3336.Fără noi nu se-ncheagă mai nimica preconizat

  Tot încercăm unii să îndulcim sălbăticia lumii, dar fără EL în acestă încercare. E imposibil, nici noi ne fiind decît în anticamera aflărilor trebuincioase tuturora. Trebuindu-ne încă cunoștințe de care lumea-i săracă, sărăcită de neputința. Ascunsă-n necurățenia la modă veche și nedreptatea noastră, înstrăinați mereu. Departe de calea dată în cunoașterea ce trebuie să o aprofundăm și nu reușim.
  Mai deloc în așa lumesc, cel puțin glumeț, neserios, fără EL și noi încă imorali și înrăiți. Străini pe Pămîntul dat a ne susține într-o existență comună aflării SALE și noi demni. Cumsecade între noi, știindu-L și respectîndu-L măcar, conlucrînd la proiectul CER-ului. Fără noi acest necunoscut gînd de SUS, nu se înfiripă, facem parte din întregul ce încă nu-i.
  Conlucrînd benefic doar Pămîntul și CER-ul, fără noi nu se-ncheagă mai nimica preconizat.

3309.Ne închipuim cîte năstrușnice izbînzi și-s doar iluzii, ce țin o vreme și se pot molipsi și alții

  Încercăm a ne băga unde nu ne fierbe oala, zicem că ne trezim și nu-i adevărat. Doar o părere, e încă cale lungă ca s-ajungă, nu sîntem de izbeliște lăsați dar nici prea îndrumați. Ci ni se cer anumite îndepliniri clare și ferm aduse între noi toți, nu putem încă face asta. Îndreptarea de sus pînă jos în dreptul fiecăruia ni-i greoaie, nepricepută.
  Destule rămășițe nedrepte încă ne încurcă, tineretul ni-i speranța, cu a lui avînt. Dar și minte venerabilă în desăvîrșiri încă ne visate, e de lucru și sîntem lăsați să alegem. Să ne și alegem și culesul ne va întări aducîndu-ne prinosul de adevăr uman corespunzător. Cunoașterii trebuincioase cînd va fi să fie, nu știm încă, doar Acolo se știe.
  Ne închipuim cîte năstrușnice izbînzi și-s doar iluzii, ce țin o vreme și se pot molipsi și alții.

2989. Deveniri involuntare, de conjuncturi ne gîndite

  Repet : răul și binele ni-s date pe Pămînt să ne încercăm cu ele firea dată. Dintru început cu dreptatea și bun-simțul, cunoscîndu-L cît se poate de pornire în viață. Învățați doar de bine să știm, de rău niciodată, să nu-l luăm între noi, cu noi. E mai la îndemînă decît binele, ce-i mai firav, dar să ne obișnuim a uita de urît și rău. Constituindu-ne doar cu fapte bune și utile, chiar frumoase viața nu numai a noastră.
  Deci Divinitate ne-o hărăzit dintotdeauna să știm că există răul și binele. Construcții Divine, date omenirii să dea examene de comportare în diferite etape de dezvoltare. A lumii, mai cu binele mai cu răul să ne tot cunoaștem în fața LUI și a noastră. De ce sîntem în stare și s-o cam prins și lumea și EL de felul nostru de a fi. Destul de vulnerabili în fața răului și dezinteresați de binele nostru și al altora.
  În deveniri involuntare, de conjuncturi ne gîndite cu adevărat, imoralitatea și dreptatea. Mințită, ne-am dezobișnuit în timp că sîntem oameni cu frica LUI Dumnezeu. În așa lume încă-n puterile nedreptății.

2239.Într-un fel anume nou, poate de alții neștiut

  Prima dată cînd conștienți încercăm să ne apropiem de EL, cam nesiguri. De izbîndă și va mai trece timp pînă vom afla cît de cît, că ne răspunde în mod simțit. Într-un fel anume nou, poate de alții ne știut, e bine să nici nu spunem o vreme măcar. Continuînd îndrăzneața întreprindere în fața LUI și vom ști cei de făcut noi singuri.
   Și vom afla o fericire ne mai încercată niciodată, nouă absolut dominantă. De-ți vine să strigi de bucurie, greu te vei abține și trebuie, că nu vei fi înțeleasă ci poate dușmănită. Că EL în lume nu-I știut încă cum trebuie și pînă va fi, poate să mai fie vreme. Ne-am cîștigat dreptul la fericire prin forțe proprii și încă ce fericire, cea mai cea.
  Nu am furat-o de la nimeni, ci le-o dorim la toți să o afle cît mai sincer. Că-n fața LUI numai sinceri trebuie să fim, altfel nu-i corect și nu ne împlinim. Și nici EL nu ne primește, irosindu-ne degeaba.