Ne încredem cu tărie în ceea ce avem de realizat, în ce ne-am propus, altfel nu se poate. Ratăm calea de urmat și munca-i degeaba fără un țel neapărat mult dorit. Numai așa făurim construcția, reprezentativă pentru noi la un moment dat. După gustul nostru și-i cea mai de calitate muncă, fără alte teme ce nu ne privesc. Că mai e omenește și îndatorat unor căderi firești, e doar om, nu mașină, ori zeu.
Că-l pîndesc nedrepții la cotitură, e normal tot omenește e. Condiția e să nu ne lăsăm niciodată, ci să continuăm oricum or fi vremurile. Și terenul, baza contează, pe ce te bazezi și ce pui pe ea ca fundament stabil în timp și spațiu. Pe urmă tema propriu-zisă, frumosul, binele și utilul concepția în alcătuire armonioasă, naturală ție.
Viața și opera să coexiste, chiar uneori viața fiind oarecum în umbră o vreme. Pe urmă trebuie și tu să trăiești cum trebuie, ca să n-o compromiți niciodată. Și ea te susține de te ții bine, fiind om între oameni și-n fața LUI de asemenea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu