3190.Concomitent nici de EL să nu uităm, acordîndu-I întîietate în ceea ce sîntem, cum putem omenește

  Mai bine plătim, ne-am învățat că sîntem de ne îndreptat, să ne învățăm a suferi. Și să ne așteptăm la moarte oricînd, pacea și liniștea să n-o căutăm, că n-o merităm. Ci doar relele și urîtele comportări ce le dăm și le primim, o încîlceală de neputincioși. Și EL din CER, se miră că avem totuși minte dată și nu o folosim în bine, util și frumos.
  Da într-adevăr totul se plătește, de nu ești cum trebuie, nu extraordinar, sfînt. Dar pe acolo un om de înțeles cît de cît, abținut de la urîte și rele vorbe și fapte. Potolit și cu atenție la EL, ce-ți cere, că nu luna de pe cer, ci omenește să fim. Între noi toți, cu bun-simț, binele și utilul în vedere mereu și de nu ne reușește, sincer să ne pară rău.
  Și ulterior mai atenți să dibuim omenia a o adopta regulă de viață și altă cale vom afla. Concomitent nici de EL să nu uităm, acordîndu-I înîietate în ceea ce sîntem, cum putem omenește.

1546.În timp se poate de vrei

  De nu te îndrepți cum se cere de SUS, degeaba te consideri salvat, doar deorece suferi. Părăsirea de către EL e pentru că nu-I mulțumit de tine și suferințele ți-s pricinuite de forte ostine vieții. Trebuie îndreptarea ta și înfăpturea binelui, ca să speri că ești pe calea cea bună. Și-n timp să-L cunoști cum trebuie cu adevărat, cît ni se permite deocamdată.
   În viață ni-i lesne a face lucruri inferioare nouă, superioare  și   înălțătoare   ni-i greu. Adică să ne depășim prin ceea ce sîntem, să ieșim din noi înspre bine și util. Cu voință și încăpăținare, răbdînd neputințele și căutînd binele, în timp se poate, de vrei.
   Mai bine căută dezvinovățiri în fața SA și cîte explicații nedrepte părăsirilor LUI, aplicate nouă. Urmînd pedepsele, suferințele, moarte la hurtă în lumea nedreaptă LUI. Nu ne tragem pe seamă, defel, căutînd îndreptarea.  Mai ales că ne-o îndrumat chiar înaite de acele dezastre uluitoare în desnădejdia lumii nedrepte.
   Avem drepturi dar și datorii și nu ni le recunoaștem în fața SA, mai ales și-I greșim și ne costă. Sîntem datori a ne moraliza între oameni cît vom exista cu binele și utilul. Încă din vechime nu ne-am cunoscut îndatoririle către EL și îndreptarea cerută de SUS. Și am plătit cu vîrf și îndesat mai continuu de cînd existăm în astă lume.
   Nu ne recunoaștem vinovați față de EL, în ruptul capului, nu-L dibuim cine E și de ce. Ne încredem în năzbîtii închipuite de unii înrăiți din vechime și-i urmăm, greșindu-I. Și plătim și nu numai noi ci și ai noștri și nu ne dăm seama de eroarea ce-o urmăm și ni-i tot mai rău și nu numai cu noi. Aiuriți față de EL în neștire mereu pînă dispărem prematur, ratîndu-ne viața dată, dar necunoscînd-o cu adevărat.
   Condițiile îs cele ce le avem, nu-s altele, așa ni-s date și așa trebuie să ne dezmeticim. Înspre bine și cu bun-simț, să nu așteptăm calul lui făt frumos că nu-i. Ăsta sîntem și de nu vrem asta e și suferim și dispărem repede pe mîna noastră. Cum își face omul cu mîna sa nimeni nu-i în stare pentru a i-o face, mai rea viața.