4355..Oglinda vieții.

  Ni se reproșează de către netrebnici că ne limităm unii mai altfel doar la a fi omenoși, în virtutea închegării unei familii. Și cam de celelalte împliniri umane, ce-s legate de preocupări de diferite feluri, înălțătoare unele, ori spre desăvîrșiri. Ce ne edifică trăiri ce li se par nevolnicilor mai dihai decît simplitatea unei familii închegate, îndreptățite a fi cu EL.
  Cît se poate, că-i încă aprig cernută posibilităților de a-I fi pe aproape, nu-i voie încă, ne tot încearcă de ne ținem tari a-I fi cu EL. Ori ba și atunci ne merge ca la spînzurați dar asta e, așa ni-i datul deocamdată și trebuie să-i facem față cît mai omenește în bine doar. Între noi, natură și de EL cît ne țin puterile nesupărîndu-L, afla-vom asta după cum ne merge nouă și apropiaților.
  Deci oglinda vieții ce o ducem și dăm din ea, e felul cum primim a ne tot duce o existență acătării ori ba.

4183..Deocamdată.

   Ne-am trezit după acea revoluție așa zisă, ori altceva ce-o fi fost atunci la noi, urmîndu-ne un dat ce nu-i numai la noi. De cum se destramă oarecum o conjunctură neprielnică libertăților umane date a ne fi dorință de căpătîi și totuși se pare că nu. Sîntem așa dați a fi cu precădere porniți în derizoriul nefirescului dezlănțuit uman ne educat corect și cu respectarea măcar.
  A perceptelor date nouă de SUS, odinioară cînd I s-o părul LUI că ne vom prinde în hora CER-ului cu Pămîntul. Ce n-o durat decît atîta cît să ne amintim de ea unii, cei mai mulți însă nu-s în stare decît tot de nedreptăți și neputințe, îndărătnici la schimbări drepte. Bune și corecte, delăsători cînd li se aduce aminte de datoria față de EL, așa împămîntenită de cînd lumea.
  Dar așa ajunsă de batjocură și-n neîncredere datorită religiilor de tot felul, înrăite și străine de noi, ci pentru acele clici temporare. Și nedrepte, ce-s sub părăsire și pedeapsă ca oricare, date spre exemplificarea neputințelor umane, incorecte dar asta e deocamdată.

4017...Cum ni-o fost dată.

  Friți-vă oameni tineri de a nu asculta de părinți în cele bune, umane, firești. Morale și de EL cu respectul și cuviința necesară CER-ului, că vă costă altfel. În timp veți da socoteală, mirîndu-vă de ce vi se petrec în necazuri și supărări. Și chiar moarte prematură, aici și părinților li se dă peste nas, cel puțin, că nu au știut. Ce trebuie, că-n caz că nu mai pot fi ascultați să-I ceară LUI ajutorul.
  Și-l vor primi, aflîndu-se scăpați o vreme de îndatoririle de părinte, ținînd legătura cu EL. Vor afla ce trebuie mai departe mereu în conlucrarea firească nouă cu EL mereu. În astă lume nu de izbeliște, ci-n convenită viață pe viață și mai puțin pe moarte. De-L ascultăm și ne dăm la calea dată dintotdeauna, dar amarnică vreme ne știută acătării și nici acuma încă.
  Încă o țîră de vreme, cît va socoti doar EL de întoarcere la cele necesare vieții, cum ni-o fost dată.

3787...Căile răului, atrăgîndu-le asupra noastră

  E o curioasă la prima aflare, vedere a felului firii umane în general, așa ni-i datul. Cînd intrăm în hora neputinței, dovedind și dovedindu-ne nouă înșine, necuviința. De a fi oameni cumsecade, cerința SA către noi, ei atunci ni se întoarce. Într-o fire dată, comportarea în plin necaz, în timpul suferințelor, mai abitir ni le facem.
  Da noi mai accentuat ne înrăutățim situația și așa fără ieșire, de minte nu avem. Și nu avem, că-i în firea lucrurilor pe Pămînt omenirea să se îndrepte, dar lovindu-se. De pragul de sus cu capul pentru a se dezmetici, nu totdeauna și poate. Îndărătnicia în urîte și rele fapte, chiar de știm că nu ni-s permise de SUS. Nu ne învoim cu binele, utilul și frumosul defel, needucați, înrăiți nevolnici.
  O neagră pervertire, gătire în vederea netezirii în căile răului, atrăgîndu-le asupra noastră.

3315..Ne dăm de ceasul morții, nepricepîndu-ne doar atunci, de ce oare trăim?!

  Ne dovedim neobosiți, desăvîrșiți după unii și alții nemaipomeniți și cîte și mai cîte superlative. Atinse umane toate, ni-s date a ne afla prin lumea trecătoare doar EL Veșnic. Ne așteptă să-I fim măcar în cunoștință de cauză, măcar la fel de preocupați. Dar nu-i chip, luați de valurile lumescului deșănțat și mai cuminte uneori, tot cam departe de ale LUI.
  Cu noi împreună de aflat, dar nu-i chip încă o vreme ori mai devreme, cînd o să ne cheme. Pînă atunci participăm mai nechemați, ori din contra la diverse happeninguri. Dăm năvală în lumescul deșănțat tot fără EL și neputința de a fi oameni cu adevărat. Ci ce s-o nimeri acolo nu contează trăim nepăsători pînă ne sună adunarea, de prin toate locurile.
  Prezenți nemijlociți, nu contăm atunci de la vlădică la opincă, toți o apă și-un pămînt. Ne dăm de ceasul morții, nepricepîndu-ne doar atunci, de ce oare trăim?!

3238.Că nu de florile mărului ne-o tot dat EL pe Pămînt să-I fim, nu încurcîndu-I socotelile

  Trebuincioase societății umane în dezvoltare, cunoașterea mai deosebită, cruciale răspîntii ale vremurilor obligatorii de trecut. Simțite mai altfel și duse la bun sfîrșit, o vreme măcar, rezolvînd cerințe date și altfel neputincioase. Deci oameni providențiali ce rup ritmuri învechite, nedrepte și nedorite SUS. Dar date să ne încerce, ca să ne purifice firea încă destul de necontrolată și demnă.
  Cum ne tot cere CER-ul și nu-L urmăm, ci răul și urîtul ce ni-s în cale, ferindu-ne de bine și util. Nici de EL nu știm cu adevărat, îndepărtați de cîte nerozii tîmpe, ce-s deschizătoare. De strașnice părăsiri din parte-I, avînd necazuri peste necazuri și de nu te dezmeticești pieri. Tu și ai tăi ne anunțați, ci îngroziți și nepricepîndu-vă menirea de oameni cu adevărat, cum trebuie.
  Că nu de florile mărului ne-o tot dat EL pe Pămînt să-I fim, nu încurcîndu-I socotelile. Nedrepți și neputincioși a ne îndrepta și comporta omenește, știindu-L cît mai bine posibil.

1890.În fiecare se găsește și bine și rău

   Conștiința nu-ți chiar dă pace, ci te solicită în demersuri mai onorabile, demne, umane. Și oamenii nu-s hotărîtor împărțiți între buni răi. În fiecare se găsește și binele și răul, predominanta-i cea care contează și aici și Acolo SUS. Că-i mai ușor răul și mai la îndemînă ascunsului bine, ce se codește să-l facem. Prin vorbe și fapte, e lucru știut, totul ține de educația primită și întreținută. Că de unde nu-i, se zice că, nici Dumnezeu nu cere, aiureli. EL ne cere, dar și trebuie făcut.
   Că nu aveam Baza vieții în societate implementată, cum trebuie, ci superficial. Și cu minciuna se vede că o tragem de păr rău de tot viața și nu ne iese mai nimica. Nedrepți și înstrăinați de bine și util și mai ales fără EL cu adevărat. Hoinărim un timp, după care ne vine nota de plată, că ne părăsește și-i urîtă viața. În devenire, încă ne mai creditează o vreme după care se-ncinge, ne cuprind desnădejdiile.
   Și de nu-i și nu-i pierim fără să știm de ce am făcut umbră Pămîntului?