joi, 25 aprilie 2013

3162.La capătul vrerii cînd ajungi cu adevărată simțire, ce nu-i la îndemîna oricui

  O viață bazată pe o simplitate reală și neiertătoare cunoaștere ce ne împinge înainte. Să ne dăm oarecum în stambă, că în realitate, doar EL e cel mai în măsură să ne aprecieze. Noi între noi subiectivi pînă-n pînzele albe, nu ne dăm în lături de la nimica. De nu-i bun-simț bine simțit și de ceilalți și nici atunci, doar cu sinele tău făcîndu-ți.
  Poderata auto judecată, pro și contra, sincer cu tine și EL deasupra. Simțindu-L cumsecade, că altfel e degeaba și-ți furi căciula. Și-s cu duiumul minciunile între noi toți, plocon de interese meschine și nemodelată ființă. Incorectă din varii motive, și-I greșim și-ntre noi așijdere. Dar nu prea contează decît la o adică serioasă și hotărîtă zdruncinătură, de ori, ori.
  La capătul vrerii cînd ajungi cu adevărată simțire, ce nu-i oricum și la îndemîna oricui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu