Nu sîntem de izbeliște prin viață, ci îndatoritori LUI să ne croim o existență cît mai acătării. Nu strașnic deosebită de restul oamenilor, dar să fim mai atenți în relațiile cu EL. Și-ntre oameni și-n natură omenoși să ne meargă bine, altfel e bai și încă mare. Cu vremea ne putem împotmoli ca pui-n buci și s-o și mierlim ne gustînd viața.
Pe de-a-ntregul, rămînînd cu-n gust amar al neîmpliniriilor doar vise. Și niciodată și înfăptuite, că toate se leagă de cerințele SALE către noi. Nu sîntem de izbeliște ci cointeresați cu vremea de bine, dreptate și cumsecădenie. În fața SA și de ne mai și angajăm într-o semeață îndeletnicire spirituală. În paralel cu viața de familie și celelalte normale în așa lumesc degradant, dar noi.
Ținîndu-ne tare pe poziții ca să și fim cum trebuie, bucuroși și înțelegîndu-ne menirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu