3787...Căile răului, atrăgîndu-le asupra noastră

  E o curioasă la prima aflare, vedere a felului firii umane în general, așa ni-i datul. Cînd intrăm în hora neputinței, dovedind și dovedindu-ne nouă înșine, necuviința. De a fi oameni cumsecade, cerința SA către noi, ei atunci ni se întoarce. Într-o fire dată, comportarea în plin necaz, în timpul suferințelor, mai abitir ni le facem.
  Da noi mai accentuat ne înrăutățim situația și așa fără ieșire, de minte nu avem. Și nu avem, că-i în firea lucrurilor pe Pămînt omenirea să se îndrepte, dar lovindu-se. De pragul de sus cu capul pentru a se dezmetici, nu totdeauna și poate. Îndărătnicia în urîte și rele fapte, chiar de știm că nu ni-s permise de SUS. Nu ne învoim cu binele, utilul și frumosul defel, needucați, înrăiți nevolnici.
  O neagră pervertire, gătire în vederea netezirii în căile răului, atrăgîndu-le asupra noastră.

3419...Știind ce trebuie și ce nu-i demn de oameni cu gîndire și spirit Divin

  Că viciile în general își caută și găsesc nașul în propria ogradă. Conlucrînd involuntar la propria distrugere, viața ne arată că nu oricum se trăiește ci-n limitele umanului. Ce trebuie să-l aflăm fiecare în noi înșine, ne sălbăticiți în cîte apucături nedemne. Nefirești omului dat în conlucrare cu ceilalți și natura Pămîntului, firesc și de EL știind.
  Echilibrul înainte de toate, cărarea dată să o aflăm conviețuind cît mai acătării conform datului. Din facere nouă, să-l știm ne exagerînd existența firească, cumsecade. Chiar de ne cade cu tronc un fel de a fi mai aparte, totuși să ne amintim că-I sîntem datori. Și să nu încălcăm nici buna-cuviință între ceilalți cu noi odată trăind, că nu sîntem niciodată singuri.
  Ci împreună formăm lumea, omenirea și-i cazul să ne vedem de cele ce ne privesc. Știind ce trebuie și ce nu-i demn de oameni cu gîndire și spirit Divin.

2066.Înălțări și desăvîrșite omenești comportări

   Sîntem imorali, nedrepți, minciunoși și urîți în comportări în general. Dar totuși în străfundurile noastre spiritul ne îndrumă spre cunoașterea corectă adevărată. Spre înălțări și desăvîrșite omenești comportări, prin gîndire dreaptă și bun-simț. Ce ni-s din condiția de început în noi, doar să fie încurajate și păstrate active mereu.
   Nedrepților EL le inoculează frica, care nu-i o rezolvare, decît pentru a se îndrepta. A căuta soluția binelui și utilului în viață mereu, astfel îndreptați și cu bun-simț între oameni. Căutînd aflarea SA adevărată, netrucată de nedreptatea lumii de mii de ani. Cu care EL, s-o învoit să ne călăuzească strîmb în fața SA și ne-o tot părăsit în necazuri nesfîrșite.
   Că mulți văzînd că viața-i așa de complicată și plină de eșecuri și nedreptăți. Decît să se confrunte cu viața așa pe față, au dat bir cu fugiții, refugiindu-se în muncă. Ne contînd domeniul, mereu sînt inși absorbiți de o preocupare ce nu le dă răgaz defel. Se confundă cu munca, ca o pavăză în fața vieții cu problemele ei. Și ei cu a lor, trec neobservați și-s mulțumiți de ei și ce fac pînă nu mai sînt.

1887.Numai nedreptelor porniri se potrivește răul

   Răul în general nu ajută creației și alcătuirilor ci destrămărilor și urîtelor înfăptuiri. Și nu mai ales îndeletnicirilor spirituale, care-L cuprind, ca un făcut, numai nedreptelor porniri li se potrivește răul. Și vieții în general, răul i se opune, destabilizînd firescul și binele uman.
   Și totuși era cunoscută din vechime preocuparea SA de a-și făuri pe îndelete ca olarul, vasele mîniei în vederea distrugerii la fel ca și cele ale cinstei în vederea păstrării. Astfel că-n vremi de pierzanie, cînd de EL nu se mai știe, la fel ca azi. Și cînd nedreptatea și nepăsarea pun stăpînire pe lumea ignorantă și cînd nu-i departe nenorocirea. Într-o lume  părăsită de EL în brațele nevoilor și morții.
   Tare-s asemănătoare  lumile de acum un secol cu cea de azi, în rele și urîte înfăptuiri. Și tot fără EL și preocupări corecte printre oameni. Dar EL are în vedere altele. Ce se vor petrece în alți parametri de înștiințare a omenirii despre ce trebuie, ca omul să nu mai greșească și să se schimbe cum trebuie. În raport de EL și între ei mai acătării, o îndreptare cu cît mai puține pierderi.

1866.Omenescul ăsta needucat înspre EL și omenia

   Se poate spune în general că-n fața LUI, noi oamenii tot plătim, cît sîntem. Pe Pămîntul SĂU, că nu ne învrednicim chiar cum dorește EL și noi cînd îL știm. Și vrem, dar neputința bat-o vina, omenescul ăsta needucat înspre EL și omenia. Firească, de altfel dar în nedreptatea de cînd lumea și azi și mai accentuată. Ori aprecierea e mai corectă a LUI, că încă ne suportă ne plătind chiar drastic încă.
   Dar îi greșim înfruntîndu-L, că nu ni-i frică de moarte și cînd ești de al SĂU. Și tot nu ți-i indiferentă trecerea că-i o cotitură și atunci o știi dinainte și te pregătești. Dar în general EL pe nedrepți îi pregătește cu înficoșătoare părăsiri și desnădejdi. Și moartea e cireașa de pe tortul negru al nemulțimirii unei vieți rateu.
   Ca și-n cazul unor realizări domestice mai deosebite opere desăvîrșite ce te mobilizează exemplar. Chiar de ești un oarecare, dar prin muncă îți depășești condiția, tot așa și-n fața SA. Cauți să te depășești, dar e o problemă, nu-I cunoscut în lume ci doar vagi idei. Și dosit și evitat Subiectul Divin, cu adevărat, că minciuna-i înflorită pretutindeni, hîda.
   Se poate condiția ta de neputincios ordinar să-ți dea mai mult uneori de furcă, ca însăși calea de urmat. Cum o dai tot tu ești piedica și frîna în calea, care-i cum e și nouă tare. La care mai contribuie de te gîndești și pizma și grija celorlanți, să nu-i depășești cumva. Că-s tot ca tine de nedrepți, ori uiți ușor cocoșatule?

1721.Pămîntul dat de EL să-l avem dar și ocrotindu-l

   Sîntem nu amăgiți într-o viață chioară, ci lăsați din mînă un timp să aflăm un drum. Al lumii în general, spre un ce încă în definire. Ce-i mai important decît fiecare cum o duce și pe ce coclauri umblă în neștire. De regulă acuma în nedreptatea față de EL și noi înșine. Mai și distrugem casa noastră, Pămîntul dat de EL să-l avem dar și ocrotindu-l.
   Că cercetătorii nu ne dau șanse mai de existență, mai mult de un veac. S-au și exprimat opinii, dar e timpul dezmeticirii în relații mai ca lumea cu EL. Ș-om mai vedea, ce-i de făcut, să nu ne ducem de rîpă chiar, s-o mai cîrpim cumva. De ne revenim sigur cu EL, vom mai exista, nu vom dispărea. Dar să ne revenim acuma,  nu-n ultimul moment cum ni-i firea nedreaptă.
   Sîntem încorsetați de EL de la facere, să ne croim o viață într-o oarecare libertate. Nu ne prea dăm seama de nimic ce-i categoric în existență, și-I greșim plătind. Dar tot degeaba că nu ne învățăm minte și din rău în mai rău ne merge. Și în loc să mergem pe calea ce ne-o dorește EL, o luăm pe aiurea și dăm chix.
   Pe lîngă încercările SALE, de a ne aduce la normalitatea programată SUS. In corpore suferind corecții, dar fără finalitatea scontată. Ne părăsește și-n particular pe fiecare și-o pățim și tot degeaba pînă murim. Sîntem se pare incorigibili deocamdată. Va mai face sigur încercări de domesticire a noastră, nu se va lăsa.
   Vom fi martorii schimbărilor noastre cît de curînd, dictate de SUS în condiții noi. Ce încă nu le întrezărim deloc.