3669.Ce nu ne pricep menirea dată

  Nu-i ușoară de loc riscanta credință pe față în EL, doar în EL, căutîndu-ne și îndreptarea. Tot așa la vedere, nu ne va pricepe nimeni ce urmărim, neștiindu-L cumsecade nimeni. Și nici cerințele LUI către noi îs de mult uitate, ignorate în așa lume cu de toate cele vorbe, gînduri și fapte, străine de EL. Și năzuința LUI pentru noi cum trebuie să fim între noi toți și nu reușim mai defel, întruna neputincioși.
  Raportîndu-ne la  străinele de EL poticneli, încuviințate de EL prin lume. Să ne mai puie măcar pe gînduri, corectîndu-ne în fața SA o dată pentru totdeauna. În vorbe și fapte pe măsura cerințelor LUI date nouă și chiar de EL Personal. Și pe aceste meleaguri, nu tare de mult, încuviințat fiind că-L pricepem. Dar nu-i chip așa nevolnici cum am fost și sîntem nu numai acuma, ci de cînd e lumea.
  Așa că-i greu a fi pe lume închinat LUI cu toate ale tale acătării în urma demersului. Tău singular și năstrușnic cel puțin în ochii multora, ce nu ne pricep menirea dată.