4298..În înțelegere

  Te afli captiv tu și ai tăi în a afla ce trebuie și nu reușești, te constrînge în cele mai diferite moduri, doar te vei dezmetici. E tare greu din ce în ce mai dificilă-i calea înspre un ceva ce nu-l întrezărești mai defel, degeaba-i cerința veche. Nu-i vremea ei ci altele-s pe planul de SUS, încă-i devreme de aflări deslușite, zbatere și căutări în rezolvarea cea cîștigătoare.
  Nu-i dăm de capăt și totuși se încrede, oare pînă cînd? Răbdare nu-i cu carul ci atîta cît o fost dintotdeauna, poate greșesc, e de perseverat și EL ne ajută și noi. Să nu-L dezamăgim. Chiar de ne atenționează destul de drastic, dar în normalitatea vieții duse pînă acum, ne dă posibilitatea reabilitării. Îndreptării pe calea căutată și încă ne bătătorită îndeajuns, că-i greu și EL ne ține la distanță, e de continuat.
  Că asta se dorește, vom afla demersul SĂU cum îl vom urma în continuare în înțelegere și fără de greșeală de se va putea.

4031...Noi mereu vinovați.

  Ne tot îmboldește a ști ce trebuie și nu știm, ci buimaci, nedumeriți de cînd lumea. Oarecum o vreme mai demult ne era mai la îndemînă și chiar o vreme colaborarea. O funcționat după cum ne-au ajuns azi acele însemnări străvechi credibile în felul lor. Oarecum prea îndepărtate ca orînduiri sociale, parcă ar fi basme, frumos orînduite.
  Undeva să ne tot încînte și dori așa ceva și azi, dar în deplină înțelegere. Nu cum ni se sugerează din vina oamenilor eșecul era garantat orice ar fi nu se putea altfel. Spre dezastre omenirea vrînd nevrînd eram sortiți a fi carne de tun și tot cortegiul. Suferințelor îndurate, moartea ce-și făcea plinul în timpuri mereu de atunci pînă și azi.
  Tot nepricepuți în raport de noi și EL, noi mereu vinovați și EL De Deasupra pe Deasupra noastră mereu de ne atins, Invincibil, Neînțeles și Totul Unicul!?

3557.Cît putem de sincer, doar de EL

  Se întrezăresc vremuri de urgie, cînd omenirea tot mai înstrăinată-i de EL și de ceea ce trebuie. Să fie cu bunul-simț care nu se mai caută pe față, de ce-i în drept. Ci obrăznicia tîmpă, fudula nelegiuire, mințirea dreptății, deznădejdia omenirii părăsite. Deoarece se simte părăsirea de SUS, EL dînd semne de nemulțumire față de omul nedrept. Și fără EL în viața de zi cu zi, devotat înrăirii și imoralității.
  Nepăsării față de ceea ce-i corect și benefic naturii, omenirii și-n general LUI. Cît ne dăm seama, că-I destul de departe de noi în așa neputință de care dăm dovadă. De atîta amar de vreme, neștiutori de bine și de a-L căuta prin îmbunătățirea nostră. Mai întîi lăuntric și-ntre ceilalți din preajmă moderați, apreciind binele, ferindu-ne de rele și urîte comportări.
  Nu numai noi ci și familia, apropiindu-ne de EL cît putem de sincer, doar de EL.

2089.Ce trebuie să facă respectivii ori cei apropiați

   Nu ne vine a urmări nelegiuirea unora ce-s în necaz, doar EL știind de ce i-o părăsit. Și suferă și cît. Și cel mai important ce trebuie să facă respectivii ori cei apropiați lor. Pentru a depăși necazul ce-l traversează, fără să știe că-i în puterea lor. De vor și sigur pot, să se îmbunătățească în fața LUI și a oamenilor. Cum?
   Făcînd dovada că-L știu corect, cu EL în direct, sinceri și simplu, cum îs ei ne complicați. Nu cu cîte reluări impersonale, ci cu cuvintele lor în fața SA să se regăsească convingător cît pot. Sigur în timp cu răbdare vor fi ascultați, primind confirmarea, mult dorită. Ulterior se vor obișnui c-o viață, ce nu au cunoscut-o mai înainte.
   Cîștigul astfel obținut, e o ocazie deosebită, o lumină în întunecata viață. Și să n-o irosească, dar cum va simți că i se pretinde, să-și folosească trăirile, de acuma. Și cel mai important deocamdată scapă de necazuri, oricare ar fi ele. Mai întîi ameliorări inexplicabile, pînă la vindecarea totală. Ori alte îmbunătățiri avute în vedere.