3996...Încă-n plată aprigă dată nouă spre dezmeticire.

  Omul după cum mai zisesem, are un dar de a se încrede în orice-i pică cu tronc. Spiritual și-l admiră i se dedică, închină, crede cu tărie chiar, imprimînd acelui fapt. Chiar și ne fapt pe Pămînt, un caracter de sfințenie, o spiritualitate umană în deveniri. Cu puteri ce nu le prea dibuim, ce ne ademenesc și-n van, că numai a LUI e credința adevărată.
  Dar din vremea îndepărtării noastre din fața LUI, un timp ne-am rătăcit cu cîte porniri. Străine LUI și nouă, doar noi aflîndu-le folosul nedrept și nelegiuit chiar și azi. Împingîndu-l de-a valma și spre CER, de s-o agățat țurțuri de necuviință și SUS. Datorită încrederii nețărmurite a omenirii și-n falsuri și miracole mințite în NT. Cu acordul SĂU de încercare a nostră, nedumeriți încă o vreme pînă ne vom calma.
  Dîndu-ne seama de rătăcirea fără de EL și așa încă-n plată aprigă dată nouă spre dezmeticire.

3508.Depinzînd de cum ni-o și facem datoria

  Daturile acestea-s pe lume, pe societatea, care o consideră EL, cît e de mare. Pe familie și ție ca ins, în care se încrede fiindu-ne permiși pași în cunoaștere. Obligați a-L ști și-L știm în mare, dar nu-I mulțumit, vrea să nu mai credem în religiile. Lumii ci doar în EL cum trebuie, adică respectîndu-L și comportîndu-ne corect între oameni.
  Uitînd de nelegiuirile ce ne-o bîntuit atîta vreme și să ne revenim la EL, cerîndu-I iertare pentru rătăcire. Și-n numele familiei și a tot ce am înfăptuit în neștire, aburiți de minciună. Lăsată de EL o vreme lungă să ne vedem de o rătăcire ce se apropie de sfîrșit. Regăsindu-L cumsecade din nou ca odinioară, însă-n noile dezbateri ale cunoașterii posibile acuma.
  De cum ni-i datul acesta avem parte de o viața normală ori ba, depinzînd de cum ni-o și facem datoria între oameni și-n fața SA.