2554.Mai nimica, dar ne dăm tare deștepți

  Să ne ferim să fim de publicitatea lumii, pe nemerit, că plătim, uneori cumplit, tot pe nemerit. Dar de fapt ce știm noi despre socotelile SALE cu noi, mai nimica, dar ne dăm tare deștepți. Și de regulă, nefiind cum trebuie în fața LUI și-ntre noi, plătim. Că sîntem datori c-o moarte, o fi, dar să ne împlinim menirea de oameni adevărați, mulțumiți de noi și de ai noștri.
  Și pe urmă om mai vedea, ce-i de văzut, poate mai altfel și-n timp aflînd mai multe. După cum vom merita, asta e, de vom merita. Și de regulă nu prea putem ce ne pretinde EL și rămînem cu buzele umflate, nemulțumiți, neștiutori, chiar proști de-a binelea. E o cale de urmat în anumite limite de timp și spațiu în comportări demne, calculate.
  Cu binele și frumosul în gînd, vorbe și fapte, nu fără EL, ci împreună. Ne supărîndu-L mereu că-i vai de noi toți, cînd zic nedrepții, că fiecare-i om public. Posibil în caz de urgii, care în timp au fost cu nemiluita în așa lume fără EL. Și cu comportări nedemne între oameni, cerîndu-ne pedeapsa, cu așa fapte. Ce-I încalcă cerințele SALE, către noi, ferm transmise în timp, prin diverși interpuși aleși de EL.