4233..Cadența.

  Cînd ne mai întîlnim unii cu alții pe aici, foști colegi de serviciu, ori din șantiere diverse ale muncii ci-o fost pînă acum. Cîteva decenii în uitare grăbită acuma, dar cele bune, amintiri acătării în diverse preocupări de cunoașterea lumii mai ales. De dincolo de frontiere, ce nu ne era permisă, în relatările din mass-media acelor timpuri de mari restricții la noi.
  Și-n alte zări o așa libertate mult dorită, dar cu ce costuri fără cap și coadă în plată peșin de cînd e și pe la noi. Bat-o vina că-i zburdalnică rău de tot și-n firi mai potolite e în schimbări nedorite, necuviincioase, nedrepte. Parcă mai cu bun-simț și dreptate ne duceam viața aceea ce n-o prea regretăm decît așa în virtutea acelora netrebnice trăiri.
  Ce le simțim azi în buiecia neroziilor la tot pasul ce ne însoțesc înspre nicăieri deocamdată, ne regăsindu-se cam nicăieri cadența binelui și dreptății cu EL în viața nostră.

4036...În loc să ne îndreptăm ne îndepărtăm

  De fapt EL ne tot transformă pe noi, în virtutea neascultării SALE din vechime. Neiertați nici acuma, ne trezim proprii morloci  și proprii eloizi , parcă componenți ai lumii. Închipuite în Mașina timpului (Time machine) de George Wells, o reeducare mai altfel. Făcîndu-ne rău singuri, căutînd să tot fugim unii de alții lipsiți de încrederea necesară conviețuirii ce încă nu-i chip.
  Ruginim în așa lumesc, dispărînd fără urma firească binelui, frumosului și de EL știind. Cumsecade, ca să ne menție în viață conform datului nouă știut, consimți să-I fim. Nu anapoda cum e încă și azi necunoașterea LUI cum trebuie și noi pe lîngă EL. Urmîndu-L, urmîndu-ne firescul ce încă nu-l zărim de așa îmbîcsire în nelegiuiri.
  Anapoda complăcîndu-ne, ce ne tot costă și în loc să ne îndreptăm ne îndepărtăm.

4009.Demni în ținuta dăruirii.

 Ei! dacă însă ne nesocotim făgașul de o vreme cu priință, simțită, chiar inexplicabil. Chiar de mai sînt unele neajunsuri inerente lumii nepricepute în ceea ce ni se cade fiecăruia. Și refuzăm binele trăit printr-un altfel de mai bine omenesc, dar nesocotindu-ne. Datul ce-l simțim și să nu-l părăsim, doar de sîntem netrebnici, atunci părăsiți plătim.
  De nu mai știm de noi și familie, dispărînd din viață fără urmă, nepricepînd nimica. Și totuși simțisem binele făurit o vreme, dar ne-am răzgîndit și acum plătim. E bine să fim mereu în fața SA conștienți că nu trăim de pomană prin viață doar trecători. Fie cum o fi, nu, ci avem chemări, încercări și încercări, trimiteri și meniri.
  Să nu le ignorăm, ci dezmeticiți de-a binelea să ne facem viața în concordanță cu binele între oameni. Și-n fața SA, simțită acătării, demni în ținuta dăruirii măcar cît putem mai corect neîntrerupt.

4005...Și greșim luîndu-ne după cîte necuviințe

  EL nu-mi dă voie să știu tot ce doresc și mi-o și transmis de ce, că nu-i timpul și nu merităm. Încă fiind așa îndatoritor lumii umane, mă tot consider dator a vă transmite cam tot ce știu. Doar acelea care din vina necunoașterii SALE, nu pot ști încă totul ce mă privește și ce vă privește pe voi, nu-i momentul. Cînd va fi acel timp și spațiul alocat de SUS aflărilor trebuincioase sigur le vom afla cumva.
  De nu prin mine, prin alții care vor fi în drept atunci, știindu-ne calea corectă. Vremurilor de atunci în corelare cu CER-ul și sigur nu ne vom mai rătăci. Cum de veacuri multe o tot tragem mîța de coadă și nu ne îndreptăm, așa de necorespunțători sîntem. Între noi, în natură și-n fața SA, va mai fi de petrecut un timp pînă ne vom regăsi tempoul necesar dezmeticirii adevărate.
  Nu sîntem de izbeliște, doar ni se pare și greșim luîndu-ne după cîte necuviințe.

3777...Nici nu știu de vom fi vreodată?!

  Un gînd despre cum va fi atunci cu noi cînd va dori EL schimbarea direcției lumii. Înspre aflarea LUI corectă și a noastră îndreptare cumsecade, să nu ne dorin perfecțiunea SA și-ntre noi să fie. Să ne domine, că nu-i cum trebuie, noi imperfecții mereu puși pe negîndite, chiar și atunci. Măcar o vreme să ne conformăm înnoirii de atunci în colo mai imperfecți.
  De cît am tot dori, pînă ne vom putea delăsa de omenescul firii îndărătnice. Și ușor prea ușor influențabile de orice ne încîntă fără a ne și gîndi prea mult. Deci perfecțiunea SA s-o admirăm cît putem pricepe doar Acolo SUS. Și aici pe Pămînt o vreme nedefinită căutînd să-L urmăm nu motamo. Ci cum ne vine mai omenește pe moment, ne fiind sfinți și nici nu știu de vom fi vreodată?!
  Perfecțiunile mereu cele gîndite pe Pămînt ne-au adus numai necazuri, dezastre.

3392..Încă o vreme, lăsați să ne dezmeticim fiecare

  Să nu te mai atingă nedreptatea lumii, a societății, a apropiaților, ce-s cu toții. În cîrdășie nerușinată între ei și-n fața SA, cu părăsiri și necazuri pe măsură. Noi cu ale noastre îmbunătățiri continui, cum putem mai bine, aflîndu-ne calea corectă. Demnă de oameni cît mai înstrăinați de lumescul ăsta afînat de neputința îndărătnică.
  De a fi cu adevărat ceea ce trebuiește pe acest Pămînt dat să-l cunoaștem cumsecade. Aflîndu-ne locul cuvenit în pace și liniște, omenește între noi și-n fața SA. Cum ne tot cere, comportîndu-ne deocamdată în așa nelegiuire ce I se face și nouă. Cît mai acătării posibil, ignorînd demersurile hîde, fățarnice, urîte și rele ale nedreptății.
  Căutîndu-ne vrednicia în așa nevrednică conviețuire încă o vreme, lăsați să ne dezmeticim fiecare.

3362...Dovedindu-le vrednicia noastră nu vremelnicia

  Edificarea noi construcții, opera, realizarea ce ne arată lumii cine sîntem. Că-n final și asta vrem să ieșim în evidență, față de ceilalți, competitivitatea ne dă ghes. S-o aflăm cît mai la superlativ, cît mai utilă și poate și frumoasă, bună în fața celorlalți. Demonstrîndu-ne talentul, munca, străduința de a pătrunde direct la sufletul oamenilor.
  Că de nu-i destulă forță de impact, deci energie să treacă peste cîte și mai cîte inerente. Piedici specifice omenescului asaltat de nenumărate kitschuri și nereușite omenești, expuse. Ce dau năvală din ce în ce mai asurzitor și frenetic dăunător civilizației binelui. Cu urîte și nedorite înfăptuiri ce ne strică viața, în loc să ne ajute, ne încurcă tot mai des.
  Să nu ne aflăm în treabă doar, să ne facem că lucrăm, de fapt mergînd în gol, fără rost. Deci atenție cu ceea ce vrem să fim, să devenim prin noi înșine luîndu-ne la trîntă cu ceilalți. Dovedindu-le vrednicia noatră nu vremelnicia de care lumea-i sătulă, de nu poate evada.

3336.Fără noi nu se-ncheagă mai nimica preconizat

  Tot încercăm unii să îndulcim sălbăticia lumii, dar fără EL în acestă încercare. E imposibil, nici noi ne fiind decît în anticamera aflărilor trebuincioase tuturora. Trebuindu-ne încă cunoștințe de care lumea-i săracă, sărăcită de neputința. Ascunsă-n necurățenia la modă veche și nedreptatea noastră, înstrăinați mereu. Departe de calea dată în cunoașterea ce trebuie să o aprofundăm și nu reușim.
  Mai deloc în așa lumesc, cel puțin glumeț, neserios, fără EL și noi încă imorali și înrăiți. Străini pe Pămîntul dat a ne susține într-o existență comună aflării SALE și noi demni. Cumsecade între noi, știindu-L și respectîndu-L măcar, conlucrînd la proiectul CER-ului. Fără noi acest necunoscut gînd de SUS, nu se înfiripă, facem parte din întregul ce încă nu-i.
  Conlucrînd benefic doar Pămîntul și CER-ul, fără noi nu se-ncheagă mai nimica preconizat.

3173.Nu-l determinăm noi niciodată, ci lumea și noi prizonieri tăcuți și cuminți ai propriei aflări

  Că-i luptă-n sinea fiecăruia, pe josnicia balcanică-țigănească cu înălțările lumii aflate. Cît pot fi ele de credibile-s de cîntărit și ponderați de aflat viața. Că-n nehotărîrea generală să ne vedem de treabă cumsecade, firesc de omenoși. Întortochiatele firi umane, de a ne desprinde și căta menirea singuri singurei. Că-i cel mai bine și de apreciat de ceilalți, oricînd, dar reținuți de putem, să nu sărăcim.
  Ce facem și vorbim, e o magie realizată și de respectat întocmai, pentru că ne definește oarecum. Ne avînd voie s-o tulburăm măcar ironic, respectîndu-ne pe noi înșine astfel. Dovedindu-ne apți cu noi și cu ceilalți, reușita examenului în societate. Și-n timp de evitat alte năstrușnice ieșiri, pînă nu se epuizează interesul, care ține cît ține.
  Nu-l determinăm noi niciodată, ci lumea și noi prizonieri tăcuți și cuminți ai propriei aflări.

2682.Să-L readucem în prim-planul vieții noastre

  Și a-și da seama de înstrăinarea de care se face vinovată, va fi necesar lumii. Pentru a începe o nouă existență pe Pămînt cu încetul, schimbîndu-se după un plan. Ce va trebui căutat în fața LUI, corect să devenim în termenii conveniți cu EL. Îndreptați cu toții înspre bine doar, civilizați, deci moralizați, oameni cumsecade. Și încet cu răbdare să-L readucem în prim-planul vieții noastre pe EL și pe necuratul mort străvechi să-l uităm.
  Și doar atunci, cu siguranță de ne vom ține cum trebuie să fim în fața SA. Și-ntre noi cu adevărat omenește, demni de gîndirea și spiritul SĂU dat nouă. Poate doar atunci de se va și putea vom cunoaște începutul unei noi existențe pe Pămînt. În conlucrare cu EL și Lumea LUI, noi urmîndu-L cumsecade, fiind pe o nouă cale. În ascensiune umană ne mai întîlnită și încă ne visată, spre un nou început uman pe Pămînt.
  În alți parametri de cunoaștere reciprocă și cu alți factori în devenire de îmbunătățirea vieții.

2371.Înfricoșați să dea piept cu nedreptatea, muncesc

  Să nu ne ferim a trăi cum ne vine, cu bun-simț și bine între oameni. Și cu EL știindu-L bine, ne căzînd în plasa nedreptății lumii fără EL. Că unii înfricoșați de a da piept cu nedreptatea lumii, se refugiază în muncă. Preocuparea de zi cu zi, îi izolează de societate, nu vor să știe de nimica. Ci doar de ocupația lor, ce li se pare insula de ne atins, de ceilalți. Salvarea de societatea nedreaptă, îi sperie, viața li se pare de ne înțeles, fără munca lor.
 Uneori nici de EL nu prea știu, înstrăinați rupți de o realitate, ce o refuză. Și lipsa unei educații adevărate, îi lasă fără elementarele, cunoștințe de conviețuire. În familie și societate, trebuiesc recuperați, ori învățați, doar de vor să fie oameni. Cu adevărat responsabili, știindu-L corect, fără să-i mai pese de nedreptatea societății. De se încumetă ar fi bine pentru toți.
  De viață nu vor scăpa și de se consideră așa de nepotriviți cu viața dată. Să-I ceară ajutorul sincer, și-L vor afla cum  trebuie, pregătindu-se de existență. Cum nu au fost poate niciodată, dar să nu-L mai uite și cu bine între oameni. Teama s-o învingă prin morala ce te întărește, în conviețuire adevărată demnă.

2268.Ne va dirija viața în condițiile SALE pentru noi

  Cînd creditul acestei nedreptăți ce-o cuprins lume se va termina, totul se va prăbuși. Nu știu, dacă imediat se va instala, ceea ce ne dorim, ori EL va interveni deja. Și ne va dirija viața în condițiile SALE pentru noi programate în continuare. Ce încă nu știm și vom afla din mersul noi căi. Se poate, speculez, de vom da de gustul acelei schimbări, să nu ne mai dorim să ne întoarcem vreodată îndărăt.
  Chiar de din punct de vedere tehnic și științific, vom fi destul de avansați. Să ne dorim relații cum ni se recomandă de SUS și nu altfel, cine știe? Doar EL. Încet răul și urîtul din lume vor dispare fără urmă și numai binele va fi biruitor. Ne vom îndrepta și-L vom afla cum trebuie, dincolo nu va mai fi, ci o viață ce nu o știm încă.
   Nici frica nu va mai domni printre noi, preocupări de cunoaștere și învățare a ceea ce ne va folosi. Într-o lume în aflare și consolidare dreaptă și corectă, înspre alte zări de răspîndire cum va fi nevoie. Mai e pînă departe, să ne vedem deocamdată de îndreptarea între oameni și de EL, corect.

2215.Îs destule în împrejurimi, să le vedem, bune

  EL nu-i bun cu cei nemulțumiți și răi, nu că acuma trebuie să fim satisfăcuți de absolut toate cele. De pe Pămînt, dar nici să-i întoarcem spatele lumii, că nu ne place nimic. Nu-i corect, că-s destule în împrejurimi, doar să le vedem bune și corecte. Printre suficiente de nimica și nedrepte, sigur, dar să le distingem corect și să nu-I greșim.
  Cît despre răi, își primesc porția de părăsire la o adică și intră în pîinea rea a necazurilor. Fiți sigur, nu le purtați de grijă, că SUS îs alte socoteli ce nu-s pe gustul nostru. Ci aL LUI și Acelei Lumi necunoscute nouă și care caută să fim corespunzători. Unor principii ce ni le-o transmis mereu, doar să le respectăm corect.
   Principii legate de morală, dreptate și binele social, ca și de a nu-L uita niciodată cum E cu Adevărat. Că doar ni se pare uneori că-I capricios și sucit Dumnezeu, că nu ne intră în voie. Ori că ne încurcă socotelile, ce-s legate și de multă nedreptate față de EL și oameni.

1907.Întrerupem toate punțile cu răul și urîtul

   Ne asaltează mereu nedreptatea lumii, s-o ignorăm, să ne facem de lucru cu altceva. Util și bun nouă și altora, de se poate, evitînd ceea ce nu-i corect să ne intre în viață. Toate punțile cu răul și urîtul, ce nu ne privesc să le întrerupem și să ne vedem de ale noastre că-s destule și bune.
   Și așa nu sîntem cine știe ce fericit, cu toate problemele ce ne stau în față. Și-n curs de rezolvare, dar fără influiență josnică, din afară, ci singuri. Și cînd simțim că nu mai răzbim, cu EL și sigur ne vom rezolva toate cele.
   În general, simțim o bucurie superioară, distanțîndu-ne de tot ce-i mîrșăvie, mojicie. Ce nu ne atinge și nici nu-i faci jocul nefiresc, nu colaborezi niciodată. Și-n lumea ta ești suveran și corect cu tine și familia ta, apropiații și cine poate fi cum trebuie. Cu toate acestea sînt încă o sumedenie de probleme ce încă nu le știm și-s ale noastre.
   Sînt cazuri cînd te apostrofează răul și urîtul, te faci că nu-l vezi, nu-l auzi. Vrînd ne vrînd, ne atingem de ele, nevoile-s peste tot, în așa lume nedreaptă. Să nu colaborăm deloc cu ceea ce nu se cade, cu demnitate să ne vedem de drumul nostru.

1826.Cu EL sincer în îndreptarea firească, să-L știm

   Sîntem datori a ne cunoaște pe noi înșine, cu bun-simț analizîndu-ne de-a fir-a-păr. În liniște preocupați să nu uităm nimic ce nu-i cum trebuie în noi și-n fapte. Departe de frămînarea lumii și să ne orientăm spre potolire corectă între oameni. Conlucrînd cu EL, sincer în îndreptarea firească și să căutăm să-L cunoaștem bine.
   Nu ne prea permite multe, dar cu interes măcar să știm noi ce trebuie să făcem ca să ne fie bine nouă și familiei. Și-i bine pentru început, ulterior ori concomitent, depinde de EL să ne vedem de preocupările firești. Care în timp se vor schimba cum se va putea și cu EL în conlucrare. Depinzînd și de cît de dornic ești de a fi cum trebuie în fața SA și a oamenilor.
   E o luptă, o caznă pentru cunoașterea ta și a ce nu știm, căutînd mereu să ne perfecționăm. În viață și pentru alții de se poate, cum ne va îndruma EL și de pricepem. Închegarea unei înțelegeri corecte și la timp, e esențială și încă greu de atins.
   Să nu ne preocupe decît ce vom observa că ne dă EL voie, e greu de priceput, dar se poate. Și să-I cerem mereu de putem, lămurirea noastră în ceea ce ne privește a ști. A nu-I mai greși, ori involuntar și din ce în ce mai puțin cu timpul. Prinzînd la minte, cu îmbunătățirea unei conlucrări ce n-o sperai nici tu.
   Cu EL mai greu e să ne dăm seama încă, că ține distanța și nici multe nici alții nu ne spun. Ori nu avem voie, numai EL știe ce și cum.

1767.Flămînzi de viață încă, siliți ne culcăm pe veci

   Rostul morții, de-i un rost, nu-i rost corect, cum e azi în lume în majoritatea lumii. Că-i doar o sperietoare de care nu reușim să ne vindecăm prin tratamentul prescris de EL. Că nu-L respectăm deloc și murim nemulțumiți de-o viață neînțeleasă. Ne săturați de ea, ci fămînzi încă, siliți ne culcăm  pe veci, se zice, dar nu se bagă mîna-n foc, că-i și așa.
   De tărîmul celălalt, acesta unde-s vii, separația e mai mult decît totală. Nici o informație nu străbate, de acolo încoace. De aici acolo, tot e o barieră oarecum ce n-o dibuim încă. Multe nu ne sînt permise că nu-L știm și respecta bine. Ne urmîndu-I cererea, nemulțumindu-L toate-s interzise, pînă tot EL ne mai dă permisiuni.
   Și zicem noi că am evoluat, că știința și cunoașterea omului, e cu izbînda. Da dar de nu aveați voie de SUS, nimic nu vă ieșea, aveți minte de la EL. Dar tot EL creindu-ne, ne-o dat și limite în noi înșine,de care involuntar. Vrem nu vrem ținem cont, împiedicîndu-ne unde nu avem voie încă.
   Ne-o dat o cheie mai demult, să-I dovedim construcția ei, pentru a-I deschide. Sipetul cunoașterii necesare omului, ca să fie cum e programat dintotdeauna. Dar nu ne interesează acea cheie, îndreptarea în lume și aflarea Sa corectă. Fără ea om mai bîjbîi-o mult și bine, pînă iar EL se va îndura de noi oarecum.

1758.Din vechime ni se trage că nu-L prea cunoaștem

   Nedreptatea e cuprinzătoare a lumii și unii cuprinși se-ntreabă cum se definesc. Nu-i greu că de cînd lumea li s-o aflat nume tuturor nelegiurilor ordinare. Mai greu e de aflat îndreptarea fiecăruia în parte corectă și fără întoarcere la rău și urît. Și tot din vechime ni se trage că nu-L prea cunoaștem cum trebuie încă.
   Și-n cele mai desăvîrșite opere, zidiri nu se cuvine a încerca nedreptatea. Că poate strica, pătrunzînd și distrugînd întregul curat, c-o infimă spurcăciune.  Se impune un timp de reculegere, după reabilitare în bine și cu înfăptuirea ta să te ferești. Că influiența nefastă te poate compromite încă pînă nu te edifici un timp cum se cuvine. Și apoi de te încumeți doar să te încerci, de ești tare, e greu să știi!
   Să dăm dovadă în plină afirmare a construirii realizării vieții, ori a uneia dintre ele. Că sîntem oameni și de sîntem solicitați în ajutor, să nu ne ferim, că plătim. Și să ne coborîm de pe pedestalul victoriei întinzînd o mînă nevoii. Încrezuți și fudui nevoie mare să nu fim niciodată, ci modești cît de mare ajuns am fi.
   Mai ales cînd ești solicitat, cînd ți se cere ajutorul, dă-l, că de nu viața se întoarce împotriva ta. Fii cu băgare de seamă, cum răspunzi la oferta vieții, nu ți-i dată s-o trăiești doar în beneficiul tău. Mai trebuie să și dai, cum poți, căzneștete, fermentează cu frîna trasă și revino-ți. De nu e bai mare, și poți fi părăsit și plătești oalele sparte, poate ale întregului neam al tău nerușinat.
   În fața lumii și a LUI, că nu ne lasă decît aparent mai slobozi, ci-I sîntem cît trăim sub ordine. Ce le îndeplinim, vrem nu vrem, există o toleranță CER-ească ce n-o prea știm. Îs și plusuri și minusuri de luat în calcul, pare de ne priceput pentru noi, SUS e altfel.

1746.Nu-s în stare de schimbarea corectă

   Nedrepții in corpore îs decepționați de viața dusă, nu pricep de ce? Înstrăinați  de EL și de omenia omului dată din facere. Consideră că toți îs așa ca ei imorali și înrăiți în fața lumii și a LUI, plătind. Nu-s în stare de schimbarea corectă, nici nu și-o închipuie defel, cum ar fi de făcut.
   Și astfel mînați de fluviul vieții înoroite ce-i poartă anapoda în neștire, sfîrșesc fără un căpătîi corect. Nemulțumiți de dărnicia SA, primită dar ne folosită cum trebuie în dezordinea hîdă. Nu-s în stare de mai mult, ca și azi încă încurcă borcanele vieții și ne trunchiem trăirea de altfel corectă, de am vrea.
   Multe și diverse se zic despre EL, dar nedrepții nu-s în stare de îndreptarea cerută. Și-o dau tot pe alăturea, plătind în fruntea acoliților lor, dispărînd la fel de nedumeriți. Propria prostie de al înlocui pe Adevăratul Dumnezeu cu necuratul lor vechi mort. O plătesc de cînd lumea neisprăviții, ce-L tot reneagă, oare pînă cînd?
   Pînă cînd EL se va convinge de o intervenție cum o mai făcut, că-s treburi ce grăbesc lumea. Ce încă noi nu le știm.

   Și să ne învățăm a-L face cel mai puțin să aștepte, fiind prioritar în fața oricăror treburi, ce ne privesc. Astfel așteptînd de la EL rezolvări ce noi nu le putem face și avem necazuri mereu. Încăpăținați în nedreptatea actuală, ce ne înfrînează progresul și cunoașterea firească.
   Îndreptîndu-ne măcar între noi cu-n comportament civilizat de conlucrare cuminte. Că în cazuri de sprijinirea apropiaților la necaz, nu sîntem încă așa de nătîngi. Și nici de simțim că sîntem solicitați volens nolens de CER, nu vom sta cu mîinile încrucișate.

1744.Ne îmbunătățim viața, cît de puțin ar fi în bine

   Se întîmplă des între nedrepții lumii, cînd sătuL de ei îi părăsește și înnebunesc. Scoși din minți se sfîrșesc în mod exemplar, celor ca ei, cînd fac nelegiuiri să le pice fisa. Că-i totuși un EL, Acolo SUS și nu lasă de tot dreptatea să părăsească creația SA și-n dezordine să piară.
   Chiar de așa ni se pare de cînd ne aflăm pe aicea, ar fi normal totuși cu folos, urmîndu-I cererea. Ne va fi mai bine vom simți imediat că ne îmbunătățim viața, oricum ar fi de puțin, contează și aici și Acolo.
   Și-i simțită o prezență în lume, cînd avem o oarece răbdare și percepere a lucrurilor. Nu sîntem chiar de capul nostru lăsați, chiar de pare, nu-i, unii ne înșelăm și plătim. Nu că nu-L simțim în nici un fel, ci că ne-o recomandat la toți îndeptarea între oameni și doar să-L știm corect.
   În relațiile cu EL, să-L abordăm cînd ne hotărîm simplu, cu cuvintele noastre. Într-o destăinuire ce EL o știe mai ceva ca noi, dar are nevoie de dezghețarea relațiilor cu EL. Să devenim amici, nu inamici, cum se cam întîmplă de o vreme necunoscîndu-L cu adevărat. Înstrăinare din nedrepatea lumii și a minciunii înrăite ce ne îndepărtează de Adevărul SĂU.
   Mai ales că-i în general o relație cu Divinitatea ce lumea n-o știe, e singura valabilă. Și veți fi sigur mulțumit de ea, de o veți conduce cum ne dorește EL, fiind alăturea de noi. Doar să-I demonstrăm că ne dorim acest lucru spre binele nostru și al familiei noastre. E de muncă dar nimica în lume nu-i ușor și simplu, ce e de valoare și de durată.

1721.Pămîntul dat de EL să-l avem dar și ocrotindu-l

   Sîntem nu amăgiți într-o viață chioară, ci lăsați din mînă un timp să aflăm un drum. Al lumii în general, spre un ce încă în definire. Ce-i mai important decît fiecare cum o duce și pe ce coclauri umblă în neștire. De regulă acuma în nedreptatea față de EL și noi înșine. Mai și distrugem casa noastră, Pămîntul dat de EL să-l avem dar și ocrotindu-l.
   Că cercetătorii nu ne dau șanse mai de existență, mai mult de un veac. S-au și exprimat opinii, dar e timpul dezmeticirii în relații mai ca lumea cu EL. Ș-om mai vedea, ce-i de făcut, să nu ne ducem de rîpă chiar, s-o mai cîrpim cumva. De ne revenim sigur cu EL, vom mai exista, nu vom dispărea. Dar să ne revenim acuma,  nu-n ultimul moment cum ni-i firea nedreaptă.
   Sîntem încorsetați de EL de la facere, să ne croim o viață într-o oarecare libertate. Nu ne prea dăm seama de nimic ce-i categoric în existență, și-I greșim plătind. Dar tot degeaba că nu ne învățăm minte și din rău în mai rău ne merge. Și în loc să mergem pe calea ce ne-o dorește EL, o luăm pe aiurea și dăm chix.
   Pe lîngă încercările SALE, de a ne aduce la normalitatea programată SUS. In corpore suferind corecții, dar fără finalitatea scontată. Ne părăsește și-n particular pe fiecare și-o pățim și tot degeaba pînă murim. Sîntem se pare incorigibili deocamdată. Va mai face sigur încercări de domesticire a noastră, nu se va lăsa.
   Vom fi martorii schimbărilor noastre cît de curînd, dictate de SUS în condiții noi. Ce încă nu le întrezărim deloc.