3075.Neinstruiți suficient, tînjim spre binele fiecăruia

  În banalitate și obișnuitul firesc, nedemn în cele mai multe cazuri, de azi pe mîine. O tîrîim viața, nu ne rupem de nedreptatea, neputincioasă ce ne inhibă viața. Blocați în așa trai finit, cu spiritul și gîndirea ne pusă în valoare, măcar de L-am ști corect. Liniștiți am dormi și încet se poate schimba și restul. Calm constatînd îndreptarea ce-o aflăm din mersul vieții altfel.
  Că EL ne îndrumă de-L primim în viața noastră corect, prin ușa din față, cum E și firesc. Dositul de nedreptate, împăcat cu-n fel de a fi străin nouă, EL ne vrea îndreptați. Și recunoscători ca și cînd nimic în atîta amar de vreme nu s-o petrecut. Să ne reluăm rupta legătură veche, foarte veche, croind-o pe noi porniri lăuntrice. Curioase și de consens într-o schimbare demnă de oamenii în devenire ce vom fi.
  În prezent vicioși și nedemni, nedrepți, imorali, înrăiși și cu ură, ne dorim uneori. Cu jind îndreptarea, apreciind cel mai bine ceea ce nu putem încă fi. neputința. Ne domină neinstruiți suficient, tînjim spre binele fiecăruia cum putem însă.

3008.În ton cu lumea știindu-ne interesul bun firesc

  Banalitatea ne desparte de ceea ce dorim a fi și chiar reușim în bună parte. Într-un domeniu nu ca-n viață, ci legat de aptitudini ce ne definesc mai altfel. Și a căror înălțare ne scoate din anonimatul firesc nouă, pe care ceilalți nu-l știu. Și-i bine de se poate să nu-l scornim măcar o vreme. Comportîndu-ne cel puțin un timp  departe și cu ale noastre trăiri de știut, doar de-s ceva ce merită știut și de alții.
  De nu, nu și pace, asta-i vrerea de ne înțeles mereu în lume, dar e mai bine. Decît un rateu răsunător, mai bine o izbîndă neștiută, de nu merităm noi și ceilalți. Pînă se va considera de resorturi ce nu țin de noi și atunci e altă treabă, mai corectă. Sinceritatea I se potrivește doar în fața LUI cînd consideri că te afli. De fapt mereu, dar asta-i altă treabă deocamdată neștiutori de multe încă.
  Să nu ne vedem de ale noastre nici cu urechile astupate și ochii închiși. Ci competenți de putem în ton cu lumea să fim știindu-ne interesul bun cît mai firesc.

2842.O existență cunoscută pînă la mănunte firești

  Banalitatea finalului de viață, o netrebnică închipuire, că nu ar trebui să fim așa. Ci vrednici mereu de o existență cunoscută pînă în cele mai mici amănunte. Specifică fiecăruia, îndreptați și știindu-L bine cu respectul cuvenit cerinței SALE. Doar așa să ne apuce moartea trupului, hoitului, ce ne-o onorat a fi, oameni adevărați.
  Cît am fost în viață pe Pămîntul SĂU, noi doar într-o trecere de o anumită încercare. De reușim și pace, ne învrednicim a-L urma mai altfel, încă necunoscut pe Pămînt la îndemîna maselor. Ori de-s alte cerințe îndeplinite le vom afla ce e nevoie atunci, cîndva. Continuînd a exista după principii altele, acum neștiute, ci în așteptarea SA.
  Ineditul dispariției ca om și rămînerea ca spirit cu gîndirea acumulată în viața terestră. Deci suflet, o entitate, vag cunoscută în lume, oamenii vii ne avînd acces la acestea. O formă a cunoașterii ce îi limitată de stadiul actual încă al vieții pe Pămînt?!