Numeroși oameni ce L-au crezut și EL i-o adus lîngă EL, încă în viață fiind. Sînt exemple de urmat, corecte ce au străbătut veacurile și mai știm și noi de ei. Sfinții SĂI, din stafful SĂU de lucru în ale CER-ului, ce noi încă nu știm nimica. Probleme prea mari pentru priceperea noastră limitată că încă nu merităm așa preocupări Divine. Cine știe doar EL de ne vom învrednici, mai întîi să ieșim cu fața curată din încurcata noastră, nedreptă lume.
Între noi să ne dovedim corectitudinea deplină, să vedem cum e de făcut. Că încă nedreptatea e așa de extinsă și-i politică încă de mari puteri, străine de ce trebuie să fim. Între oameni, în natura Pămîntului și la urmă, ori în primul rînd în fața SA, corecți să fim. Recunoscîndu-L deplin și cu adevărat cine E și ce avem de făcut în continuare. După planul SĂU Divin în conlucrarea firească ce încă n-o dibuim deloc.
Și prin muncă asiduă, se poate reuși și-n viața asta necunoscută, în domenii ce sînt. Pe Pămînt în ordinara noastră lume încă prea nedreaptă în privința noastră înșine. Și a LUI și mai și, de îndepărtați de năzuințele SALE vizavi de noi și împreună ce-i de făcut. Că unii se străduies și reușesc să străbată în afirmări demne, ce ni se par nouă.
Încă mai avem pași în cunoașterea impusă de SUS și cu unele ce ni-s acunse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu