Omul după cum mai zisesem, are un dar de a se încrede în orice-i pică cu tronc. Spiritual și-l admiră i se dedică, închină, crede cu tărie chiar, imprimînd acelui fapt. Chiar și ne fapt pe Pămînt, un caracter de sfințenie, o spiritualitate umană în deveniri. Cu puteri ce nu le prea dibuim, ce ne ademenesc și-n van, că numai a LUI e credința adevărată.
Dar din vremea îndepărtării noastre din fața LUI, un timp ne-am rătăcit cu cîte porniri. Străine LUI și nouă, doar noi aflîndu-le folosul nedrept și nelegiuit chiar și azi. Împingîndu-l de-a valma și spre CER, de s-o agățat țurțuri de necuviință și SUS. Datorită încrederii nețărmurite a omenirii și-n falsuri și miracole mințite în NT. Cu acordul SĂU de încercare a nostră, nedumeriți încă o vreme pînă ne vom calma.
Dîndu-ne seama de rătăcirea fără de EL și așa încă-n plată aprigă dată nouă spre dezmeticire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu