2989. Deveniri involuntare, de conjuncturi ne gîndite

  Repet : răul și binele ni-s date pe Pămînt să ne încercăm cu ele firea dată. Dintru început cu dreptatea și bun-simțul, cunoscîndu-L cît se poate de pornire în viață. Învățați doar de bine să știm, de rău niciodată, să nu-l luăm între noi, cu noi. E mai la îndemînă decît binele, ce-i mai firav, dar să ne obișnuim a uita de urît și rău. Constituindu-ne doar cu fapte bune și utile, chiar frumoase viața nu numai a noastră.
  Deci Divinitate ne-o hărăzit dintotdeauna să știm că există răul și binele. Construcții Divine, date omenirii să dea examene de comportare în diferite etape de dezvoltare. A lumii, mai cu binele mai cu răul să ne tot cunoaștem în fața LUI și a noastră. De ce sîntem în stare și s-o cam prins și lumea și EL de felul nostru de a fi. Destul de vulnerabili în fața răului și dezinteresați de binele nostru și al altora.
  În deveniri involuntare, de conjuncturi ne gîndite cu adevărat, imoralitatea și dreptatea. Mințită, ne-am dezobișnuit în timp că sîntem oameni cu frica LUI Dumnezeu. În așa lume încă-n puterile nedreptății.

2403.În dizgrația CER-ului, că minte nu avem

  Încercînd nevoile ce ni-s date pe Pămînt de EL, că nu-I sîntem cum ne dorește să fim. Adică acuma în lumea de azi, corecți între oameni, cu bun-simț și binele mereu. Iar despre EL să știm Cine E cu adevărat, Domnul Dumnezeul nostru din CER. Unicul, Inseparabilul, nu necuratul vechi mort, isus, ce vă duce la pierzanie.
  Încercările acestea îs pe nepregătite, nu avem cum le anticipa, din CER nu ni se dau preavize. Atenționări în felul știut, da, adică boli, accidente, urgii cumplite la grămadă și altele multe și mărunte. Printre care și sărăcia, foametea și alte calamități, toate oamenilor date să se întoarcă la EL. Și îndreptați să fie între ei cumsecade, cu respectul cuvenit aproapelui cu binele mereu.
  Uitîmd și iertînd, și cu încredere între oameni fiind, cu milă și întrajutorarea fermă, clară, demnă. Și necondiționată, și mai ales de ni se cere, cu mare grabă și cît mai corectă între oameni cu frica LUI Dumnezeu.
  Că-i corect să cunoaștem de bună voie necazurile celor părăsiți și-n suferință. Se poate, dar să-i și ajutăm, nu numai să ne zgîim la ei și ei la noi cu speranțe deșarte. Că noi vrem circ, îmbuibații și nedrepții, viitorii clenți ai acestor dezolante stări umane. În dizgrația CER-ului, că minte nu căpătăm, nu învățăm nimica!