4427..Ca noi din nou.

  Necazurile ne tot pasc continuu, nu ne pricepem a-I face față, ne curtează necuviința între noi, natură și cu EL și mai și. Nedemni dar totuși oarecum fuduli și nepricepuți în cam tot ce dorim a face, dar nu ne prea iese defel, cîrpim, însăilăm. Și nu ne ține și așa tot continuăm nepăsători oarecum, ne lasă să vadă oare pînă cînd și noi pe acolo așijderea netocmiți.
  Tot aproximări și ceață aci și Dincolo, neverosimil de încîlcită și năbădăioasă treabă fără cap și coadă, ne pune și nu știm. La tot felul de încercări nebănuite și nescontate pentru noi de mirare și-s tare secrete și rezultatele, bănuim neconcludente a ne izbăvi. Mai încearcă o dată și ..., tot așa de cînd lumea datori și neștiutori cu grămada la poarta SA, stingheri și EL poate numai, nu știm.
  Se prea poate a fi cumva ultima încercare, dar sînt destui și prea destui ce pot fi ca noi din nou oricînd și oriunde.

3787...Căile răului, atrăgîndu-le asupra noastră

  E o curioasă la prima aflare, vedere a felului firii umane în general, așa ni-i datul. Cînd intrăm în hora neputinței, dovedind și dovedindu-ne nouă înșine, necuviința. De a fi oameni cumsecade, cerința SA către noi, ei atunci ni se întoarce. Într-o fire dată, comportarea în plin necaz, în timpul suferințelor, mai abitir ni le facem.
  Da noi mai accentuat ne înrăutățim situația și așa fără ieșire, de minte nu avem. Și nu avem, că-i în firea lucrurilor pe Pămînt omenirea să se îndrepte, dar lovindu-se. De pragul de sus cu capul pentru a se dezmetici, nu totdeauna și poate. Îndărătnicia în urîte și rele fapte, chiar de știm că nu ni-s permise de SUS. Nu ne învoim cu binele, utilul și frumosul defel, needucați, înrăiți nevolnici.
  O neagră pervertire, gătire în vederea netezirii în căile răului, atrăgîndu-le asupra noastră.