3392..Încă o vreme, lăsați să ne dezmeticim fiecare

  Să nu te mai atingă nedreptatea lumii, a societății, a apropiaților, ce-s cu toții. În cîrdășie nerușinată între ei și-n fața SA, cu părăsiri și necazuri pe măsură. Noi cu ale noastre îmbunătățiri continui, cum putem mai bine, aflîndu-ne calea corectă. Demnă de oameni cît mai înstrăinați de lumescul ăsta afînat de neputința îndărătnică.
  De a fi cu adevărat ceea ce trebuiește pe acest Pămînt dat să-l cunoaștem cumsecade. Aflîndu-ne locul cuvenit în pace și liniște, omenește între noi și-n fața SA. Cum ne tot cere, comportîndu-ne deocamdată în așa nelegiuire ce I se face și nouă. Cît mai acătării posibil, ignorînd demersurile hîde, fățarnice, urîte și rele ale nedreptății.
  Căutîndu-ne vrednicia în așa nevrednică conviețuire încă o vreme, lăsați să ne dezmeticim fiecare.