2587.Acreditează ideea că strălucirea e, dar nu mai e

  Ne chinuim prin speranța de mai bine și îndreptarea dorită SUS, de atins și aflat întreagă. Încercări simțite mai mereu înspre bine și corect, de dus cît mai departe cu tine însuți. Chiar de se tot acreditează ideia că strălucirea ce-o zărim, a fost și nu mai e. Ne tot dorim și avem certitudini ce alții nu le simt, de asta nici nu cred mai în nimic.
  Căutăm frumosul oriunde, cu mulțumirea că sîntem în viață și ne bucurăm nespus. Da, nespus, de obicei cine ne credem? Cam neîmpliniți și în derută în așa nedreptate și fără EL, care-I Principala cauză. Că nu ne realizăm, nu ne împlinim cum dorim, fiind nedrepți în lume, dar mai ales fără EL. CEL Adevărat Dumnezeu, ci nu cîți necurați morți vechi, zeificați la apelul de seară.
  Ne grăbim a le face pe toate și de regulă nu ne ies, nu toți sîntem geniali, dar dorim. Sancțiunea-i în primul rînd de SUS, că nu știm să ne comportăm corect și plătim. Îndreptarea între oameni cum trebuie, concomitent cu cunoașterea SA adevărată.