4210..Va permite.

  Poate de ne vom pricepe cu EL a fi cum trebuie ni se va permite o seamă de locașuri de cult și așa, așa de bine pe pricepem. Acuma cam în toate cultele inculte să ne ocupăm de morți oarecum, că-s încă multe nedreptăți ce le înfăptuiesc religiile fără EL. Ci pe coclaurile aproximărilor de tot felul în plată în fața LUI, dar suferim cu toții deocamdată și-ntre noi neputincioșii nu contează.
  Încă străini de EL și îndepărtați de legea SA o tot ducem anapoda ne venindu-ne în fire cum ni se tot cere de veacuri multe. Ignorîndu-L cu bună ștință ori cu reavoință, nepăsare că voia și nevoia LUI E greu de aflat de nu sîntem hotărîți și fermi. În claritatea necesară cunoașterilor SALE ce ne sînt totuși cunoscute cît de cît, nu extraordinar de bine, dar se poate trăi cumsecade.
  Ca oameni la locul nostru și-n timp și spațiu de aflat tot ce ni-i necesar cum ni se va permite după merite.

4111...Și nici pe noi de ce sîntem în stare

  Credem că E fifty-fifty cu noi și nu-I că nu-L știm și nici nu ne putem permite. A o lua înainte cu a-I pretinde, da, se mai poate doar o vreme, ne rabdă și să ne revenim. Mai bine în dauna nostră, după mintea asta atîta de limitată, dîndu-I LUI întîietate. Cît putem și EL veți vedea în timp ne dă cu toptanul, oricum mai acătării.
  Decît am considera noi că merităm, ni se tot dă și-n foarte puține cazuri ni se cer daune. Nici nu le știm, ci părăsiți plătim, dînd din umeri nedumeriți de cele mai multe ori. Ne știind a ține o legătură cu EL de foarte multă vreme și plătim cu toții asta. Deci cele ce ne dăunează tot noi se cade să ni le îndreptăm fără a cîrti, că EL de nu merităm.
  Nu se vor remedia, constatînd în timp și spațiu, că nu-L știm și nici pe noi de ce sîntem în stare.

2609.Că-i greu să te judeci de nu știi înfrînarea

  Avem personalitate fiecare cît își permite și de către ceilalți cît pot suporta să ai. Și-n realizările tale bune rele, cît poți, cum poți și-n vorbe, fapte și scris, ce va rămîne. Cu influențele simțite și unele învățate, de ici de colo, alții știind a aprecia. Pricepîndu-se poate mai bine, că-i greu să te judeci de nu știi înfrînarea. Cu toate că porniri sînt cu duiumul, E și EL și-i altfel de învățat.
  Că înșirui făpturi, plante ale scrisului, îs de cuantificat ori nu de cei interesați. Și ne tot dăm nu numai cu părerea, dar am vrea să ne ocupăm noi oamenii ăștea neisprăviți. Cum sîntem între noi, dar nu ne vedem și cutezăm la treburile LUI. Ne-ar interesa fericirea, viața și moarte s-o manevrăm, ori măcar să știm de ce și cum. Că-i rostul nostru și ar fi normal de noi, noi să ne ocupăm, aiureli nedrepte.
  Între vis și aievea, e cale de aflat și nu-i rostul, așa ni-i dat și nu vrem, ci cunoașterea. Ce ne depășește, dar minte cum trebuie în fața LUI nu întrezărim încă. Ci unele răzlețe porniri, nu edificate cum trebuie, ne mai așteptă doar vom fi pe calea dorită SUS. Și-n ea să ne desăvîrșim cu bine și util, chiar și frumosul.