În tărășenia de NT ni se sugerează să credem fără a cerceta, știți de ce? Pentru că nu-i ce cerceta, e nimica fudulia întruchipată în neant, prostia minciunii. Răzgîiată pentru toții gură-cască dispuși a fi prostiți ziua în amiaza mare. Că-s chiori de-a binelea în așa lume dată să fim deștepți nu proști de dăm în gropile propriei neputințe.
De a-L urma pe Singurul Dumnezeu, Unicul din CER, o vreme ca și azi. Dar în trecutul îndepărtat, ne-am distanțat de EL și EL ne-o tot părăsit. Refugiindu-ne ca lașii în cîte închipuiri netrebnice ce mai sînt și azi, dinozaurii religiilor. Nerușinate, îndărătnice în năzuințe de îndepărtare de cerințele LUI către noi. Și oricînd pasibili de părăsiri în destrămarea nevoi de viață cum trebuie.
Și finalizarea neputincioasă a unor firi pe moarte negîndită de-i fără încrederea în EL.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu