4168...De cînd sîntem.

  Ne însoțesc minunile dar nu avem timp și de ele, cu toate că ni le dorim a percepe, dar nu-i cazul așa cum am ajuns. De cînd lumea tot așa nepăsători la bine, util și frumos, ci pe de-a-ndoaselea, cum nu ni-i firea dată. Ne comportăm nedrept, nefiresc de rău și utît între noi, în natură și mai ales cînd e vorba de EL, mereu e vorba de EL.
  De vrem ori nu, așa ni-i datul dar nu-L băgăm în seamă și se bagă Singur și noi plătim oalele sparte continuu. Oare pînă cînd vom umbla cu capul spart  nepăsători de noi? ci cum ne vine la îndemînă, mai rău nici nu se poate. Așa am ajuns că ne-o ajuns cuțitul la os dar tot nu ne dumirim a fi cum trebuie, trebuie înființat ceva undeva să ne tot amintească ce trebuie corect.
  Mereu să fim și acel ceva să fie diriguitorul nostru mereu de cîte ori încurcăm borcanele și le încurcăm mereu de cînd sîntem.

4149...Cum sîntem dați a fi.

  Viața așa ni-i dată întreagă s-o avem de aflat, de savurat și pricepe pe îndelete în tihna mulțumirilor de tot felul înțelese. Cum e firescul dat și încă ne urmat, ci cam mereu lipsindu-ne pasaje întregi de viețuire ce n-o aflăm din vina noastră, neînțelegîndu-L. În timp poate vom și afla ce trebuie și cum trebuie să fim la zi cît mai sîntem vii pe Pămînt, ne autofaultîndu-ne mereu.
  Ne pricepîndu-ne la EL și nici de noi, neștiindu-ne complet, nici de natură și nici de celelalte cîte mai sînt și nu le știm mai defel. Cum ar trebui, tributari neputințelor, nedreptăților și nefireaca-I necunoaștere de care încă tot dăm dovadă și nu ar mai trebui. Că o trecut vremea, siliți fiind un timp a ne ține departe de EL și Lumea LUI, ne vrea aproape să-I fim, pricepîndu-ne a-L afla.
  Că ne tot așteptă de cînd lumea, dar să-I și dovedim asta corect și pe de-a-ntregul omenește cum sîntem dați a fi.

3912...În lesnicioasa nelegiuire

  EL ne tot dă  atenționări, scuturături, necazuri mari și mici, doar om pricepe calea. Că ni-i greșit drumul chemării SALE, ecoul necuviinței între oameni și ecoul neputinței. De a-I fi îndreptați în credința care I-o datorăm, și nu ne învrednicim defel. Încăpăținați în religiile fudule ale prostiei fără de EL și-n fărădelegea, ce-o tot plătim.
  Inconștiența-i uriașă, nu-i vedem sensul SĂU Unic cu noi împreună nici în ruptul capului. Suferim, ne zbatem a pricepe tot ce ni se petrece, simțim cumva că nu-I sîntem în regulă. Dar nu luăm taurul de coarne, crezînd prea lesne că-i șut, ciut și nu-i. Dar nu-L probăm măcar cu atenția începătorului nedumerit de EL și noi, ci-i dăm înainte cu tupeu.
  Supărîndu-L și mai și văzînd atîta neputință în aflarea căi bune, ci tot pe alăturea în lesnicioasa nelegiuire.

3861...Că altă cale nu-i

  Zicerea războiul nevăzut e o realitate cît o poate fiecare pricepe, deoarece noi, ne facem datoria de oameni. Nu oricum, cu toate că sînt și din ăștea, dezinteresați de ei și de orice, neputincioși la culme. Dar de regulă ne ambiționăm a fi cumva undeva la locul nostru ce ni-l dorim și-l construim. Opunîndu-ne firii date și oricui și la orice pentru realizarea respectivă, nu oricum.
  Nu ne împăcăm cu zeama de varză, cum se mai zice, ci doar victoria, premiant. Și de regulă-i o banală dezumflare perpetuă în lume, nu chiar în toate cazurile. Răzlețiți unii și alții înving neînvinsul din ei și din societate ori de aiurea conformîndu-se. Unei năzuințe ce-i de regulă tîrzie, uneori prea tîrzie ca să și fie, dar asta e.
  Odată pornit într-o direcți, nu ca netrebnicul, dar cu voință bună și cap desăvîrșindu-ne neapărat, că altă cale nu-i.

3669.Ce nu ne pricep menirea dată

  Nu-i ușoară de loc riscanta credință pe față în EL, doar în EL, căutîndu-ne și îndreptarea. Tot așa la vedere, nu ne va pricepe nimeni ce urmărim, neștiindu-L cumsecade nimeni. Și nici cerințele LUI către noi îs de mult uitate, ignorate în așa lume cu de toate cele vorbe, gînduri și fapte, străine de EL. Și năzuința LUI pentru noi cum trebuie să fim între noi toți și nu reușim mai defel, întruna neputincioși.
  Raportîndu-ne la  străinele de EL poticneli, încuviințate de EL prin lume. Să ne mai puie măcar pe gînduri, corectîndu-ne în fața SA o dată pentru totdeauna. În vorbe și fapte pe măsura cerințelor LUI date nouă și chiar de EL Personal. Și pe aceste meleaguri, nu tare de mult, încuviințat fiind că-L pricepem. Dar nu-i chip așa nevolnici cum am fost și sîntem nu numai acuma, ci de cînd e lumea.
  Așa că-i greu a fi pe lume închinat LUI cu toate ale tale acătării în urma demersului. Tău singular și năstrușnic cel puțin în ochii multora, ce nu ne pricep menirea dată.

1550.Cunoașterea de unde-i rămasă în pană

   Nu ne putem pricepe pe noi înșine, de foarte multe ori în viață facem lucruri ne gîndite temeinic. Și avem de tras consecințe neplăcute și învățîndu-ne cu rele fapte și răspunsuri pe măsură, deraiem. Deraiem, dar pînă cînd tot prin mizeria lumii și așa nedreaptă ? Ar trebui un capăt, dar singuri nu ne revenim, ne tot trage de mînecă, dar nu-i de-ajuns.
   Sîntem de mult timp în greșeală și părăsiți o încasăm năpraznic. Iar în rest tot tragem mîța de coadă și barca pe uscat și nu ne iese mai nimic decît foarte rar cîte ceva mai acătării. Ni-i necesară multă dezmeticire corectă ca să ne reabilităm cum trebuie, siguri că nu vom recădea. De-L solicităm sinceri fiind în raport cu EL și-L convingem, se poate să ne reluăm cunoașterea, cît de totală poate fi, de unde-i rămasă în pană.
   Am mers prea departe, poate și se impune să o luăm cătinel cu începutul cerut de EL. Îndreptarea, moralizarea, respectarea libertății celuilalt. Considerîndu-l ca o ființă. O ființă a cărui libertate nu poate fi încălcată niciodată, ca și a noastră de bună seamă.
   Noi vii de pe pămîntul SĂU, avem pe Singurul Responsabil de noi toți, din partea CER-ului. Doar pe EL, Divinitatea, Dumnezeu, ce ne-o vizitat chiar pe aicea acum 77 de ani. Și nu L-am onorat cum se cuvine, ci din contra, L-am cam ignorat, supărîndu-L și o pedepsit întreaga lume groaznic. Ori nu vă amintiți?
   Sigur tineretul pentru că cei vîrsnici nu-s prea interesanți. Și cei cruzi încă prea ocupați nu nedreptatea ce-o învață pe nerăsuflate. Și-n educație corigentă e societatea întreagă LUI și doar de mîntuială în îndreptarea socială cerută SUS și nu numai. Nu numai pentru că-i la mintea cucoșului, ce nedreptate-i în lume acum, nu-i plăcută nimănui.
    EL are și peste cei morți un supus și aceia au un statut inaccesibil nouă încă din startul lumii oamenilor pe Pămînt. Numai familiile proaspeților dispăruți îs afectați și înțeleși de EL, ca necurați un timp de restriște. Restul să-și vadă de drum fără morți în existența bună și corectă, de vor pace cu EL.