seamă dar să nu mă mai căznesc ca pînă acuma, măcar am să încerc Doamne, să văd de voi putea.
   Cu sănătatea mea şi a familiei voi ţine legătura cu tine , pentru că-mi afectează viaţa închinată şi ŢIE, avînd o datorie ce mi-ai cerut să o îndeplinesc.
   Aşa de înrădăcinat e răul în om că-i trebuie foarte mult curaj să treacă să înfăptuiască măcar şi bine cît de cît, şi să-ţi iei inima-n dinţi, să facă numai binele, la început mai timid.
    Deci făptuirea binelui e şi un act de mare curaj, dar faptele bune , îs ca un cec în alb cînd te prezinţi la EL, şi-i mai uşor să-ţi îndelpineşti viitoarele îndreptări necesare.