3669.Ce nu ne pricep menirea dată

  Nu-i ușoară de loc riscanta credință pe față în EL, doar în EL, căutîndu-ne și îndreptarea. Tot așa la vedere, nu ne va pricepe nimeni ce urmărim, neștiindu-L cumsecade nimeni. Și nici cerințele LUI către noi îs de mult uitate, ignorate în așa lume cu de toate cele vorbe, gînduri și fapte, străine de EL. Și năzuința LUI pentru noi cum trebuie să fim între noi toți și nu reușim mai defel, întruna neputincioși.
  Raportîndu-ne la  străinele de EL poticneli, încuviințate de EL prin lume. Să ne mai puie măcar pe gînduri, corectîndu-ne în fața SA o dată pentru totdeauna. În vorbe și fapte pe măsura cerințelor LUI date nouă și chiar de EL Personal. Și pe aceste meleaguri, nu tare de mult, încuviințat fiind că-L pricepem. Dar nu-i chip așa nevolnici cum am fost și sîntem nu numai acuma, ci de cînd e lumea.
  Așa că-i greu a fi pe lume închinat LUI cu toate ale tale acătării în urma demersului. Tău singular și năstrușnic cel puțin în ochii multora, ce nu ne pricep menirea dată.

3120.E vai de mama noastră, îndărătnici și nepricepuți de-a valma, ne știindu-L, culmea!

  Tainica, gingășia vieții tihnite, demne, românești cu duioșia și tristețea ei. Lăuntrice și azi mai la vedere, în așa tumult încă nefiresc al nedrepte-i lumii. De obicei viața, de sîntem atenți, ne tratează concomitent, ori în proporții semănătoare. Cu situații comice și tragice în realitatea trăirilor, surprinzătoare, omenești însuflețiri.
  Mărinimia ne înlătură din fața fricii, teama nu-i pe placul bunătății, omeniei. Firești ne zăgăzuită de întunecatele, nedreptăți, ce azi domină firava viață. De n-o mai simțim aievea, ci frugală, graba strică treaba, dar asta e în așa ceva fără EL și noi nepotriviții erei. Rămași din alte vremi, împotmoliți în sofisticata zare ce ne tot animă fantomatic.
  De nu va mai rămîne, nimica cu adevărat omenește de nu ne dezmeticim folosind mai acătării. Fuga după nimicuri, utile și ele, dar așa fără cap și coadă, anapoda. E vai de mama noastră, îndărătnici și nepricepuți de-a valma, neștiindu-L, culmea!