3008.În ton cu lumea știindu-ne interesul bun firesc

  Banalitatea ne desparte de ceea ce dorim a fi și chiar reușim în bună parte. Într-un domeniu nu ca-n viață, ci legat de aptitudini ce ne definesc mai altfel. Și a căror înălțare ne scoate din anonimatul firesc nouă, pe care ceilalți nu-l știu. Și-i bine de se poate să nu-l scornim măcar o vreme. Comportîndu-ne cel puțin un timp  departe și cu ale noastre trăiri de știut, doar de-s ceva ce merită știut și de alții.
  De nu, nu și pace, asta-i vrerea de ne înțeles mereu în lume, dar e mai bine. Decît un rateu răsunător, mai bine o izbîndă neștiută, de nu merităm noi și ceilalți. Pînă se va considera de resorturi ce nu țin de noi și atunci e altă treabă, mai corectă. Sinceritatea I se potrivește doar în fața LUI cînd consideri că te afli. De fapt mereu, dar asta-i altă treabă deocamdată neștiutori de multe încă.
  Să nu ne vedem de ale noastre nici cu urechile astupate și ochii închiși. Ci competenți de putem în ton cu lumea să fim știindu-ne interesul bun cît mai firesc.

1758.Din vechime ni se trage că nu-L prea cunoaștem

   Nedreptatea e cuprinzătoare a lumii și unii cuprinși se-ntreabă cum se definesc. Nu-i greu că de cînd lumea li s-o aflat nume tuturor nelegiurilor ordinare. Mai greu e de aflat îndreptarea fiecăruia în parte corectă și fără întoarcere la rău și urît. Și tot din vechime ni se trage că nu-L prea cunoaștem cum trebuie încă.
   Și-n cele mai desăvîrșite opere, zidiri nu se cuvine a încerca nedreptatea. Că poate strica, pătrunzînd și distrugînd întregul curat, c-o infimă spurcăciune.  Se impune un timp de reculegere, după reabilitare în bine și cu înfăptuirea ta să te ferești. Că influiența nefastă te poate compromite încă pînă nu te edifici un timp cum se cuvine. Și apoi de te încumeți doar să te încerci, de ești tare, e greu să știi!
   Să dăm dovadă în plină afirmare a construirii realizării vieții, ori a uneia dintre ele. Că sîntem oameni și de sîntem solicitați în ajutor, să nu ne ferim, că plătim. Și să ne coborîm de pe pedestalul victoriei întinzînd o mînă nevoii. Încrezuți și fudui nevoie mare să nu fim niciodată, ci modești cît de mare ajuns am fi.
   Mai ales cînd ești solicitat, cînd ți se cere ajutorul, dă-l, că de nu viața se întoarce împotriva ta. Fii cu băgare de seamă, cum răspunzi la oferta vieții, nu ți-i dată s-o trăiești doar în beneficiul tău. Mai trebuie să și dai, cum poți, căzneștete, fermentează cu frîna trasă și revino-ți. De nu e bai mare, și poți fi părăsit și plătești oalele sparte, poate ale întregului neam al tău nerușinat.
   În fața lumii și a LUI, că nu ne lasă decît aparent mai slobozi, ci-I sîntem cît trăim sub ordine. Ce le îndeplinim, vrem nu vrem, există o toleranță CER-ească ce n-o prea știm. Îs și plusuri și minusuri de luat în calcul, pare de ne priceput pentru noi, SUS e altfel.