3097.„Neîngrijirea” trupului, hoitului ce se strică repede fără spirit cu gîndirea dată a ne însoți vii

  Nu sîntem în stare nici a ști adevărurile de început, ori mai simplu acelea de azi. Ce ne înconjoară pretutindeni, să ne căznim firesc, sincer a le căuta înțelegerea. Și de EL să nu uităm niciodată, că-I cheia și lăcata totului din care facem parte. Fără EL nu sîntem, nu există nimica, nici noi, nici Pămîntul, nici universcul, ci un gol negru. Un hău infinit și absorbant de orice nu-i ca el, necunoscutul însăși neputința.
  Creatorul, Începutul, Construcția, Edificiul complicat și Desăvîrșit în dezvoltare continuă. Spre o altă cunoaștere în devenire bună și utilă vieții, spiritului Și... nu, nu știu, nu mă avînt, vom ști atunci.
  Nu ne vrea prea pămînteni, ci spre înălțimile SALE, a tinde mereu, nu ni-s la îndenînă. Tindem din necunoaștere spre o perfecționare străină LUI și a LUI Lume. Pămînteni îmbîcsiți cu cîte și mai cîte nedreptăți ce ni se par corecte și demne, și nu-s. De asta unii monahi în timp observă că parcă li-i mai la îndemînă „neîngrijirea”. Trupului, hoitului ce se strică repede fără spirit cu gîndirea dată a ne însoți vii.