4273..Trecem.

  Ne aflăm în lumea ce-o dregătorește EL cum îi E datul CER-ului, noi nu știm prea bine, nici pomeneală, ne aventurăm mereu. În necunoscuta Lume ce-I a SA dintotdeauna, SUS, și I-am dereglat veșnice porniri și tot plătim pînă ne-om căta de drum. Acătării și nu-i ușor învățînd și-n același timp pedepsiți și nu ne convine deloc cu așa viețuire, e de aflat de ce și ce-i de făcut.
  Nici EL prea dornic oarecum să ne aflăm calea că-L tot dezamăgim, căutînd laturile și nu Esența să ne-o însușim. Cum e firesc însușindu-ne un fel de a fi în năzuințe cu EL alăturea, nu potrivnici cum e încă acuma pe Pămînt. Tot fără minte și-n deriva nesupunerii, ci-n căutări demne și cumsecade căutîmd mereu să-I fim cît mai corecți.
  Ne îndrăznind contrariul, chiar de ne pare nedreaptă calea pe care sîntem și nu e, ci-s încercări și iar încercări, să le trecem cu bine.

4258..Îndepărtat.

  Ne tot încearcă de cînd lumea asta tot încă începătoare în ale cunoașterii, ținînd aproape de noi să-L știm cît ne învrednicim. Cît merităm, că-I tare pretențios și atent să progresăm în bine nu-n rău cum încă ni-i firea needucată corect și azi. În destulă îndepărtare de țelul SĂU cu noi împreună ne dații pe brazdă, ci-n deriva întîmplărilor ce ne tot domină micimea cu așa ochi de melc.
  Cu așa simțuri tocite nu de o voință cuceritoare de înfăptuiri corecte, benefice nouă, naturii și-n conlucrare cu EL. Și Lumea LUI atît de ascunsă și diversă, dar nu după cum încă ne imaginăm în deruta de nu reuși încă să fim oamenii pe care-i. Preconizează CER-ul, ci niște muhaiele de nimica moral și drept, ci-n virtutea unor porniri încă animalice ce încă străbat mileniile.
  Din vremea debarcării noastre de către EI în vederea populării Planetei date spre sprijin în devenirea noastră oarecum ființe ale viitorului, acuma încă îndepărtat.

4204..Răzgîiați.

  Vă ziceam pe o postare mai în urmă că ce așteptați de EL ni-I deschis nouă cum nu ni-o mai fost de cînd lumea. Nu mai apelați la nt., Mahomed, Buda, și cîte vietăți și intermediari ce-i credeți sfinți și para sfinți. Și-s năzuițe deșarte că EL în relațiile cu noi deocamdată nu dorește interpuși, ci direct cu fiecare. A că nu vă pasă, ba vă pasă, desigur de nu voi însăși dar cineva apropiat și măcar simpatizat.
  Tot are nevoie de sprijinul vostru de voi însăși nu-I simțiți atenționarea măcar de nu chiar scuturătura de dezmeticire la realitatea. SA că noi fiecare îi dăm socoteală de vrem ori nu, spiritul și gîndirea, adică sufletul e legat indestructibil. Și invizibil, nedetectabil de Lumea LUI, fiind pe terenul SĂU, o vreme Antrenorul nostru, acuma Arbitru ce ne poate indica eliminarea de pe teren.
   De nu-L satisfacem măcar acolo, că-i greu de răzbit prin așa noian de încercări cu toptanul, și noi răzgîiați în patru zări de năpastă.

4197..În floare.

  Om fi ceva oameni cît de cît ca lumea, dar în ce ne transformă lumea, nația, societatea și chiar familia, închegări nedrepte. Pe minciună și nelegiuire-s toate încropirile alandala să iasă interesul mai presus de morală, de bine și dreptate. Nici vorbă de respect reciproc, de natură sfîntă și de EL asemenea și mai și, ci trînta cu neputința ce ne învinge mereu.
  Needucați corect, ne îndreptați la vreme, ci mai mult sacrificați pe altarul minciunii atotbiruitoare unde te afli și oriunde te întorci. Nas în nas cu falsitatea vieții diurne, de-ți iei lumea-n cap de mai ai cap, că-i tare ușoară lașitatea delăsarea, frica de răspundere. Mai ales în fața SA, că-I aprig și nu glumește de asta fățărniciile religii cu grămada fără de EL și regulile SALE, ci anapoda-n.
  Neștirea fudulă tare de orice amintește măcar de EL și legea talionului, un nu  din întreaga suflare netrebnică în floare.

4168...De cînd sîntem.

  Ne însoțesc minunile dar nu avem timp și de ele, cu toate că ni le dorim a percepe, dar nu-i cazul așa cum am ajuns. De cînd lumea tot așa nepăsători la bine, util și frumos, ci pe de-a-ndoaselea, cum nu ni-i firea dată. Ne comportăm nedrept, nefiresc de rău și utît între noi, în natură și mai ales cînd e vorba de EL, mereu e vorba de EL.
  De vrem ori nu, așa ni-i datul dar nu-L băgăm în seamă și se bagă Singur și noi plătim oalele sparte continuu. Oare pînă cînd vom umbla cu capul spart  nepăsători de noi? ci cum ne vine la îndemînă, mai rău nici nu se poate. Așa am ajuns că ne-o ajuns cuțitul la os dar tot nu ne dumirim a fi cum trebuie, trebuie înființat ceva undeva să ne tot amintească ce trebuie corect.
  Mereu să fim și acel ceva să fie diriguitorul nostru mereu de cîte ori încurcăm borcanele și le încurcăm mereu de cînd sîntem.

4031...Noi mereu vinovați.

  Ne tot îmboldește a ști ce trebuie și nu știm, ci buimaci, nedumeriți de cînd lumea. Oarecum o vreme mai demult ne era mai la îndemînă și chiar o vreme colaborarea. O funcționat după cum ne-au ajuns azi acele însemnări străvechi credibile în felul lor. Oarecum prea îndepărtate ca orînduiri sociale, parcă ar fi basme, frumos orînduite.
  Undeva să ne tot încînte și dori așa ceva și azi, dar în deplină înțelegere. Nu cum ni se sugerează din vina oamenilor eșecul era garantat orice ar fi nu se putea altfel. Spre dezastre omenirea vrînd nevrînd eram sortiți a fi carne de tun și tot cortegiul. Suferințelor îndurate, moartea ce-și făcea plinul în timpuri mereu de atunci pînă și azi.
  Tot nepricepuți în raport de noi și EL, noi mereu vinovați și EL De Deasupra pe Deasupra noastră mereu de ne atins, Invincibil, Neînțeles și Totul Unicul!?