Cînd exagerăm pe baze bune, corecte, demne, înălțătoare, nu-s chiar greșite. Ca orice extremă, ce-și păstrează din pornirile bune utile, esențialul ce le-o înfiripat. Și să nu condamnăm asemenea porniri imediat, ci să vedem părțile bune și frumoase. De se merge pe ele cît mai corect posibil, într-o așa nedreaptă lume. Unde de regulă din start pornirile urîte și rele dăunează tuturora.
Că majoritatea idealurilor îs caraghioase azi, ni se par depășite de șmecheria hîdă. Și rea a apucăturilor cotidiene ce nu au nimic cu inițierea ființelor ce sîntem. În dreptate și cu bun-simț, porniri ce părinții trebuie să ni le susțină mereu în noi. Ne fiind lăsați deloc să călcăm alăturea, corectitudinea s-o urmăm cît vom fi.
Croindu-ne o viață bazată pe bunătate și inteligență cît mai echilibrată. Că nu-i ușor, e evident în așa urîțenie și răutate generalizată. Și gîndirea înaltă s-o dosim în noi și cu zgîrcenie să le-o arătăm lumii care nu-i cum trebuie încă. Inteligența să nu-i agreseze cumva pe conaționali, remarcînd-o ei singuri de se poate. Discretă și ca o fată mare greu de găsit și dorită în așa nedreptate totală.
Că oricît de bine e prezentată, inteligența deranjează, nu contează de-i cu ostentație permanentă și chiar sistematizată. Nu-i interesantă ci obosește, chiar și dorința cea mai cea e trecută uneori.
Și unii mari oameni ajunși pe culmi de ne atins de contemporani, nu-s mai așa ușor abordabili. Nu că li s-o urcat la cap geniul lor recunoscut, dar împlinirea cere izolare de derizoriu. Limitarea la ceea ce știi să desăvîrșești, nu risipirea în coclaurile vieții nedrepte de regulă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu