3315..Ne dăm de ceasul morții, nepricepîndu-ne doar atunci, de ce oare trăim?!

  Ne dovedim neobosiți, desăvîrșiți după unii și alții nemaipomeniți și cîte și mai cîte superlative. Atinse umane toate, ni-s date a ne afla prin lumea trecătoare doar EL Veșnic. Ne așteptă să-I fim măcar în cunoștință de cauză, măcar la fel de preocupați. Dar nu-i chip, luați de valurile lumescului deșănțat și mai cuminte uneori, tot cam departe de ale LUI.
  Cu noi împreună de aflat, dar nu-i chip încă o vreme ori mai devreme, cînd o să ne cheme. Pînă atunci participăm mai nechemați, ori din contra la diverse happeninguri. Dăm năvală în lumescul deșănțat tot fără EL și neputința de a fi oameni cu adevărat. Ci ce s-o nimeri acolo nu contează trăim nepăsători pînă ne sună adunarea, de prin toate locurile.
  Prezenți nemijlociți, nu contăm atunci de la vlădică la opincă, toți o apă și-un pămînt. Ne dăm de ceasul morții, nepricepîndu-ne doar atunci, de ce oare trăim?!

2686.Doar să ni se dea voie de SUS și ne anihilăm

  Că-n timp EL ne atenționează în care direcție sîntem poate desăvîrșiți. În a ne face răul cel mai atroce singuri, doar să ni se dea voie de SUS și ne anihilăm. Fără urmă putem dispărea și cu ce folos SUS?! Că doar nu degeaba am fost creați, experimentați în deveniri probate și acum în desfășurare. O altă cale ce-o vom continua, la momentul ales de EL, în aflare cu timpul.
  Deci în plin carnagiu mondial, aproximativ și acuma sîntem cu două viteze în lume. Unii de nu mai știu de huzur ce să mai facă, iar alții săraci lipiți tot nu mai știu ce să mai facă. Unii hăisa, alții ceala, înhămați la o hardughie în descompunere lentă cu crize și pauze. Doar ne vom mai și dezmetici într-o realitate ce nu se dă în vileag singură.
  Ne supune EL unui tratament de revenire, de auto-revenite cînd va fi vremea. Încă nu-i, se vede treaba că mă grăbesc cumva. Trag mai pe drepta, să mai treacă vreme, că nu-s nici eu mai breaz.