4093...Îndreptarea tot cerută mereu.

  Deci nu-I EL dragoste și iubire, ci doar închipuirea neroziei de zeu isus din NT. Ce-i fata morgana a neputinței de a-I fi în fața SA cum ne dorește și de nu putem. Și-i explicabil prin refuzul SĂU îndelungat, sătul de neputințele omenești. Pînă ne va mai veni mintea la cap și alte aflări parcurgînd în timp și spațiu, mai domoliți. Și cîte altele ce-n vechime nici nu se puneau în balanța relațiilor cu EL.
  Deci evoluînd noi mai ales după traseul știut și făcut de SUS, să-l urmăm și EL oarecum. Într-o înțelegere mai completă a oamenilor, azi ajunși încă înstrăinați destul. E anevoie o înțelegere, dar EL nu-I lipsă de unde-I locul și printre noi. Dar nu-L merităm a ști, dar E, nu cum nedreptatea-L taxa nu demult, că-I vina LUI. De nu este, că ei acei nevolnici cred în Dumnezeu, dar mai cu precădere în nelegiuiri.
  Încălcîndu-I la greu cerințele SALE cînd e vorba de îndreptarea tot cerută mereu. Și de asta prezența LUI E simțită anevoie de către nevolnici!

4012...Neîmpliniți în viață, de viață.

  Viața ne poartă prin cîte trăiri și exemple ale neputinței arătate sus și tare. Fără noimă însă, dispariția unor inși cu religiile lor strașnic păstrate. Greșindu-ne nouă și LUI mai ales, în plată strașnică de astă dată cu adevărat, că nimica nu se iartă. Și nu-i la întîmplare, încă o vreme. Doar ne-om dezmetici să ne fie viața viață și priceperea aleasă, nu așa la derută.
  Vedem și auzim în cadrul acestor culte inculte că îs invocați închipuirile NT și nu numai, să mijlocească. În CER pe lîngă EL în cîte demersuri demne de fiecare în dreptul fiecăruia. Că EL ne așteaptă să I ne adresăm în deplină, cît putem deocamdată, în cunoștință de EL și noi cumsecade. Îndreptați între oameni, natură și oriunde ne aflăm, urmîndu-L de capul nostru.
  Cum ne vine la fiecare ne ascunzîndu-ne nemernic după poala oricăror necuviințe fără EL. Că tot în plată nedreptă vom fi rămînîndu-ne nouă și LUI datori neîmpliniți în viață, de viață.

3912...În lesnicioasa nelegiuire

  EL ne tot dă  atenționări, scuturături, necazuri mari și mici, doar om pricepe calea. Că ni-i greșit drumul chemării SALE, ecoul necuviinței între oameni și ecoul neputinței. De a-I fi îndreptați în credința care I-o datorăm, și nu ne învrednicim defel. Încăpăținați în religiile fudule ale prostiei fără de EL și-n fărădelegea, ce-o tot plătim.
  Inconștiența-i uriașă, nu-i vedem sensul SĂU Unic cu noi împreună nici în ruptul capului. Suferim, ne zbatem a pricepe tot ce ni se petrece, simțim cumva că nu-I sîntem în regulă. Dar nu luăm taurul de coarne, crezînd prea lesne că-i șut, ciut și nu-i. Dar nu-L probăm măcar cu atenția începătorului nedumerit de EL și noi, ci-i dăm înainte cu tupeu.
  Supărîndu-L și mai și văzînd atîta neputință în aflarea căi bune, ci tot pe alăturea în lesnicioasa nelegiuire.

3787...Căile răului, atrăgîndu-le asupra noastră

  E o curioasă la prima aflare, vedere a felului firii umane în general, așa ni-i datul. Cînd intrăm în hora neputinței, dovedind și dovedindu-ne nouă înșine, necuviința. De a fi oameni cumsecade, cerința SA către noi, ei atunci ni se întoarce. Într-o fire dată, comportarea în plin necaz, în timpul suferințelor, mai abitir ni le facem.
  Da noi mai accentuat ne înrăutățim situația și așa fără ieșire, de minte nu avem. Și nu avem, că-i în firea lucrurilor pe Pămînt omenirea să se îndrepte, dar lovindu-se. De pragul de sus cu capul pentru a se dezmetici, nu totdeauna și poate. Îndărătnicia în urîte și rele fapte, chiar de știm că nu ni-s permise de SUS. Nu ne învoim cu binele, utilul și frumosul defel, needucați, înrăiți nevolnici.
  O neagră pervertire, gătire în vederea netezirii în căile răului, atrăgîndu-le asupra noastră.

3464.E bai și se simte asta de foarte mult timp

  Să înfăptuim binele într-o lume fără habar de EL, e cam fără cap și coadă totul. Cum poți face ceva cu ochii împăienjeniți de beția hîdă a neputinței, orbiți de frica de moarte. Că nu ne lasă în pace pînă nu-L vom afla cum trebuie, nu vom avea liniștea trebuincioasă. Aflărilor necesare nouă în desfășurarea lumii cum ni-i dată din pornita viață și încă neaflată, demn și acătării.
  Că ni se dă în grijă paradisul de avut și aici, dar cu două condiții clare și ferme. Să-L știm a respecta și îndreptarea între noi să fie cea adevărată, nu minciuna de azi. Între noi incluzînd și natura, mediul înconjurător nu cum e azi de izbeliște ca și viața ce ne-o făurim anapoda. Chiar de EL e cu ochii pe noi, doar se va întrezări vreo schimbare înspre bine de luat în considerare.
  Că lumea E a LUI și-i la îndemîna SA în toate cele , doar că noi în dreptul nostru toți. Și fiecare să fim cum trebuie, că de nu e bai și se simte asta de foarte mult timp.

2813.Atîta nedreptate ne încurcă bucuriile să le știm

  Cenușiu ni-i visarea, speranța-i cenușie, toate ne sînt în umbra aprigă a neputinței. În fața SA și altora asemenea, ne știind buna cuviință, ni-i inima cît un purice. De atîta nedreptate ce ne încurcă bucuriile să se împlinească, nu le mai trăim. Îs uitate, fudulă nerozia ne face cu ochiul, îi încă merge, are cîmp liber la netrebnicii. Și El ne așteaptă să-I vii, vii încă-I sîntem în grijă, dar de EL, dar de EL?!
  Nu-și face nimeni grijă, E acolo SUS, într-adevăr Dumnezeul lumii și a universului. Dar tare-i mai lipsim, că înstrăinați, e vai de noi, că ne părăsește cînd nu mai poate răbda. Neputința noastră de a-L afla cum vrea în condițiile tot zise și răs-zise. Dar neurmată-i a SA dorință între noi și pentru EL. Ne veghează și înghite-n sec, așa oameni făcuți, coordonați și lipsiți de respectul cuveni în fața Creatorului și Binevoitorului.
  Cît s-o putut, că-i o cale de aflat împreună de urmat, și-i strașnică de păzit încadrarea. În termene, ce cred nu suferă amînare, ci datoria și îndreptarea în fața CER-ului și a nostră cumsecade, firească.