4419..Încă din vechime.

  Nu-i lucru ușor, mereu ni se pun în față greutăți, ce trebuiesc negociate corect, de cine-i în drept, fiecare de-i capabil. În fața SA, EL ne cată îndreptarea, ispășirea asta corectă, responsabilă de oameni, nu oricum, e multă necunoaștere încă. O vreme pînă va descăleca pe față printre noi și vom afla ce încă-i foarte greu și de ne pătruns, nu-L merităm și nu-I deschiderea.
  Cînd va fi mai e vreme și nu-L știm a descifra încă nimeni, ci bîjbîim în întunericul neputințelor lăsate de neomenia. Ce ne tot domină dacă nu-i punem căpăstrul voinței de a-i fi în fața SA adevărați oameni, demni și cumsecade cu hotărîre. Adevărată răspicată și fără tăgadă, mereu de atunci în continuare pînă ne vom desăvîrși sub oblăduirea LUI și a Lumii SALE.
  Ce-o vom cunoaște cîndva, dar zorii mijesc de aci, acuma nădăjduim îndreptarea cum ne-o tot dorește CER-ul încă din vechime.

4029...Și nevoia pe lume.

  Stăpînirea de sine, să știi ce vrei mereu, încrezător în ceea ce ești și știi ce-i de făcut. Contiuu netemător, e totuși cazul să-L ai aproape, că altfel e imposibil deocamdată, cred. În așa lume ne la locul ei, pusă pe nemernicii și căpătuială fără bun-simț. Ci-n bătaie de joc, țigăneală între români, anormalitatea în țara asta ce din vechimi.
  E tot cumsecade în fața nevoilor învinse și cu răbdarea de s-o trecut marea necazurilor. De cînd ne știm, pavăză-n fața altora ce au prosperat și acuma ne dau lecții de bunăstare. Fără a le păsa de noi și felul nostru de a fi, ceea ce ei au pierdut de mult. Bineînțeles tot așa de fără Dumnezeu ajunșii toți ca la balamucul ăstei lumii.
  Îndepărtați din calea LUI din vini ce nu le prea știm cumsecade și de asta-i și nevoia pe lume.

3791..O relaționare a demnității uman atît de uitată

  Să încetăm a stîrni, a-l lua în serios răul și urîtul ce ne tot îmbie  mereu. Din împrejurimile firii needucate corect și fără dreptatea necesară vieții. Să ne vedem de firescul binelui, a condiției noastre în raport doar cu EL. Ne provocînd nelegiuirile ce ne tot dau ghes continuu, evitîndu-le. Că știm, ne însoțesc trăiri din datul corespunzător ce trebuie doar să-l lăsăm.
  Să ne călăuzească cum trebuie, necomplicîndu-ne viața, complăcîndu-ne nimicniciei. De la tot pasul, în așa lume tîrîtă nedemn în delăsare, necinste, imoralității. Și celorlalte necurățenii ce ne înstrăinează de calea SA cu noi împreună. Ce oricum o vom parcurge, de vrem ori nu, dar e mai corect, dezmeticirea de pe acum.
  Să ne mijească ajutată și de noi, omenoși, cu frică de Însuși Dumnezeul Cel Adevărat. O relaționare a demnității umane atît de uitată în realizări cu EL împreună.

3692.Îndreptarea morală, dreptatea să consfințească relațiile interumane și cu EL de asemenea

  Nu-i firesc să ne iertăm unii altora nelegiuirile și încă să și uităm. Că EL ni-o dat o reglementare dintotdeauna între noi cum e de pus în aplicare mereu. Știindu-ne lungul nasului fiecare, limitați de bine și bun-simț, respectîndu-L corect. De dragoste  și iubire nici vorbă, că-s la îndemîna oamenilor, bine dar să nu întindem coarda.
  Pretinzîndu-I și LUI asemenea atitudini față de noi, că nu-s în dreptul SĂU, ci răspunderea de a ne aduce la bun sfîrșit ca oameni. Nu așa cum încă defilăm azi prim lume nedrepți și neputincioși în fața SA și a nostră. Deci EL răspunde să devenim ceea ce trebuie ca oameni și nu putem demonstra asta nici acuma. Deci nu de dragoste, iertare și iubire e nevoie între oameni.
  Ci de îndreptarea morală, dreptatea să consfințească relațiile interumane și cu EL de asemenea.

3652...Doar EL îngrijîndu-Se, atunci

  Interesant, și EL îi încurcă pe nedrepți, oarecum mereu, de se atacă religiile între ele. Și nu-s sigure deplin pe o coeziune oarecare, se simte un CE inexplicabil lor. Amenințător ce-și cere drepturile dorite încă din vechime, expuse odinioară. Consimțite de noi, dar nici pînă azi și realizate cum ar trebui, e doar un deziderat. E încă îndepărtat de neputința omului, mai degrabă lumeț, nedrept, imoral, înrăit.
  E o permanentă vînzoleală, a ne-ncrederii, a greului vieții date pe nelegiuirea semeață. Datorită căreia părăsiți plătim cu toți și angajați și ne angajați în cîte închinări. Ce nu-L privesc, odinioară vrute de SUS, de ceva vreme în expectativă. Și-n viitor, revenirea la matca SA în a-L ști cu adevărat normal, cum încă nu-I. Și la un comportament firesc bun între oamenii aflători de EL și noi.
  Într-o înțelegere adevărată, azi nici de gîndit, dar în continuare, doar EL îngrijindu-Se, atunci.

3572..După atîta vreme de nefolos ce e încă în lume

  Să tot stăruim dar mereu în față, nu îndărătul neputințelor, încercărilor ne învinse. Deci absolvit corect de rămîneri și competitiv, omenește demn cu binele moralei. Adevărat și cu dreptatea ne mințită de nelegiuiri potrivnice LUI și nouă. Dovedindu-ne nouă înșine de ce sîntem în stare bucurîndu-ne de viața dată. În semn de mulțumire știindu-L cu adevărat Cine E, ne mai luîndu-ne după necurățeniile vechi.
  Ci înnoindu-ne mereu după EL, urmîndu-I dorințele clar și ferm, nedreptatea ce I se face uitînd-o imediat. Potoliți între noi, cumsecade viețuind cu natura dată în înțelegere, conlucrînd cu EL învățîndu-ne. E tare greu să-L pricepem, mai mult nu putem decît știm cîte ceva, îL aproximăm greșindu-I. Ne tot creditează, doar om fi pe măsura datului, urmînd calea cunoașterilor cu folos.
  După atîta vreme de nefolos ce încă mai e prin lume, încurcîndu-ne socotelite.