Tot ne întrebăm ce-I cu Dumnezeu și noi tot nu știm mai nimica, că-I un fel de peste tot. La fel, de ești cumsecade, ori mai puțin acătării, nedemn și chiar înrăit și șmecher fudul. Ajuns pe spatele altora, totul e o apă și-un pămînt, peste toți la fel e nedumerirea. Nu știm a fi mai acătării, nu ne dăm seama mai deloc, știm una și bună, la o adică.
Ți se termină ața și gata orice a-i face, nedumerit, nemulțumit pleci de pe aici îngîndurat. Ori ba, depinde cum îI erai de apropiat și atunci altă existență vei afla, un noian de necunoscute. Și acolo și aici, încă din vechime ne străbat gînduri ale SALE cînd încă veghea oarecum la o relație cu poporul ales. Zicîndu-și în barbă, că nu va ține mult.
Din considerente misterioase pentru noi neaveniții SĂI, totuși ne tot amintește, că EL știe tot și noi ioc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu