3238.Că nu de florile mărului ne-o tot dat EL pe Pămînt să-I fim, nu încurcîndu-I socotelile

  Trebuincioase societății umane în dezvoltare, cunoașterea mai deosebită, cruciale răspîntii ale vremurilor obligatorii de trecut. Simțite mai altfel și duse la bun sfîrșit, o vreme măcar, rezolvînd cerințe date și altfel neputincioase. Deci oameni providențiali ce rup ritmuri învechite, nedrepte și nedorite SUS. Dar date să ne încerce, ca să ne purifice firea încă destul de necontrolată și demnă.
  Cum ne tot cere CER-ul și nu-L urmăm, ci răul și urîtul ce ni-s în cale, ferindu-ne de bine și util. Nici de EL nu știm cu adevărat, îndepărtați de cîte nerozii tîmpe, ce-s deschizătoare. De strașnice părăsiri din parte-I, avînd necazuri peste necazuri și de nu te dezmeticești pieri. Tu și ai tăi ne anunțați, ci îngroziți și nepricepîndu-vă menirea de oameni cu adevărat, cum trebuie.
  Că nu de florile mărului ne-o tot dat EL pe Pămînt să-I fim, nu încurcîndu-I socotelile. Nedrepți și neputincioși a ne îndrepta și comporta omenește, știindu-L cît mai bine posibil.

2651.Împlinirea nemărginitului existențial din noi

  Bucuria de a trăi e deosebită, de ne zăgăzuit uneori în interiorul ființei noastre. Ci-i de lăsat să se afirme în fel și chip cum poate, să se descarce cum consideră fericirea. Că o cuprinde și împlinirea nemărginitului existențial din noi, natura înconjurătoare. Și ce-o mai fi și încă nu prea știm mai deloc, în așa nedumerită viață. Încă nedreaptă, fără EL și bine între oameni, ci nelegiuirea în formă doar.
  Dăm dovadă de olimpism nu de reținere, uneori așa simțim că-i necesar. Și mai greșim, că atunci sîntem vulnerabili, neatenți, de trăiri nereținute, ce dau pe afară. Înfrînarea-i sfîntă uneori tare căutată și necesară să nu ne căutăm după aia leacul. Nefericirei, angajate din neatenție. Să ne folosim de claritate pentru a cotrobăi în neclaritatea vieții, aflîndu-ne calea.
  Să nu întîrziem zicerile, învățăturile să ni le însușim și altora că-s necesare grabnic. După așa secetă de minte, cînd prosia era rege, și răgea de ne asurzea și noi după ea. Timpul zboară necontenit, să nu ne poticnim, ci să-i dăm zori, cînd va fi.

2056.Obținînd ceea ce poate nici nu ne închipuim

   Cînd ne încadrăm în limitele SALE, date nouă spre îndreptare, conlucrînd. E altă viață, aflăm o cale de înnoire, deosebită și de și reușim să-I fim pe plac e și mai și. Obținînd ceea ce poate nici nu ne închipuim înspre bine și util, de ne atins așa normal. Îs perioade, de romantism în care totu-i roz și de SUS și de jos, nici nu-ți închipui.
    Nevoi și ți se permit o mulțime de minuni să le trăiești, bucurii și împliniri, împletite cu normalul. Încet încep problemele ce unele te năucesc, de ferme și drastice ce sînt. Și fără alte alternative, trebuie îndreptarea cu orice chip, și-o înfăptuiești. În timp te mai dezmeticești și cauți să-ți revii aflînd din mers o normalitate singur.
   Asta-i probelema adevărată singurătatea cu EL, un ceva ce nu ți se arată decît așa. Să nu se spună că nu-I prin preajmă, nu merităm și-i din ce în ce mai greu. Anonimat aproape desăvîrșit între oameni, ferindu-te să nu greșești, e o fugă de o răspundere. Ce n-o știi bine, aproximarea unei relații în neștire.