Rostul morții, de-i un rost, nu-i rost corect, cum e azi în lume în majoritatea lumii. Că-i doar o sperietoare de care nu reușim să ne vindecăm prin tratamentul prescris de EL. Că nu-L respectăm deloc și murim nemulțumiți de-o viață neînțeleasă. Ne săturați de ea, ci fămînzi încă, siliți ne culcăm pe veci, se zice, dar nu se bagă mîna-n foc, că-i și așa.
De tărîmul celălalt, acesta unde-s vii, separația e mai mult decît totală. Nici o informație nu străbate, de acolo încoace. De aici acolo, tot e o barieră oarecum ce n-o dibuim încă. Multe nu ne sînt permise că nu-L știm și respecta bine. Ne urmîndu-I cererea, nemulțumindu-L toate-s interzise, pînă tot EL ne mai dă permisiuni.
Și zicem noi că am evoluat, că știința și cunoașterea omului, e cu izbînda. Da dar de nu aveați voie de SUS, nimic nu vă ieșea, aveți minte de la EL. Dar tot EL creindu-ne, ne-o dat și limite în noi înșine,de care involuntar. Vrem nu vrem ținem cont, împiedicîndu-ne unde nu avem voie încă.
Ne-o dat o cheie mai demult, să-I dovedim construcția ei, pentru a-I deschide. Sipetul cunoașterii necesare omului, ca să fie cum e programat dintotdeauna. Dar nu ne interesează acea cheie, îndreptarea în lume și aflarea Sa corectă. Fără ea om mai bîjbîi-o mult și bine, pînă iar EL se va îndura de noi oarecum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu