Se afișează postările cu eticheta fapte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fapte. Afișați toate postările

marți, 6 august 2013

3660.Și-I de urmat cum trebuie

  Ne știe de cînd nici nu eram și cîte altele ni le anticipează fapte, vorbe și gînduri. Dar nu se amestecă, ne lasă să vadă ce ne duce scăfîrlia singuri, ne îndrumați. Să ne dăm continuu examene, cît sîntem pe Pămînt tot în colimatorul CER-ului. Opțiuni sigur avem cîte vrem și nu vrem, doar să fim corecți ni se pretinde. Între oameni și despre EL știind ce-I de știut corect, respectîndu-L și de se poate să ne încredem sincer doar în EL.
  Nu-i de aici colea, ci implică responsabilitate, dorință de mai bine, de cunoaștere. Și restul ce urmează aflîndu-ne calea cu siguranță demni, oameni ce trebuie să devenim. Între oameni de omenie, cu bine și bun-simț, de nădejde nouă și LUI, în înfăptuiri. Ce-s de aflat cînd va fi nevoie, doar EL știind asta și-I de urmat cum trebuie.

marți, 11 iunie 2013

3394.În altă lume nouă aflîndu-ne trăinicia

  Să nu fim naivi și iresponsabili, cu toată necunoașterea corespunzătoare. Totuși de morală știm că nu-i în vigoare și relele și urîtele vorbe și fapte le știm a le deosebi. Relele de bune, urîtele de utilele, grozăviile, hîzeniile de frumosul, plăcutul. Bucuria de a trăi cumsecade între oameni de omenie, firesc, cu EL. E mai dificil deocamdată, e strașnic mințită dreptatea în dreptul SĂU.
  Totul cu știrea SA, deoarece încă ne consideră, nu pe toți, necorespunzători. De a-L afla cum trebuie, mai bine se mai ferește de așa nelegiuiri, chiar de mai plătim. Și oalele sparte de alții, ne vom recupera, cumva știe EL cum și noi atuncea. Aflîndu-ne drumul cu toții cînd bariera libertății cuvenite în cunoașterea trebuincioasă.
  Se va ridica, ori altă piedică nu vom mai avea în fața dezmeticirii adevărate. Din așa somn al rațiunii umane în altă lume nouă aflîndu-ne trăinicia.

sâmbătă, 1 iunie 2013

3341...De-i însușit pe nefericirea altora, oricare ar fi aceea

  Ne împing la fapte necugetate porniri nedemne, neomenești, ci aberații, nedreptăți. Ce nu ni le asumăm chiar pe de-a-ntregul, noi le facem, dar mintea nu ni-i trează. Conștienți și inconștienți, imorali și cîte alte neajunsuri din lipsa educației temeinice aplicate corect. Cu adevărat cum trebuie să fim între oameni și-i greu, dar mai ales în fața SA, ne dăm mereu examene.
  Ce nu le prea luăm în așa lumesc fără EL și noi ne cumsecade, ci delăsători la bine. Și înfipți la rele și urîte cît încape porniri și fapte nedemne oamenilor ce vrem să fim. Că viața-i amețitor de complicată uneori, trebuind strașnică ancorare în seriozitate și demnitate umană. Ca să nu aluneci în derizoriul nefiresc al imoralității de pretutindeni, înrăiți și egoiști cu ură.
  Că nimica nu-i temeinic și primit a ne fi cu folos, de-i însușit pe nefericirea altora, oricare ar fi aceea.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

2289.Diversitatea opiniilor și pozițiilor ne diferențiază

  Fiecare avem păreri proprii, unii pro alții contra, poate despre aceleași lucruri și fapte. Nu sîntem croiți la fel, nu ne plac, ori apreciem aceleași trăiri și fapte. Diversitatea opiniilor și pozițiilor ne diferențiază într-o sumedenie de comportări. Nu-i posibil să-i împaci pe toți și de încerci e o dovadă de superficialitate. În fiecare-i și bine și rău, doar ceea ce-i dominant ne caracterizează și contează.
  Să ne dovedim aptitudinile în societate și familie, dar să ținem cont că-i corect să fim apreciați. Nu prin mojicii și negativități în general, ci de bine și util contează să dăm dovadă între oameni. Se poate învățați și culți să fim dar imoralitatea ne dărîmă iremediabil în lume.
  Că ni-i dată spaima de moarte și că sîntem ca blestemați tot mai continuu vești de necazuri în lume mereu. Și azi cu așa explozie informațională instantaneu ești aici și în capătul celălalt al Pămîntului. Aflînd grozăvii care nu te edifică ca om ci are darul de ați creea nesiguranța vieții, fragilitatea existenței mereu.

miercuri, 24 octombrie 2012

2222.Totuși de cei tineri EL nu-I mulțumit în general

  De regulă omul tînăr e mai voluntar, apucat și dedat la fapte de bravură, față de unul în vîrstă. Care-i înăcrit de viață, dar tot ține la ea așa cum e, nemulțumit și n-o pricepe. Totuși de cei tineri EL nu-I mulțumit în general, neînfricați, îL desconsideră mai repede ca cei mai în vîrstă, mai temători.
   Și totuși tinerii îs apreciați de cei bătrîni, că-s dispuși la mai multă suferință. Cu mai multă demnitate acceptă înjosirile și constrîngerile. Avînd viața în față încă, dispuși mai ușor să renunțe la ea. Ori știind mai puțin nu o apreciază încă suficient.
   Totuși tineretul e mai ușor dedat la fărădelegi, ca vîrstnicii. Cei trecuți prin viață se delimitează mai ușor de nedreptate, ce le e necunoscută în cel mai bun caz. În schimb tineretul e dispus oricînd s-o încerce, experimentînd-o, însușind-o chiar. De asta și părăsiți plătesc mai repede în fața SA.

luni, 15 octombrie 2012

2170.Nu-i disprețuim și nici pune la punct, are Cine

  Între îndreptările cerute SUS, e și mila arătată faptic celor în nevoi adevărate. Să nu ne lăudăm cu așa fapte și nici să nu-i disprețuim, ori pune la punct, are Cine. Și-s și așa destul de oropsiți, crede-ți că-s fericiți? Așa că mai bine adăugați bune în dreptul vostru, că rele ați avut grijă mereu. Poate și involuntar, o vreme acum, conștienți fiți cum trebuie, poate vă și obișnuiți.
  Făcînd fapte bune EL o vreme vă dă o oarecare bucurie, ca o mulțumire de încurajare înălțătoare. Simțindu-le veți mai dori să fiți buni și să nu-i confiscați doar vouă asemenea simțiri, îndrumații și pe alții. Și astfel din treaptă în treaptă, aflîndu-L și pe EL corect, vă îndepărtați de nefirescul ordinar. Cîștigînd ceea ce e viața adevărată a omului cum trebuie.
   Și de simți că trebuie să I te destăinu-i, doar singur singureal tu în fața LUI, cînd vrei. Chiar și-n gînd, ori cum dorești, nu contează, EL E pretutindeni lîngă noi, așteptîndu-ne, oricînd, mereu.

marți, 21 august 2012

1826.Cu EL sincer în îndreptarea firească, să-L știm

   Sîntem datori a ne cunoaște pe noi înșine, cu bun-simț analizîndu-ne de-a fir-a-păr. În liniște preocupați să nu uităm nimic ce nu-i cum trebuie în noi și-n fapte. Departe de frămînarea lumii și să ne orientăm spre potolire corectă între oameni. Conlucrînd cu EL, sincer în îndreptarea firească și să căutăm să-L cunoaștem bine.
   Nu ne prea permite multe, dar cu interes măcar să știm noi ce trebuie să făcem ca să ne fie bine nouă și familiei. Și-i bine pentru început, ulterior ori concomitent, depinde de EL să ne vedem de preocupările firești. Care în timp se vor schimba cum se va putea și cu EL în conlucrare. Depinzînd și de cît de dornic ești de a fi cum trebuie în fața SA și a oamenilor.
   E o luptă, o caznă pentru cunoașterea ta și a ce nu știm, căutînd mereu să ne perfecționăm. În viață și pentru alții de se poate, cum ne va îndruma EL și de pricepem. Închegarea unei înțelegeri corecte și la timp, e esențială și încă greu de atins.
   Să nu ne preocupe decît ce vom observa că ne dă EL voie, e greu de priceput, dar se poate. Și să-I cerem mereu de putem, lămurirea noastră în ceea ce ne privește a ști. A nu-I mai greși, ori involuntar și din ce în ce mai puțin cu timpul. Prinzînd la minte, cu îmbunătățirea unei conlucrări ce n-o sperai nici tu.
   Cu EL mai greu e să ne dăm seama încă, că ține distanța și nici multe nici alții nu ne spun. Ori nu avem voie, numai EL știe ce și cum.