2651.Împlinirea nemărginitului existențial din noi

  Bucuria de a trăi e deosebită, de ne zăgăzuit uneori în interiorul ființei noastre. Ci-i de lăsat să se afirme în fel și chip cum poate, să se descarce cum consideră fericirea. Că o cuprinde și împlinirea nemărginitului existențial din noi, natura înconjurătoare. Și ce-o mai fi și încă nu prea știm mai deloc, în așa nedumerită viață. Încă nedreaptă, fără EL și bine între oameni, ci nelegiuirea în formă doar.
  Dăm dovadă de olimpism nu de reținere, uneori așa simțim că-i necesar. Și mai greșim, că atunci sîntem vulnerabili, neatenți, de trăiri nereținute, ce dau pe afară. Înfrînarea-i sfîntă uneori tare căutată și necesară să nu ne căutăm după aia leacul. Nefericirei, angajate din neatenție. Să ne folosim de claritate pentru a cotrobăi în neclaritatea vieții, aflîndu-ne calea.
  Să nu întîrziem zicerile, învățăturile să ni le însușim și altora că-s necesare grabnic. După așa secetă de minte, cînd prosia era rege, și răgea de ne asurzea și noi după ea. Timpul zboară necontenit, să nu ne poticnim, ci să-i dăm zori, cînd va fi.