3942...Nu ne dăm seama de noi înșine.

  Doar de n-ar fi Dumnezeu, deci o aberație, doar atunci și nu-i cazul între oamenii. Pămîntului, că slavă LUI Este, că nu-L recunosc destui, plătesc pentru asta. Ei și ai lor, deci drepții, îndreptățiți între ceilalți, să se potolească cît li-i bunul-simț. Și dreptatea ce-o știu mai bine ca alții și să nu o încalce de dragul măriri, pot cunoaște astfel căderea.
  Deci se presupunea prin absurd, de nedrepții la modă mai înainte că de nu ar fi EL. Drepților le-ar cădea-n sarcină să-L înlocuiască, aiureli ca să ne dăm seama. De putem, e și asta o posibilitate de a nu realiza asta fiind tare limitați, că nu-i posibil. EL fiind veșnic, Veșnic, doar noi efemeri și așa tare îngrijorați în prostia noastră față de EL.
  E o culme a  neputinței, a netrebniciei, a îngînfării umane fără Dumnezeu. Nu ne dăm seama de noi înșine și micimea reală a omului în raport cu EL Creatorul Totului!