2609.Că-i greu să te judeci de nu știi înfrînarea

  Avem personalitate fiecare cît își permite și de către ceilalți cît pot suporta să ai. Și-n realizările tale bune rele, cît poți, cum poți și-n vorbe, fapte și scris, ce va rămîne. Cu influențele simțite și unele învățate, de ici de colo, alții știind a aprecia. Pricepîndu-se poate mai bine, că-i greu să te judeci de nu știi înfrînarea. Cu toate că porniri sînt cu duiumul, E și EL și-i altfel de învățat.
  Că înșirui făpturi, plante ale scrisului, îs de cuantificat ori nu de cei interesați. Și ne tot dăm nu numai cu părerea, dar am vrea să ne ocupăm noi oamenii ăștea neisprăviți. Cum sîntem între noi, dar nu ne vedem și cutezăm la treburile LUI. Ne-ar interesa fericirea, viața și moarte s-o manevrăm, ori măcar să știm de ce și cum. Că-i rostul nostru și ar fi normal de noi, noi să ne ocupăm, aiureli nedrepte.
  Între vis și aievea, e cale de aflat și nu-i rostul, așa ni-i dat și nu vrem, ci cunoașterea. Ce ne depășește, dar minte cum trebuie în fața LUI nu întrezărim încă. Ci unele răzlețe porniri, nu edificate cum trebuie, ne mai așteptă doar vom fi pe calea dorită SUS. Și-n ea să ne desăvîrșim cu bine și util, chiar și frumosul.