2316.Se coboară și caută îndreptarea întregului

  Nu putem mult timp ne ține cu nasul pe sus, că treburile obștii sînt prea neînsemnate. Și noi cu alea alese și pure, înălțătoare. Și EL se coboară și caută îndreptarea întregului și încă se tot încearcă. Că-i înghesuială și dezordine, de n-ar fi nedreptate și imoralitate, ar mai fi ceva. Luîndu-ne după întreg și nu vedem fragmentele lucrurilor ce ne alcătuiesc.
  Nu importă unde răsărim, cu viață să ne aflăm calea corectă și ținînd cont de EL, contează. Că-i uneori parese-i aventură și nu-i, ci serioasă aplecare înspre cunoașterea noastră. A LUI și a ceea ce ne trebuie să fim, că nu sîntem cum e nevoie și-i de muncă încă. Iar de reușim ne bucurăm nespus, pe bună dreptate, biruința trebuie sărbătorită.
  Ne iluzionăm că jucăm doar niște roluri, se poate, dar la un nivel foarte înalt. Ce ne depășește gîndirea și-i în CER tot secretul, conlucrînd înspre o definitivare. A noastră spre realizări mai complexe încă ne știute, doar acuma să fim cum ni se cere.

2005.Uneori, așa de mare-i mulțumire în fața SA

   Credința SA e simplă și desăvîrșită, înălțătoare și ne cuprinde odată cu îndreptarea între oameni. Așa-i de înălțătoare că parcă zburăm uneori, așa de mare-i mulțumirea în fața SA. Și a lumii, chiar de nu ești înțeles defel, nu-ți pasă, ești plin de EL și ce vrea de la tine. Nu-i chiar ușor și dai de greu, chiar foarte greu un timp, din cînd în cînd.
   Că se zice că-i nevoie de plumb că prea ne avîntăm în sus fără bază corectă. Ei aici e aici, cu Baza vieții, restabilită pe Pămînt, orice înălțare e bună și te apropie de EL. Ceea ce nedrepții orice ar face nu obțin decît trînte în bot, bosunflați că nu pricep nimica. Nici nu au cum, cu așa hîdă minciună pentru EL și noi, continuată pînă la paroxism. Și nu-s conștienți de nimicnicia lor fudulă de dau în gropi, minte de doi bani.
   Că viața e o sărbătoare contunuă cu EL în conlucrarea pricepută corect. Că de ai necazuri și cine știe ce ți se poate întîmpla pînă te dezmeticești cum trebuie. E de lucru și cu voință și răbdare, se poate, te mai și ajută.

1845.Că majoritatea idealurilor îs caraghioase azi

   Cînd exagerăm pe baze bune, corecte, demne, înălțătoare, nu-s chiar greșite. Ca orice extremă, ce-și păstrează din pornirile bune utile, esențialul ce le-o înfiripat. Și să nu condamnăm asemenea porniri imediat, ci să vedem părțile bune și frumoase. De se merge pe ele cît mai corect posibil, într-o așa nedreaptă lume. Unde de regulă din start pornirile urîte și rele dăunează tuturora.
   Că majoritatea idealurilor îs caraghioase azi, ni se par depășite de șmecheria hîdă. Și rea a apucăturilor cotidiene ce nu au nimic cu inițierea ființelor ce sîntem. În dreptate și cu bun-simț, porniri ce părinții trebuie să ni le susțină mereu în noi. Ne fiind lăsați deloc să călcăm alăturea, corectitudinea s-o urmăm cît vom fi.
   Croindu-ne o viață bazată pe bunătate și inteligență cît mai echilibrată. Că nu-i ușor, e evident în așa urîțenie și răutate generalizată. Și gîndirea înaltă s-o dosim în noi și cu zgîrcenie să le-o arătăm lumii care nu-i cum trebuie încă. Inteligența să nu-i agreseze cumva pe conaționali, remarcînd-o ei singuri de se poate. Discretă și ca o fată mare greu de găsit și dorită în așa nedreptate totală.
   Că oricît de bine e prezentată, inteligența deranjează, nu contează de-i cu ostentație permanentă și chiar sistematizată. Nu-i interesantă ci obosește, chiar și dorința cea mai cea e trecută uneori.
    Și unii mari oameni ajunși pe culmi de ne atins de contemporani, nu-s mai așa ușor abordabili. Nu că li s-o urcat la cap geniul lor recunoscut, dar împlinirea cere izolare de derizoriu. Limitarea la ceea ce știi să desăvîrșești, nu risipirea în coclaurile vieții nedrepte de regulă.

1546.În timp se poate de vrei

  De nu te îndrepți cum se cere de SUS, degeaba te consideri salvat, doar deorece suferi. Părăsirea de către EL e pentru că nu-I mulțumit de tine și suferințele ți-s pricinuite de forte ostine vieții. Trebuie îndreptarea ta și înfăpturea binelui, ca să speri că ești pe calea cea bună. Și-n timp să-L cunoști cum trebuie cu adevărat, cît ni se permite deocamdată.
   În viață ni-i lesne a face lucruri inferioare nouă, superioare  și   înălțătoare   ni-i greu. Adică să ne depășim prin ceea ce sîntem, să ieșim din noi înspre bine și util. Cu voință și încăpăținare, răbdînd neputințele și căutînd binele, în timp se poate, de vrei.
   Mai bine căută dezvinovățiri în fața SA și cîte explicații nedrepte părăsirilor LUI, aplicate nouă. Urmînd pedepsele, suferințele, moarte la hurtă în lumea nedreaptă LUI. Nu ne tragem pe seamă, defel, căutînd îndreptarea.  Mai ales că ne-o îndrumat chiar înaite de acele dezastre uluitoare în desnădejdia lumii nedrepte.
   Avem drepturi dar și datorii și nu ni le recunoaștem în fața SA, mai ales și-I greșim și ne costă. Sîntem datori a ne moraliza între oameni cît vom exista cu binele și utilul. Încă din vechime nu ne-am cunoscut îndatoririle către EL și îndreptarea cerută de SUS. Și am plătit cu vîrf și îndesat mai continuu de cînd existăm în astă lume.
   Nu ne recunoaștem vinovați față de EL, în ruptul capului, nu-L dibuim cine E și de ce. Ne încredem în năzbîtii închipuite de unii înrăiți din vechime și-i urmăm, greșindu-I. Și plătim și nu numai noi ci și ai noștri și nu ne dăm seama de eroarea ce-o urmăm și ni-i tot mai rău și nu numai cu noi. Aiuriți față de EL în neștire mereu pînă dispărem prematur, ratîndu-ne viața dată, dar necunoscînd-o cu adevărat.
   Condițiile îs cele ce le avem, nu-s altele, așa ni-s date și așa trebuie să ne dezmeticim. Înspre bine și cu bun-simț, să nu așteptăm calul lui făt frumos că nu-i. Ăsta sîntem și de nu vrem asta e și suferim și dispărem repede pe mîna noastră. Cum își face omul cu mîna sa nimeni nu-i în stare pentru a i-o face, mai rea viața.