4009.Demni în ținuta dăruirii.

 Ei! dacă însă ne nesocotim făgașul de o vreme cu priință, simțită, chiar inexplicabil. Chiar de mai sînt unele neajunsuri inerente lumii nepricepute în ceea ce ni se cade fiecăruia. Și refuzăm binele trăit printr-un altfel de mai bine omenesc, dar nesocotindu-ne. Datul ce-l simțim și să nu-l părăsim, doar de sîntem netrebnici, atunci părăsiți plătim.
  De nu mai știm de noi și familie, dispărînd din viață fără urmă, nepricepînd nimica. Și totuși simțisem binele făurit o vreme, dar ne-am răzgîndit și acum plătim. E bine să fim mereu în fața SA conștienți că nu trăim de pomană prin viață doar trecători. Fie cum o fi, nu, ci avem chemări, încercări și încercări, trimiteri și meniri.
  Să nu le ignorăm, ci dezmeticiți de-a binelea să ne facem viața în concordanță cu binele între oameni. Și-n fața SA, simțită acătării, demni în ținuta dăruirii măcar cît putem mai corect neîntrerupt.