3120.E vai de mama noastră, îndărătnici și nepricepuți de-a valma, ne știindu-L, culmea!

  Tainica, gingășia vieții tihnite, demne, românești cu duioșia și tristețea ei. Lăuntrice și azi mai la vedere, în așa tumult încă nefiresc al nedrepte-i lumii. De obicei viața, de sîntem atenți, ne tratează concomitent, ori în proporții semănătoare. Cu situații comice și tragice în realitatea trăirilor, surprinzătoare, omenești însuflețiri.
  Mărinimia ne înlătură din fața fricii, teama nu-i pe placul bunătății, omeniei. Firești ne zăgăzuită de întunecatele, nedreptăți, ce azi domină firava viață. De n-o mai simțim aievea, ci frugală, graba strică treaba, dar asta e în așa ceva fără EL și noi nepotriviții erei. Rămași din alte vremi, împotmoliți în sofisticata zare ce ne tot animă fantomatic.
  De nu va mai rămîne, nimica cu adevărat omenește de nu ne dezmeticim folosind mai acătării. Fuga după nimicuri, utile și ele, dar așa fără cap și coadă, anapoda. E vai de mama noastră, îndărătnici și nepricepuți de-a valma, neștiindu-L, culmea!